După

2/2

<< Nicholas Blaine >>

     I-am văzut pumnul cum a încercat să mă lovească spre față, dar m-am apărat rapid avand timp să îl lovesc în stomac, iar după să îi dau un pumn în maxilar. A căzut. Am caștigat. Arbitrul a venit langă mine, mi-a cuprins încheietura și a ridicat-o în aer. În tot spațiul se auzea doar numele meu. O senzație al naibii de faină. 

       — Blaine, felicitări! îmi spune arbitrul.

     M-am uitat spre oameni și parcă simțeam cum mă cuprinde o amețeală. Mi-am imaginat-o stand în public, ținandu-mi pumnii, țipand să caștig, țipand că mă iubește. Mi-am scuturat rapid capul și am coborat din ring. 

       — Blaine, așteaptă puțin! spune o voce de fată.

     Îmi întorc capul spre ea și o văd stand în fața mea cu părul ei blond și lung, cu același zambet fals pe buze. 

       — Ești bine? Nu pari în apele tale! spune aceasta încercand să îmi atingă fața.

     Îi prind mana înainte să mă atingă și o strang.

       — Nu am chef! Lasă-mă! spun și îi arunc mana.

     Aceasta rămane în același loc, dar de data asta înainte să plec, mă prinde de braț și mă întoarce cu fața spre ea.

       — Cat timp mai ai de gand să fi așa? mă întreabă dandu-și ochii peste cap.

       — Cat timp voi vrea eu! răspund încercand să nu mă enervez mai tare decat sunt deja.

       — Nick, au trecut trei luni deja!

       — Lasă-mă Zoey! spun și dau să plec pentru a doua oară.

     Aceasta îmi dă drumul la braț și mă îndepărtez de ea.

       — Asta nu va rămane așa! o aud pe aceasta țipand din spatele meu.

     Am continuat să merg pană am ajuns în fața vestiarului. Mi-am pus tricoul înapoi pe mine și mi-am fixat părul în oglindă. Nu mai suport. Orice lucru fac îmi aduce aminte de ea. Și de fiecare dată îmi simt inima cum se rupe în o mie de bucăți. 

       — Blaine, bună lupta pe seara asta! îmi spune unul dintre băieți.

     I-am răspund cu un zambet și am ieșit din local. Mi-am scos cheile din buzunar și am întrat în mașină. Mi-am trantit rucsacul pe bancheta din dreapta, iar privirea mea a rămăs fixată spre el. Spre cum acel loc era odată ocupat de ea, de cum rasul ei îmi încălzea inima, de frumusețea ei uimitoare, dar și de iubirea ei.

      Nu m-am mai putut abține. Lacrimile îmi curgeau ușor pe față. Am iubit-o al naibii de mult, și o voi iubii pană la ultima suflare a mea. 

    Mi-am închis ochii și am scos pachetul de țigări din torpedoul mașinii. Mi-am plasat o țigare între buze și am aprins-o. Am luat telefonul în mană și cu ochii închiși am apelat numărul ei. Pentru a 200 oară i-am auzit glasul de la căsuța vocală. 

       "Bună, nu pot răpunde, dar aștept să-mi spui ce am pierdut, paa!"

       — Iubire, spun și trag aer în piept, în seara asta am avut un alt meci, l-am caștigat bineînțeles, dar vreau să știi că te-am văzut, ți-am văzut zambetul și buzele alea cum mă așteaptau să le încălzesc, în public, te-am văzut, erai frumoasă ca întotdeauna, fac o pauză pentru a trage din țigare, îmi este dor de tine, simt cum numai pot, dar ți-am promis că voi fi puternic! Trebuie să plec, te iubesc! spun și după închid apelul.

     Probabil dacă ar vedea cineva lucrul ăsta ar spune că sunt nebun, dar e singurul lucru care mă mai ține respirand. Glasul ei , chit că e pentru cateva secunde. Îmi este atat de dor de ea. 

     Am mai încercat să o sun pe Victoria, e singura persoană căreia îi am numărul din familia ei, voiam să aflu unde este înmormantată. I-am căutat mormantul la fiecare biserică. Nu am găsit-o. Victoria nici nu a vrut să îmi dea vreun detaliu. Mă urăște, știu, spune că e doar vina mea că Eva nu mai este. 

     Am aruncat țigara și am pornit mașina. Pornesc spre casă, doar că nu în casa pe care o aveam cu ea, pe aceea am vandut-o. Fiecare secundă pe care o petreceam în casa aia, mă făcea să o iau razna. Parcă o auzeam, uneori aveam impresia că o și vedeam. Nu îmi făcea bine locul ăla. M-am mutat într-un apartament, singur. 

     Eva, dragostea mea, dacă ai știi cat mi-aș dorii să te mai strang odată în brațe. Doar dacă ai știi...