După

1/4

     Avionul a aterizat.

     Respirația mea își revenea ușor, ușor. Aveam un sentiment foarte ciudat, de parcă nu aici ar trebui să fiu. Ajunsă în aeroportul din New Haven, am realizat că nu am mai fost de mult atat de dezorientată. M-am uitat în preajma mea spre ușile pe care ar trebui să ies. Mi-am scos telefonul și am căutat din nou adresa la care trebuia să ajung. Am recitit adresa de cateva ori, New Haven, CT 06520, îmi repetam în minte. Oare o să îmi placă? Oare o să îmi fac prieteni? Rătăcită în gandurile mele, nu am remarcat că în fața mea se afla cineva. Mi-am ridicat privirea.

       — Pari puțin derutată, te pot ajuta cu ceva? îmi spune Josh.

       — Mm nu, mă descurc, stai calm! îi răspund.

     Simțeam că mă puteam descurca, știu clar că va trebui de acum înainte să încep să fiu independentă.

       — Ești sigură?

     Mă uit spre el și dau afirmativ din cap, după el își ridică valiza și se îndrepta spre ieșire, dar înainte să plece se întoarce spre mine zambind.

       — Ne vedem la cursuri atunci, îmi spune facandu-mi cu ochiul.

     Mi-am dat ochii peste cap și am zambit. Telefonul meu a început să sune, mi-am îndreptat privirea spre el și am răspuns fără să mă uit la apel.

       — Scumpo, ai ajuns? mă întreabă mama.

       — Da mamă, totul este bine, mă îndrept spre campus! îi răspund.

       —Să mă suni în caz de ceva, vreau să știu tot ce se petrece în acea Universitate, să știu că esti mereu bine sau că nu te deranjează nimeni.

     Îmi mușc ușor buza, trag aer în piept și expir.

       — Mereu mamă, stai fără griji, totul va fi bine, îi spun, trebuie să plec, mi-a venit mașina!

       — Ai grijă Eva! iar după aceste cuvinte apelul s-a încheiat.

     Mi-am ridicat valiza și am început să merg spre șoferul care ținea o foaie în mană pe care scria Eva Brown. Ajunsă în fața lui îi fac semn că eu sunt persoana pe care o aștepta, acesta s-a uitat la mine zambind și mi-a ridicat valiza pentru a o pune în portbagajul mașinii. Am deschis portiera și m-am așezat pe bancheta din spate. Șoferul a intrat în mașină, uitandu-se prin oglinda retrovizoare la mine m-a întrebat.

       — Unde trebuie să ajungeți?

       — Pe New Haven, CT 06520, îi răspund.

     Acesta a dat afirmativ din cap și a început să tasteze pe monitorul tabletei adresa.

***

     Mă uitam la clădirea din fața mea, era frumosă, mă simțeam de parcă era desprinsă dintr-un basm. Șoferul m-a ajutat cu bagajele. I-am mulțumit și am început să mă îndrept spre clădirea din spatele Universității. Îmi scot telefonul și mai trag o privire pe harta electronică a tuturor clădirilor din campus încercand să găsesc intrarea căminului. M-am uitat în jurul meu, mulți studenți, unii care stăteau liniștiți citind, alții care radeau. Am început să zambesc. Un nou început unde nimeni nu mă cunoaște, sună destul de bine.

     Am ajuns în fața căminului. Am intrat pe ușile mari din lemn și mi-am făcut pași spre prima fată care avea un ecuson micuț prins în bluza ei. Ajunsă în fața ei i-am zambit.