După

2/4

     Am ajuns în fața unor porți. M-am uitat în jurul meu, nu mai era nicio altă casă, doar aceasta, cu deschidere la plajă. Nu pot să mint, priveliștea era una care îți tăia răsuflarea. Nu mi-a fost forte greu să găsesc casa. Dorothy este excelentă în a descoperii tot ce îi cer. 

     Am apăsat ușor pe clanță, era deschisă. Am pășit spre intrarea casei. Totul arăta minunat. Cand am ridicat mâna pentru a bătea în ușă, o voce m-a făcut să îngheț.

       — Tati, tati, uite! a spus o voce de copil.

     M-am îndreptat spre spatele casei, urmărind vocea, iar aceasta m-a adus în fața plajei, dar ceea ce m-a lăsat fără aer, nu a fost priveliștea, ci fetița care alerga spre tatăl ei, sărindu-i în brațe, iar după râzând. Pentru câteva secunde nu am mai putut să respir. Aceștia mi-au observat prezența și s-au uitat foarte confuzi spre mine. 

       — Eva?

     Îmi focalizez privirea spre el. Era de nerecunoscut. Barba i-a crescut, părul îl are mai lung și dat pe spate, mușchii lui par mai bine conturați, iar fericirea, o regăsesc pe chipul lui, un lucru pe care nu credeam că o să-l mai văd. Acum înțeleg. Chiar înțeleg. Îmi pare rău că nu l-am lăsat să îmi explice de la bun început. Am judecat ceva fără să îi dau o șansă de a se explica. 

       — Nu-mi vine să cred că ești aici! spune Josh în timp ce face pași repezi spre mine, încă ținând-o pe fetiță în brațe.

     Cand ajunge în fața mea, o coboară din brațele lui pe fată. Fără să stau pea mult pe ganduri, mă aplec pe genunchi și mă pun la nivelul ei. 

       — Sunt Eva, îi spun zâmbind, iar tu?

       — Kara, îmi spune rușinându-se.

       — Îmi pare bine de cunoștință! îi spun în timp ce i-am prins mănuța.

     M-am ridicat și i-am întalnit privirea lui Josh. Am răuflat adânc. 

       — Te admir pentru ceea ce ai reușit să faci! îi spun.

       — Îmi pare rău că nu am apucat să îți spun mai devreme!

       — Înțeleg Josh, chiar înțeleg, doar că am înțeles și de ce nu ai mai avut nevoie de mine în viața ta!
       — Dar-

       — Ai iubit-o, este și normal, este mama copilului tău, dar era atat de greu să îmi spui că nu este loc și de mine în viața ta? Am așteptat două luni un semn de la tine, mă bucuram și cu un mesaj. În fine, mi-a trecut supărarea, sunt aici pană la urmă pentru că îmi este dor de tine.

     Acesta s-a uitat la mine fără să scoată vreun cuvânt. M-a cuprins de mană și m-a tras spre el. L-am cuprins în brațe și l-am strans tare. Mi-a fost dor de asta, mi-a fost dor de o îmbrățișare. Nu știu exact dacă din partea lui, dar aveam nevoie de una, nu conta de la cine venea.

***

     Am stat cu toții la masă, a fost o cină frumoasă, mă simțeam de parcă locul meu aici ar trebui să fie, dar nu pot, nu pot să mă pun în locul de a mă purta ca o mamă. Nu mă simt pregătită de așa ceva. Mi-am îndreptat privirea spre frumoasa Kara, care avea 3 anișori și deja știa să mănânce singură. Josh este un tată excelent. Îmi pare nespus de rău pentru faptul că biata fetiță a rămas fără mamă. 

       — Eva? mă strigă Kara.

       — Da?

       — Rămai aici? mă întreabă aceasta.

     M-am uitat spre Josh, acesta nu știa ce să spună. Nu sunt sigură dacă este bine să fac pasul ăsta de pe acum. Sunt conștientă că îi va face un bine să vadă o figură feminină langă ea, dar simt că este prea devreme să pornesc spre drumul ăsta. M-am uitat în farfurie și mi-am amintit de petrecerea stupidă a lui Zoey la care trebuie să ajung. 

       — Nu de astăzi, scumpa mea, am ceva de făcut acasă și poate după mă voi întoarce! îi spun zâmbind.

     Aceasta s-a uitat direct în ochii mei, după a schițat și ea un zâmbet. 

       — Yey, abia aștept! a răspuns, făcându-mi inima să bată puternic.

       — Eva, dacă vrei, ești binevenită oricând! îmi spune Josh.

       — Mulțumesc! 

     M-am ridicat de la masă, m-am scuzat și m-am îndreptat spre Kara pentru a o lua în brațe. Aceasta și-a ridicat mâinile și am cuprins-o într-o îmbrățișare. Era foarte dulce, este un copil foarte educat și frumos. 

        — Eva? Pot avea două vorbe cu tine înainte să pleci? mă întrerupe Josh.

     Am pupat-o pe Kara pe cap și m-am îndreptat spre Josh care mă aștepta afară. 

       — Pa Kara! îi spun făcându-i din mână.

     Am ieșit pe ușă, iar Josh mă aștepta agitat în fața scărilor. M-am apropiat de el și mi-am dres glasul.

       — S-a întamplat ceva? îl întreb confuză.

       — Ăă nu, dar vreau să îți mulțumesc pentru astăzi! îmi spune zâmbind.

       — Nu ai de ce să îmi mulțumești, a fost o zi foarte frumoasă , mă bucur enorm că am cunoscut-o pe Kara, e un copil extrem de dulce.

       — Și ea este foarte încântată de tine, probabil de asta sunt și așa agitat! Ăă, crezi că, nu știu, ai vrea să ieșim la o întalnire săptămana viitoare?

     M-am uitat spre el și am zâmbit. Faptul că se rușina spunându-mi asta, îmi făcea inima să sară în piept de bucurie. 

       — Bineînțeles Josh! i-am răspuns chicotind.

     Acesta s-a uitat foarte lung la mine. A făcut câțiva pași spre mine și fără să clipească m-a cuprins de talie, după și-a trântit buzele peste ale mele. Agresivitatea cu care a pornit sărutul dintre noi doi, m-a făcut să cred că și-a dorit asta, că îi era dor de lucru ăsta, sau poate îi era dor de mine. Josh s-a desprins din sărut lipindu-și fruntea de a mea. A închis ochii.

       — Te iubesc! mi-a șoptit.

     Am rămas în acelșai loc, nu știam ce să îi spun. Nu simțeam ceea ce simțea el. Nu este prima dată cand îmi spune cuvintele astea, iar reacția mea este la fel ca de fiecare dată, nu spun nimic. Îl plac, îmi place comportamentul lui, mă atrage, dar nu pot să spun că simt iubire, poate pentru că nu am apucat să împărtășim forte multe momente împreună. Mai mereu era ocupat, ne vedeam foarte rar, cel mai mult comunicam prin telefon. El în schimb de prima dată cum a avut ocazia să fim doar noi doi, mi-a recunoscut că mă iubește. Fără să fii avut vreun moment romantic între noi. Mereu m-am întrebat, de ce? 

     M-am îndepărtat puțin de el și i-am zambit. 

        — Aștept să mă suni! îi spun și mă ridic pe vârfuri pentru a-l săruta pe obraz.

        — Abia aștept să o fac! îmi răspunde zâmbind.

     M-am întors pe călcâie si m-am îndreptat spre mașina care mă aștepta în fața casei lui. Sunasem la un taxi de cand terminasem de mâncat. Am rămas surprinsă să văd că încă nu plecase. După ce m-am urcat în taxi, telefonul meu a început să vibreze. M-am uitat spre el și un zâmbet mi-a apărut pe buze.

       — Rapid! răspund. 

       — Nu mai puteam aștepta! îmi spune acesta chicotind, mâine la 7, vin eu să te iau! 

       — Perfect! îi răspund, iar după închid apelul.

     Șoferul se uita insistent către mine. Mi-a luat cateva secunde să înțeleg de ce, dar mi-am dat seama atunci cand am văzut că nu porneam de pe loc.

       — Ah, îmi cer scuze, pe 22 Gold St. la complexul Parkside.

     M-am uitat la ceas. Cred că petrecerea deja a început.