După

1/10

Roșie sau neagra?

Ce fel de rochiță m-ar avantaja mult mai bine? Mă întreb în timp ce mă privesc în oglindă cu rochițele în maini. De ce am atatea emoții? Nu este ziua mea! Sunt doar o invitată! Am trantit rochițele pe pat. M-am uitat la ceas, 15:30, masa este la 17:00. Destul timp cat să mă decid la culori. Mi-am întors privirea prin cameră, Zoey plecase de cum se trezise. Nu știu exact unde pentru că nu a vorbit cu mine. După gesturile ei îmi pot da seama că este supărată pe mine, dar nu înțeleg de ce.

Telefonul a început să îmi sune, m-am grăbit spre el și am deschis imediat apelul fără să mă uit la apelant.

— Da? răspund grăbită.

Nu vorbea nimeni, se auzea doar un respirat care devenise destul de alert. Mi-am îndreptat privirea spre telefon și am observat numărul. Am înghețat. După cateva secunde acesta a închis apelul. Ce a fost asta? Am răsuflat. Îmi simțeam fiecare nerv din corp cum se încordase cand i-am auzit respirața. De ce a sunat? Oare ar trebui să îl sun înapoi?

Telefonul sună iar.

— Eva, scumpo, ce mă bucur că te aud! de data aceasta glasul mamei m-a făcut să tresar.

— Bună mamă, de asemenea!

— Și? Spune-mi cum este? A trecut o lună deja de cand ești acolo!

— Totul este bine, după cum ți-am mai spus! îi răspund pe un ton grăbit.

— Dar ce se întamplă, pleci undeva? mă întreabă aceasta iritată.

— Defapt, da, am o întalnire peste o oră!

— Cu cine draga mea?

— Josh și părinții lui!

— Eva... ți-am mai spus, nu sunt de acord cu el! Nu este o influență bună pentru tine, nici el și nici acea blondă, sora lui! îmi spune aceasta nervoasă.

— Știu mamă, de aceea și stau cu ei!

— Mă dezamăgești, nu o aduce pe vechea Eva la viață!

Mă uit grăbită la ceas. Nu mai am mult timp.

— Vorbim mamă, trebuie să plec! iar cu aceste vorbe închid apelul.

Privirea îmi fuge spre rochițele întinse pe pat. Mă apropii de ele. O cuprind pe cea neagră. Îmi îndepărtez pijamalele și o probez. Mi-am făcut pași spre oglindă. O senzație de amețeală mă cuprinde, iar privirea mea se încețoșează.

În spatele meu apare o figură de băiat, îmbrăcat la costum. Se apropie de mine și îmi cuprinde talia cu mainie lui, iar în acel moment își pune ușor capul pe umărul meu. Atunci l-am văzut!

Fața.

Ochii.

Buzele.

Nasul.

Părul.

Totul.

Îți tăia răsuflarea la trăsăturie pe care le avea.

— Ești mirifică! Și ești a mea! îmi spune în timp ce își proptește buzele de gatul meu.

— Nick, te rog, trebuie să ne grăbim! îi spun încercand să răman calmă.

— Nu îmi ajunge o viață să te iubesc! îmi spune în timp ce mă întoarce de talie pentru a fi cu fața spre el.