După

2

— Nu mai vreau să stau aici! spune Zoey încruntată.

— Păi și unde vrei să mergi? o întreb nedumerită.

— Nu mă înțelegi, spue Zoey făcand o pauză, nu mai vreau să stau în cămin!

Îmi las geanta pe pat și mă întorc cu o expresie șocată spre ea. Pană acum cateva luni îmi spunea ca nu ar fi vrut să fie în altă parte decat aici, cu mine, în acest cămin.

— Și care e motivul? De ce vrei să pleci?

— Eva, tu nu vezi ce este în jurul nostru? mă întreabă, iar eu îmi mișc ochii prin cameră.

— Nu înțeleg! îi răspund oftand.

— Fetele din căminul ăsta sunt obositoare, mereu e gălăgie, iar mie nu îmi place așa, dar am o soluție pentru amandoua! îmi spune zambind.

Mă uit spre ea cu o privire confuză. Telefonul meu a început să vibreze, ceea ce m-a făcut să tresar. Mi-am îndreptat rapid privirea spre el pentru a citii mesajul.

" Îmi e dor de tine, te rog răspune-mi!"

Mi-am dat ochii peste cap și mi-am concentrat atenția spre Zoey care se uita iritată spre telefonul meu.

— Unde rămăsesem.. deci, am găsit un apartament unde să ne mutam! spune aceasta în timp ce am înghițit în sec.

— Cum adică? Unde să ne mutăm?

— Apartamentul nu este foarte departe de aici, pe langă ca arată bine, nu ți-ar plăcea mai multă intimitate?

— Ba da, doar că și aici mi se pare că totul este destul de okay, suntem aproape de terminarea anului, de ce să ne mutăm acum, cand oricum urmează vacanța cand trebuie să mergem acasa?

— Păi, nu va mai trebui să mergem acasă. Rămanem aici, în noul apartament, mergem unde vrem, în ce oraș vrei dacă acesta nu îți place. Zi-mi, nu îți sună bine? spune aceasta ranjind.

Fac o pauză pentru cateva secunde pentru a mă gandi. Mintea îmi spunea că sună excelent. Să nu trebuiască să mă întorc acasă, unde este mama șă știu că nu îmi va plăcea. Am închis ochii și am tras aer adanc în piept.

— Nu sună rău! îi răspund.

Zoey de fericire a început să se agite și a venit spre mine pentru a mă lua în brațe. Agitația ei mă scoatea din sărite. Așa făcea mereu cand ceva se întampla așa cum își dorea. Un vibrat mi-a făcut ca tot entuziasmul meu să se risipească.

— Iartă-mă Zoey, spun și fac o pauză pentru a-i arăta telefonul, trebuie să răspund!

Aceasta și-a dat ochii peste cap și a după a încuviințat. Mi-am dat o șuviță de păr după ureche. Palmele începeau să îmi transpire. Mi-am dres galsul și am apăsat pe ecran.

— Mi-ai răspuns...

— Nu mă face să regret! îi răspund pe un ton supărat..

— Eva.. am nevoie de tine, te rog doar cateva minute să mă asculți, promit că vei înțelege!

Am răsuflat ceea ce l-a făcut să vorbească fără a mai aștepta să mai spun și altceva.

— Olivia este bolnavă, de asta am ales să îi fiu alături în ultima luna. Nu se simte deloc bine Eva... știu că nu îți convine să auzi de ea, dar nu i-aș pomenii numele dacă nu ar fi ceva serios!

— Ce a pățit? întreb răsuland.

— Nu am vrut niciodată să te rănesc, știi foarte bine că nu o iubesc, era doar ceea ce își doreau părinții. Nu la asta voiam să ajung, ceea ce vreau să îți spun.. nu o pot face prin telefon. Vreau să știi ceea ce mă ține legat de ea, nu e nimic din ceea ce crezi-

— Te-am întrebat ce a pățit! spun iritată.

— Eva.. nu îi purta ură, cand ai să afli adevărul o să înțelegi de ce fac ceea ce fac, face o pauză pentru a expira, are leucemie. Am adus-o la cei mai buni doctori, sunt convins că este pe maini bune, dar .. este prea tanără pentru așa ceva, nu merită asta! Nu știu ce să fac Eva... nu se simte bine, cu toate că medicii îmi spun că momentan este parțial stabilă, nu este.

— Josh... îmi pare rău să aud asta! Nu știu cu ce te-aș putea ajuta...

— Mă poți ajuta prin a nu mă alunga din viața ta, atat îți cer, să îmi crezi cuvintele, am nevoie de tine, nu pot trece prin asta singur, nu vreau să trec prin asta singur. Te vreau langă mine, nu îmi este rușine să recunosc că te iubesc, aș țipa din toți plămanii mei, dar nu mai am putere..

—Josh..

— Ne putem vedea în seara asta? Îmi este așa dor de tine..

— Dacă îmi promiți că îmi vei explica ce se întamplă! spun încruntată.

— Nu vei regreta!