Ravensky Park

Prolog

,,Nu ştiu cine sunt, unde mă îndrept, ce vreau să descopăr şi mai ales ce vrea destinul asupra vieţii mele.''Cuvintele astea parcă îmi marcau viaţa. Eram condamnată să trăiesc în trupul unei adolescente tocilare care se regăsea scriind în Ravensky în timp ce alţi tipi şi tipe cool din clasa a9a îşi plimbau fundurile pe la petreceri.

Ah, am uitat să mă prezind, tipic mie, eu sunt Angela,am 15 ani împliniti acum 2 zile şi ,,bântui,, mereu prin Ravensky Park încercand să uit de viaţa mea nasoală.Da, aia de tocilară,jerk şi cum mai vreţi să spuneţi.

Până într-o zi când...

Mă plimbam pe aleea mea preferată fotografiind diferite păsări ce se jucau  vesele prin copaci-da chiar sunt pasionată de fotografie- când deodata observ un baiat ce stătea în locul unde obişnuiam să stau cu cea mai buna prietenă înainte să mă părăsească pentru un grup de parapante. Nu puteam zări de la departare ce naiba făcea dar subconştientul meu mi-a imprimat un mesaj pe creier:Du-te şi vezi ce e cu el! Aşa că am pornit cu paşi timizi şi cu capul în pământ cum fac de fel şi ce am observat nu m-a uimit deloc.Era un pusti-pusti mai mare ca mine-care plângea. Locul ăla avea aceeaşi influenţă asupra mea de când rămăsesem orfană pe plan social aşa că mi-am făcut milă de tip şi l-am întrebat:

A: Hei! Eşti în regulă?-of de parcă eu nu vedeam asta. Subconştient prost!-

Necunoscut:Da...do-doar că s-a întamplat un lucru oribil şi-şi nu vreau să aud de nimeni.

A: Şi eu vin aici când ceva nu e în regulă cu mine..Când sunt în depresie..-off amintirea urâtă a despărţirii de persoana ce mi-a stat 8 ani alături îmi invada sufletul din nou-

Necunoscut:Te rog, poţi să mă laşi singur?*se răsuceşte astfel încat contactul vizual să nu mai existe*

A:Da, dar vezi tu,e mai bine să plângi pe umărul cuiva*m-am aşezat jos lângă el şi îl priveam, din nou creierul meu făcea aluzie între perioada care mi-a marcat viaţa*

Necunoscut:Nu, toate sunteţi la fel! Doar lăsaţi-mă dracului în pace!*schiţează cu degetul prin aer*

A:Încetează. Ştiu că îţi e greu dar nu mă cunoşti şi nici nu o vei face cu comportamentul ăsta.Hai să schimbăm subiectul ,poate o sa îţi mai ridic moralul.*îi spun eu cu un zambet tâmp pe fata care nici doi bani nu merită*Deci care este numele tău?Ca să ştiu pe cine reclam la poliţie dacă nu mai ajung vie acasă.

Necunoscut: Cyan. Nu eu sunt de vină că ,,locul tău,, e în apropiere de pădure. *râde fals*

A:Deci Cyan, la ce şcoală sau liceu îţi faci veacul?*îl intreb cu o notă de curiozitate în glas*

C: La cel dinapropiere de ...Ştii dacă azi nu aş mai fi mers la şcoală poate..poate nu se mai desparţea de mine..sau eu de ea.

A:Stai..Ce? Cum?zic puţin nedumerita

C:Da aahm..Am suferit o despartire*spune în timp ce mimeaza un râs copios*

A:Mi-am dat seama de când te-am privit*schiţez o faţă lungă*

C:Hai să ne mai plimbăm ....adică...desigur dacă vrei.

Ştiţi sentimentul ăla de împlinire dupa ce aţi pus pe faţa unei persoane un zambet? Aşa mă simţeam eu.După cele 20 de minute cronometrate de ceasul meu Casio, am început o plimbare prin Ravensky.Nu va gandiţi că suntem mai-mult-ca-prieteni,cum cred unele tipele după ce un tip le invită la o întâlnire,ci pur şi simplu amici.Amici dintr-o întâmplare.Am vorbit despre păsări,fotografii,basket-se pricepe,cel puţin aşa zice-,şi prietena aia a lui cu care a rupt-o.În deosebi , numai despre ultima chestie enumerată i-a turuit gura dar să o lăsăm aşa.

Lăsându-se seara, ne-am luat adio de la plimbarea petrecuta si am schimbat numerele de telefon-bine că era întuneric ,fiindcă era clar că mă făcusem foarte roşie.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Hei !Sper că am reuşit măcar să atrag atenţia unui cititor:)))Daca aveti obiecţii,sau, spre mirarea mea,dacă vă place , lăsaţi un com.