O viata pentru un pacat

~15~

Mă trezesc dimineața când femeia de serviciu dădea cu mopul în cameră.
Alex nu mai era lângă mine, ceea ce înseamnă că și-a pus în aplicare planul mai devreme, a luat telefonul așa că sigur o să iasă la timp din baie.
-Ce miros de parfum bărbătesc puternic, este exact ca cel de ieri, cu toate că aseară am aerisit încă miroase destul de puternic.
Inspir cât pot reține în plămâni, rețin mirosul câteva secunde apoi expir.
-Ador mirosul acesta!
-Parcă a fost aici toată noaptea persoana care îl posedă, atât de puternic se simte. Aceasta chicoti și se îndreptă spre baie cu mopul.
-Poate doar în gândul meu! Strig ușor apoi mă întind să beau o gură de suc de portocale.
-Așa e când ești îndrăgostită. Spune femeia ieșind din baie. Îmi aduc aminte când eram ca tine. Făcu o pauză scurtă ca apoi să urmeze: desigur, eu nu eram într-o școală de corecție la vârsta ta. M-a privit răutăcios și cu o îngâmfare aparte.
-Cum merge azi cu, curățenia? O întreb cu un zâmbet drăcesc pe  buze.
Aceasta se uită ciudat la mine, însă se pregătea să îmi dea un răspuns.
-Destul de bine, mai am o toaletă de curățat, era ocupată dimineață, mă asigur că totul e în regulă până după inspecție și după frec menta.
-Nu mai spune! Zâmbetul meu se lărgi considerabil apoi am înclinat ușor paharul pentru a varsa sucul din acesta.
Am făcut asta din două motive: 1. Era o nesuferită care judeca fără să știe ce și 2. Trebuia să mai trag de timp deoarece aceasta avea de gând sa se întoarcă în baie pentru a curăța.
Fira-ti ale dracu teoriile iubitule, uite că ai dat peste una conștiincioasă care face curat peste tot.
Mă privea stupefiată ca mai apoi să înceapă să țipe la mine.
-Sărăcie mică ce ești, copil răzgâiat, mică târfă ordinară, se explică de ce ești într-o școală de corecție. Tu trebuia să fii un avort tâmpito.
În toată revolta ei nu observase asistenta care era poziționată în ușă cu mâinile în buzunarele halatului său verde, ascultând cu mare atenție tot ce are aceasta de spus.
După ce a curățat și a scuipat în semn de scârbă spre mine s-a întors și a rămas stană de piatră.
-Doamnă dragă, nu îți e oarecum rușine să jignești în așa hal un pacient în primul rând, iar mai apoi un copil? Dacă tot o judeci că e la o școală de corecție, de ce nu ii dai un exemplu bun, iar dacă ea ar fi trebuit să fie un avort, de ce nu te gândești și la copiii tăi sau la avorturile tale?
Nu credeam că asistenta o să fie atât de dură cu această femeie. Era plinuță și scundă, avea obrajii roșii și lăsați acum că stau să mă gândesc arata ca un buldog.
Am chicotit mai mult pentru mine. Femeia a ieșit din cameră, iar asistenta a venit lângă patul meu verificând branula apoi sprijinindu-se de calorifer.
-Știu ce ai făcut și tu! Mă privea mișelește.
-Amm, ea a început defapt. Am plecat capul privindu-mi degetele.
-Știi, și sora mea a fost într-o școală de corecție. După ce a ieșit de acolo nu mai era aceiași, în șase luni pe care le petrecuse acolo s-a schimbat, a inceput sa îmi fure din lucruri, părinților bani și lucruri de valoare, iar acum.....acum nici măcar nu mai știm unde este, ultima data era în Vegas cu motorul.
S-au lastat momente de tăcere.
-Î...îmi pare rău!
-Mnea, nu sunt toți la fel, trebuie doar sa ai grija în ce anturaj te bagi și de cine te lași influențat.  Ea a reușit sa uite de noi după prima săptămână, asta doar din dorința de a se integra și de a nu fi ea badjocura celorlați.
-Dacă nu te superi, de ce a intrat acolo?
-A condus fără permis, minora fiind și a omorât un om în accidentul provocat de ea.
  Acesta a lăsat o lacrima să cadă, apo s-a întors cu fața spre fereastra. Am mai stat asa câteva momente ca apoi sa sparg tăcerea.
-Îți e dor de ea?
-O da! Foarte mult. Ea îmi era singura prietena. Doar cu ea puteam vorbi, tata ne-a părăsit când eram mici, iar mama.....mama a devenit alcoolica după plecare lui.
Am oftat îngândurata. Pentru o clipa m-am pus în locul ei, însă mi-am alungat rapid aceste gânduri.
Și totuși, dintr-o asa familie una era asistenta care, cu siguranță a ajuns cu greu aici, iar cealaltă e undeva în lume cu toți dubioșii. Cum ne împarte viața pe fiecare.
-Eh, sper ca ești gata pentru operație. O sa te pregătesc pentru aceasta iar peste o oră o sa fi în sala de operație.
-Poftim?? Credeam ca abia diseară sau mâine dimineață o sa fiu operată.
-O nu drăguță, o sa permitem familiei și prietenilor sa între sa te vadă imediat dupa ce te refaci puțin.
Am tăcut, am preferat sa fac acest lucru și sa ma gândesc la ce se poate întâmpla cu Alex care e în baie și sigur nu o sa poată intra aici curând, iar de ieșit nici nu mai vorbesc.
-Sper ca nu îți e frica. Acesteia i se citea compasiunea pe chip.
-E doar o operație cred, nu prea îmi e frica de chestiile astea.
-Of draga de tine! Acum deja pe chipul ei se vedea tristețea. E o operație la coloana, probabil medicul nu ți-a spus dar pot fi dificultăți, dacă ceva nu e făcut corect poți rămâne în scaun cu rotile.
-Poftim?? Am țipăt ca mai apoi sa încep sa ma panichez.
-Calmează - te! Ai un medic bun, în zece ani de când e în acest spital nu a dat nici un rateu.
-Nu știu dacă îți dai seama, dar nu ma ajută.
Ma privea îngrijorată.
-Ce te-ar putea ajuta?
O idee îmi licarii în minte. Femeia asta părea chiar de treaba, sigur avea sa înțeleagă motivul lui Alex pentru care a intrat aici, poate o sa îl lase sa stea lângă mine.
-M-ar putea face ceva sa ma simt mai bine. Am zâmbit strâmb și forțat.
-Ce anume?
-Ar putea sta o persoana cu mine pana la operație, m-ar liniști.
M-a privit jucăuș.
-E vorba de iubitul tău?
-Da!
-Eh, cred ca pot face o excepție. Unde e? Merg sa îl aduc.
-Ammm......
-E în fata spitalului?
-Defapt.......e mai aproape de atât!
-Cum adică?
-E în baia de serviciu.
Am scos cuvintele rapid din gură în timp ce mi-am închis strâns ochii și mi-am împreunat palmele rugător.
-Defapt știam!
M-am uitat socata la ea, iar aceasta a început un ras haotic.
-Cum??
-Mi-a șoptit o domnișoară cu un inel frumos.
Sigur era vorba despre aceiași fata de care îmi vorbise Alex.
-Uite aici inelul! O sa merg sa vad cum îți scot iubitul din baie și nu îți fa griji, o sa fiu discreta și nu o sa îl întreb cum a trecut de trei paznici și camerele de filmat.
Am zâmbit amabil și i-am șoptit un,, multumesc" în timp ce a traversat camera. Aceasta mi-a făcut cu ochiul și a lăsat ușa deschisa după ce a părăsit camera.
A revenit după câteva minute bune cu Alex alături de ea.
-Iubito! Acesta a venit repede spre patul meu și mi-a aplicat un pupic pe frunte. I-am prins mana lui mare între mânuțele mele.
-Îți mulțumim!
-Stați liniștiți! O sa ma asigur ca doctorul nu o sa aibă o problema. Dar o sa revin sa te pregătesc de operație. Aceasta a părăsit camera, iar Alex m-a privit confuz.
-Deja te pregătesc de operație?
-O sa fiu operata peste o ora iubitule!
-Cum? De ce? Atât de repede?
-Da!
-O sa fiu aici mereu.
Mi-am lăsat capul pe pieptul său și am stat în liniște și parfumul lui preț de câteva minute bune.
Asistenta a dat buzna în camera și a închis ușa în spatele ei.
-Copii, avem o problema!
Am tresărit, iar Alex m-a cuprins în brate.
-Tu! Spune și îl atinteste pe Alex cu degatul. Cine știe ca ești aici?
-Nimeni!
-Asta e problema. Tu ai plecat fără sa anunți, iar acum un individ de la școală de corectie întreabă de tine. Cere neapărat sa vina sa verifice.
L-am privit pe Alex îngrijorată, în scurt timp acestuia ii apăru o sclipire în ochi.
-Tu....ce îți trece prin căpșorul ala al tău?
-O sa vreau un halat și o mapă cu niște hârtii.
-Doar nu o sa te prefaci sa ești medicul? Asistenta avea o privire de parca auzise cea mai mare tâmpenie din viata ei.
-Ce am de pierdut?
Acesta a ridicat din umeri și a părăsit camera, întorcându-se în scut timp cu un halat, o mapă de care erau atașate câteva foi.
Alex și-a scos hanoracul rămânând într-un tricou alb care ii scotea în evidenta pectorali, și-a pus halatul, asistenta i-a pus stetoscopul în jurul gatului și i-a pus o pereche de ochelari rotunzi.
-Ești de nerecunoscut. Chicotesc ușor în timp ce acesta se strâmbă la mine.
-Hai sa îți arat cum sa ii desfaci branula, în caz ca o sa stea sa verifice sa nu para ceva ciudat.
Aceasta i-a explicat detaliat. Ea a scos branula din vena și a lăsat-o prinsa pe suprafața mâini cu plasturele.
-Tu încearcă sa ți mana cât mai jos sa nu se vadă când îți depinde plasturele.
Ne-am uitat uni la alți apoi ea a oftat îngrijorată.
-Ști pustiule, dacă se prind ăștia de ceva și eu risc sa îmi pierd slujba și crede-mă, nu vreau asta.
-Nici nu îți imaginezi ce pot păți eu. Încă nu ști cum sunt pedepsiți,, pustii" în școlile de corectie.
-Crede-mă, chiar știu! Ne-a întors spatele și a pășit spre ieșire, când a ajuns la ușa s-a întors spre noi. Fiți convingători, o sa fac tot posibilul sa nu se apropie mult. A părăsit camera.
-Alex, îmi e frica! Nu vreau sa pățești nimic.
-Nu îți fa griji draga mea! O sa fiu cât de convingător pot.
Îmi aplica un sărut și astepta semnalul meu sa poată începe,, teatrul" imediat ce i-am văzut pe cei doi apropiindu-se de geamul camerei am tușit ușor.
Individul insista sa vorbească cu doctorul, însă asistenta nici în ruptul capului nu ii permise sa intre, l-a invitat să privească.
Alex a asculta bătăile inimii.
-Bătăile sunt puțin accelerate domnișoară, nu e nevoie sa va îngrijoreze operația.
-Cu toarmte riscurile îmi e greu sa nu ma inghijorez.
-O sa fie totul bine! Familia o sa îți fie alături și privește partea buna, pe perioada recuperări poți merge acasă.
-Serios? Chipul meu era cuprins de uimire.
-Sigur ca da! Acum hai sa scoatem branula.
Mi-am lăsat mana pe pat, iar acesta a desfăcut cu grija plasturele. Am scancit ușor în timp ce trăgea de plasture și am întors capul în direcția geamului cu ochii strânși în semn de durere, am deschis ușor un ochi sa vad dacă cei doi mai erau acolo și spre fericirea mea individul tocmai se întoarse cu spatele discutând ceva cu asistenta. A mai aruncat o privire spre noi, doar pentru a-l surprinde pe Alex prefacandu - se ca notează ceva.
După tot circul asistenta a revenit în camera a tras jaluzeaua ferestrei și a închis ușa.
-Acum chiar trebuie sa te pregătesc de operație, urmează sa vina pe bune doctorul.
-Ce mai e de făcut? Întreabă Alex.
-Trebuie sa o examinez pe bune și sa ii dau un somnifer ca în timpul operației sa acționeze concomitent și anestezicul, astfel nu are sa simtă nimic.
-E examinata, doar administrează - i somniferul! Alex ii întinde mapă cu hârtiile pe care, chiar scrisese.
-De unde ști tu termenii ăștia? Spune aceasta vizibil uimita, după ce  a citit datele.
-Tata era medic și ma lua destul de des cu el la spital.
-Ar trebui sa fi doctor pustiule!
-Poate în alta viata!
-Niciodată nu e târziu.
-După,, evadarea asta" sigur o sa ma mai aștepte ceva mai mult decât munca în folosul comunității după plecarea din acea școala.
Aceasta s-a întristat vizibil. Începusem sa nu mai țin pasul cu discuția dintre cei doi. Toată agitația din dimineața asta m-a extenuat.
-Nu cred ca o sa mai am nevoie de somnifer. M-am frecat la ochii ceea ce le-a provocat un ras zgomotos celor doi.
-Din păcate trebuie!
Alex a dezbrăcat halatul însă a păstrat ochelarii și a rămas în tricou.
A tras scaunul aproape de pat și mi-a prins mana în ale lui sărutându-mi podul palmei.
Imediat ce asistenta mi-a pus o noua branula și mi-a administrat somniferul a părăsit camera și ne-a avertizat sa fim cu ochii în patru. Alex i-a mulțumit, iar aceasta a închis ușa în urma sa.
-Totul o sa fie bine iubita mea, nimic rău nu o sa ți se întâmple.
-Te iubesc Alex!
-Și eu te iubesc Lisa! Nu ai idee cât m-ai schimbat tu pe mine.
Părea ca vrea sa continue sa îmi spunalucruri drăguțe însă pleoapele îmi devenise brusc foarte grele, iar ochii mei s-au închis.
#😘😘😘😘😘😘😘