O viata pentru un pacat

~10~

Bătaia din cantina a fost cel mai îngrozitor lucru văzut. După ce Lucian a scos pistolul cu electroșocuri și l-am văzut pe Alex trântit pe gresia rece tremurând m-am aruncat langa el, dar Lucian m-a luat pe sus și m-a scos afară. Am inceput sa mă zbat și să tip.
-Tu nu ști cine e el. Nu ai ce cauta cu el. Ai inteles?
Țipă la mine, nimeni niciodată nu a țipat la mine așa, simt cum toate lacrimile se strâng în colțul ochilor și abia stau sa iasa.
- Du-te dracu! Nu ești cu nimic mai bun ca el, tu poate ești un ratat de agent sub acoperire și el e un delicvent, dar pe el îl cred că mă iubește......am tăcut amândoi.
Am plecat din fata lui și m-am întors în clădire, când am intrat în cantina nimeni nu mai era acolo. Erau doar câteva pete de sânge de la nasul spart a lui Alex și mâncare pe jos. Am luat-o la fugă spre cabinetul medical, ușa încuiată.....,,unde dracu sunt toți?" Simt cum o iau razna, pamantul îmi fuge de sub picioare.
Mă îndrept spre cameră, acolo o găsesc pe Dana butonând telefonul.
-Auzi prințesa, nu crezi că ești cam prețioasă pentru locul ăsta?
-Nu am chef! Scuteste-ma! Îi spun tăios apoi mă trântesc pe pat. Corina nu a venit în cameră?
-Ba da! A plecat la spital cu unu!
  Sar din pat că arsa iau geaca pe mine și ies pe ușă lasand-o pe aceasta deschisa in urma mea.
  La poarta scolii sunt amenințată de o gorila că dacă nu mă întorc în clădire mă electrocutează. Îi scuip in fața și plec, urc in biroul directorului și cer un bilet de voie.
-Nu se poate domnișoara!
-Cum adică? Mă uit cruciș la el și aștept explicații.
-Nu ești majoră, nu îți pot da voie.
-Scoala de rahat! Cine e cu Alex la spital?
-Asistenta medicala, fratele lui Alex și Corina.
-Si eu de ce nu pot fi?
-Sti foarte bine de ce...
-Se simte bine?  Întreb plecandu-mi capul în pământ?
-E bine! Nu are nimic grav, dar nasul lui nu va mai sta drept.
-Dumneavoastra știți de Lucian, nu-i așa ?
-Normal ca știu! Și mai stiu că are dreptate! Ești pe nedrept aici copila. Nu ți-a venit mintea la cap .
-Nu!
Mă ridic și părăsesc încăperea

••••••••••••••••

Când Corina intra in camera mă năpustesc asupra ei și o iau la întrebări:
-Unde e? Cum se simte? E bine? Mă urăște ?
- Hei calmează-te! E bine! Acum e in camera lui. Mai mult l-au obosit medici, nu a fost atât de grav.
-Vreau să merg la el!
-Esti nebuna, daca ne prinde paznicul ne tine in detenție și fără mâncare o lună.
-Te rog ajută-ma!
-Nu mă pricep la astea!
-Daca te urci prin aerisire poți ajunge la camera lui. Zice Dana ieșind din baie.
-Serios? Zic luminandu-ma la fața!
-Da! Ia harta asta și te oprești ...aici spune ea făcând un punct cu tușul pe hârtie. Dar fi atenta că nu ajungi deasupra patului lui, o sa fi deasupra patului lu Cosmin, crede-ma nu vrei sa se trezească el și să te vadă!
-Multumesc mult. Spun și o îmbrățișez. Ea nu reacționează în nici un fel.
Urc in gura de aerisire și mă târâi pe burta exact cum îmi indica harta ,,sa de-a draci parca sunt in filmele cu spioni"
Ajung la destinație, desfac încet bucățica de sârmă pusa pe post de încuietoare și dau grătarul la o parte. Îmi strecor ușor picioarele și mă las in puterea mâinilor până observ marginea patului, dar nu ajung până la ea ,,firar al dracu înălțimea mea" mă decid sa îmi fac puțin balans și sa sar ,, ajuta-ma doamne sa nu fac zgomot. Sa aterizez ca pisica". Gata nu mai am forță în brațe sigur fac o gafă acum și îi trezesc pe toți.
-Da-ti drumul iubito. Te prind eu! Aud o voce șoptind.
Îmi dau drumul și simt cum sunt prinsa de două brațe puternice, ne deplasăm și mă pune pe ceva moale, sigur e patul.
-Ce cauți aici nebuno? Țipă la mine in șoaptă.
-Voiam sa fiu sigură că ești bine!
-Si ce te-ai gândit? Hai sa mă plimb un pic prin aerisire.
E nervos!
-Daca nu eram treaz și cădeai. Îți rupeai gâtul și eventual îți făceai și probleme, băieți ăștia nu sunt prea rezonabili.
-Iarta-ma! Mi-am făcut griji pentru tine. Spun și fac un botic adorabil și las sa îmi tremure buza de jos.
Mă ia în brațe și mă strânge tare, apoi mă sărută pe creștetul capului și se întinde cu mine în brațe pe pat. Stăm așa de vreo jumătate de oră, îmi ridic capul ușor și îl privesc.
-Cred că eu ar trebui să plec.
El deschide ochii și da dezaprobator din cap.
-Nu mai ai șanse să te poți întoarce deasupra camerei tale si nu poți risca sa trezești băieți, ramai aici până dimineața apoi găsim noi o soluție sa te scoatem de aici.
Îl iau în brațe și îl strâng tare.
-Imi pare rău!
-Am exagerat și eu!
-Aveai tot dreptul, nu trebuia să .....
-Șhhh! A trecut! Mă sărută tandru in timp ce își plimbă mâna pe spatele meu.