O viata pentru un pacat

~17~

Lisa prov
Ma simt amorțita, asta e tot ce simt. Ma chinui de ceva timp sa deschid ochii, aud voci în jurul meu în permanenta dar nu pot deschide ochii. Am auzit asistenta care zicea ca ar fi trebuit sa ma trezesc de câteva ore, apoi cineva a inganat și a oftat trist, nu îmi dau seama cine era, nu a vorbit deloc dar ii simțeam în permanenta prezenta. Parfumul atât de familiar îmi inunda nările, voiam sa respir mai mult și mai puternic dar nu puteam. Ma chinuiam sa deschid ochii, în zadar.
-Băiete, ți-am zis sa pleci de aici. Vocea părea a fi a tatălui meu dar foarte acidă.
-Și eu v-am spus ca nu o las pe Lisa singura nici o secunda.
Era Alex, iubitul meu, voiam sa îl strâng în brate și sa îl sărut. De ce era tata atâta de nervos și cum de era Alex aici? El trebuia sa fie la școală.
Au început sa se audă zgomote puternice în cameră, îmi doream atâta de mult sa pot deschide ochii sa sar din pat și sa opresc acele zgomote.
-Va rog sa încetați! Chiar acum! Vocea era atât de ascuțită, încât după ce zgomotul a încetat a rămas o frecventa care încă îmi țiuia în urechi.
-Domnilor, o sa va rog sa ieșiți afara, fata are nevoie de odihna, medicul o sa vina în scurt timp sa verifice de ce încă nu s-a trezit.
Încă, la ce se refera femeia asta, acum cât timp trebuia sa ma trezesc și de ce nu m-am trezit? Dar sunt trează, nu pot deschide ochii, sunt conștientă de tot de ceva timp. Vreau sa deschid ochii chiar acum, de ce nu pot sa ii deschid?
Am simțit lacrimile pe obraz dar nu puteam sa le șterg. Am auzit un sunet de uimire apoi un deget îmi șterse lacrimă, parfumul se simțea și mai profund și mi-am dat seama imediat ca era Alex.
-Ști ca dacă nu se trezește pana diseară vor folosi o injecție ce ii va provoca o durere teribila în tot corpul.
-Nu vreau sa pățească nimic, de ce nu s-a trezit încă?
-Nu știu pustiule! Probabil medici i-au mai administrat un anestezic sau o doza pe mare pentru corpul ei fragil.
I-am simțit buzele pe frunte pentru câteva secunde, apoi o ușoară răceală a cuprins zona în care buzele lui au fost.
-Ar trebui sa mănânci și tu ceva pustiule, ești aici de doua zile.
-Ști prea bine de unde vin, eu nu am unde sa ma duc pana ea nu e bine.
-Știu! Acum haide sa mănânci ceva.
Acesta a oftat, m-a sărutat cast pe buze și au părăsit camera. Asistenta ne ajuta foarte mult și ii eram profund recunoscătoare pentru asta. Însă cea cu vocea pitigaiata mi-a rănit urechile și creierul.
Am început sa simt amorțeală din ce în ce mai tare și o usturime în gât, simțeam ca am nisip în ochi.
Mi-am mișcat gura și simțeam ca și cum mușchii fetei mele au fost atrofiati.
Am încercat sa vorbesc dar tot ce ieșea era o șoaptă, am încercat sa ma mișc dar durerea din spate m-a oprit. Voiam sa vina cineva, voiam atenție, inexplicabil îmi doream ca cineva sa ma întrebe cum ma simt și ce îmi doresc.
Am tras de aparatul de pe degetul meu și de ventuzele de pe tâmple. Un aparat a început sa bipaie foarte urat ceea ce m-a făcut sa îmi acopăr urechile.
În câteva clipe în camera au întrat doctorul și părinți mei, doctorul a oprit sunetul îngrozitor în timp ce părinți au venit îngrijorări spre patul meu, Alex și asistenta stăteau în fata uși, Alex a vrut sa intre, însă asistenta s-a oprit.
De ce l-a oprit, vreau sa vina sa ma ia în brate și sa ma sărute.
-Lisa, ești bine scumpo? Cum te simți?
-Lisa spune ceva draga tatei!
I-am privit pe amândoi apoi mi-am îndreptat privirea spre ușa, dar Alex nu mai era acolo, iar în câteva clipe a întrat pe ușa și directorul scolii de corectie și am înțeles de ce nu mai era acolo Alex.
-Oo, frumoasa adormita s-a trezit!
-Bună ziua domnilor! S-a întâmplat ceva? Întreba tata pe un ton politicos.
-Vrem doar sa o întrebam pe fiica ta unde este acest delicvant? Întoarce o poza cu Alex spre noi, în poza avea o vânătaie la ochi și sânge la buza și nas.
-O, sigur! Era pe aici pe undeva!
-Tata, el nu era Alex!
-Ce vorbești scumpo, seama leit cu tâmpitul ăla.
-Nu scumpule, Lisa are dreptate! Nu e același băiat. Mama l-a inghiontit pe tata, iar acesta a dat ochii peste cap.
-Atunci cine a fost aici domnișoară?
-Aa, pai varul meu!
-Varul tău?? Cel care se presupune ca poarte celelalte amprente de pe cuțit?
-V-am zis ca eu am fost și nu are nimic de aface, altfel nu ar mai fi venit aici.
Vocea mea era încă răgușit și acum îmi și tremura.
-Lisa are dreptate, nu e asa dragule? Mama îl inghionteste din nou și ii arunca o privire amenințătoare.
-Oh, dar seama atât de bine scumpo.
-Atunci de ce la-ți făcut ticălos?
-Asa îl alint eu, avem o relație mai speciala. Tata a strâns din dinți și mi-a aruncat o privire gen,, vorbim noi după ".
-Sunteți sigur? Știri ca nu păreți prea credibil!
-Ma faci mincinos domnule? Tata se îndrepta amenințător spre director.
-Spun doar ce se vede cu ochiul liber.
-Ei bine, ia-ți ochelari omule! Și ar trebui sa te ocupi mai bine de acești tineri, vi în salon și îmi ascunzi fiica pentru ca tu nu ești în stare sa ai grija de niște copii, oare ce au de spus superiori tai? Acum te rog sa îmi lași fica sa se odihnească!
-Prea bine! O sa discutam mai amănunțit după recuperarea ta. În legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară, urmează sa discutam și despre ce cautai tu afara după ora stingerii și despre cine te-a atacat.
-Cum adică cine a atacat-o, nu știți. Dacă nu a fost un elev cine a fost domnule director?
Cunosteam acesta latura a mamei, o sa iasă urat.
-Domna, calmați-vă!
- Nu îmi spune mine sa ma calmez, poate a fost un paznic sau poate a fost un profesor. Ce fel de școală este aceasta?
-Va asigur ca nu a fost unul dintre angajați noștri!
-Atunci cine mai putea intra? Pe site-ul vostru scrie,, siguranță maxima" o sa va dau în judecata!
-Domna, nu este nevoie! Va sigur ca vom afla ce s-a întâmplat imediat ce fica dumneavoastră se reface și îl găsim pe tânărul dispărut.
-Ar fi bine sa rezolvați, altfel rezolv eu în stilul meu. Acum va urez o zi buna. Mama se îndrepta spre ușa și o deschise larg. Directorul și-a tras ușor manseta, mi-a aruncat o ultima privire și a părăsit încăperea, mama trântind ușa în spatele lui.
Doctorul ii ruga pe părinți sa părăsească camera pana avea sa ma examineze.
Cu fiecare mișcare durerea din spate devenea mai accentuata. Doctorul mi-a făcut o injecție și a început sa ma întrebe despre, ce tocmai se întâmplase în salon. Am încercat sa evit răspunsul, i-am zis ca băiatul care a fost la mine, în nici un caz nu era din școală de corectie. M-a informat ca o sa îmi lase familia sa intre, iar după voi adormi pentru câteva ore și o sa începem recuperarea.
După ce acesta a părăsit salonul, la câteva minute părinți au năpustit în camera.
-Fetito, te-ai stricat de tot? Ce e cu băiatul ala și de ce ești tu trasa la răspundere?
-Tata, te rog!
-Iubita, tata are dreptate. Nu e bine ca ai mințit și ca ne-ai făcut și pe noi sa mințim pentru tine.
-Ohh, încetați va rog? Îl iubesc!
-Fata tatei, ai 16 ani și iubești un pusti dintr-o școală de corectie.
-Nu uita ca și eu sunt tot într-o școală de corectie tata!
-Gata scumpule! Nu merita sa o stresam acum.
-Cât o sa mai stau aici?
-Încă vreo săptămână scumpo, apoi poți veni acasă pentru următoarea luna.
-Încă o săptămână aici?
-Dragă, trebuie sa ne asiguram ca operația a decurs perfect.
Am evitat sa le spun părinților ca voiam sa vina Alex, probabil ca cei de la școală încă erau prin spital.

😘😍🤩🥰😇