"Ce faci?!" Țipă Taehyung la el, în timp ce Yoongi își elibera rapid mâna.
"Trebuie să plec. Spune-le că nu particip."
"Ce? Nu poți face asta! Trebuie să participi!" Taehyung și-a ridicat vocea și mai mult. Era frustrat și nervos, dar Yoongi nu părea să bage de seamă.
Fără să mai piardă timp, l-a ignorat pe Taehyung, grăbindu-se să iasă. Într-adevăr, iubea muzica. Iubea și să compună și ar fi vrut să participe la audiții. Și totuși, nu ăsta era lucrul pe care voia să îl facă în acel moment.
Voia să îi fie alături lui Hoseok, așa cum și el fusese alături se el.
Înainte să își dea seama, ajunsese unde i-a indicat Jungkook. Voia să îl vadă pe Hoseok. Nu. Avea nevoie să îl vadă.
"Hoseok!"
Yoongi a deschis ușa, în fața lui apărând Hoseok și mama lui, amândoi având ochii în lacrimi. Hoseok l-a privit, surprins.
"Yoongi?"
Hoseok s-a grăbit să își șteargă lacrimile rămase, înlocuindu-le cu un zâmbet.
"Nu e nevoie să zâmbești când nu ești fericit. Plângi cât vrei."
Hoseok a simțit imediat nevoia să facă întocmai. Mama lui nu s-a putut abține să nu zâmbească, văzându-i pe cei doi.
♡♡♡♡
CITEȘTI
ꪮꪀꫀ ꪶꪖᦓꪻ ꪻ꠸ꪑꫀ || ᦓꪮρꫀ
Fanfiction《Sope/Yoonseok AU》 Unde Hoseok nu își amintește nimic, în afară de momentele cu prima persoană pe care a iubit-o. Din păcate, în amintirile lui, e o cu totul altă persoană. Yoongi, cumva, e dispus să îl ajute.
