Hoseok a zâmbit, închizând telefonul și mergând spre bucătărie, doar ca să îl vadă pe Yoongi gătind.
"Ce mâncare faci?" Întreabă Hoseok, curios, în timp ce Yoongi își fixa privirea pe el.
Hoseok a observat modul în care era privit, de secunde bune, ce-i drept. Și-a dres glasul, făcându-l pe Yoongi să se trezească la realitate.
Realitatea în care Hoseok ar fi putut să nu își amintească niciodată de el. Yoongi și-a mutat privirea pe ceea ce făcea înainte ca Hoseok să vină, încercând să pară ocupat.
Au urmat câteva momente de liniște între cei doi. Era ciudat, așa că Hoseok a simțit nevoia să reînvie atmosfera.
"Deci, ceilalți au plecat devreme, nu?" Întreabă Hoseok, zâmbind, în timp ce Yoongi își îndrepta atenția pe ceea ce făcea.
"Da. Așa e." Răspunde Yoongi, pe un ton nepăsător.
"Hei, am făcut ceva greșit? Dacă da, îmi pare rău." Spune Hoseok, bosumflat.
Începea să se simtă cu adevărat inconfortabil, iar Yoongi a observat asta.
"Nu, nu. Eram distras, scuze."
Yoongi a mimat un zâmbet fals, făcându-l și pe Hoseok să zâmbească acum. Era aproape imposibil de crezut că un zâmbet de la Hoseok avea asemenea efect asupra lui Yoongi.
"Dacă spui tu. O să te ajut!"
Hoseok s-a grăbit să ia un șorț mult mai mare decât ar fi trebuit să fie și să îl poarte. Yoongi a râs, văzând că nu i se potrivea deloc.
În acel moment, Hoseok și-a amintit ceva ce începea să îl îngrijoreze mult.
♡♡♡♡
CITEȘTI
ꪮꪀꫀ ꪶꪖᦓꪻ ꪻ꠸ꪑꫀ || ᦓꪮρꫀ
Fanfiction《Sope/Yoonseok AU》 Unde Hoseok nu își amintește nimic, în afară de momentele cu prima persoană pe care a iubit-o. Din păcate, în amintirile lui, e o cu totul altă persoană. Yoongi, cumva, e dispus să îl ajute.
