Yoongi a decis să meargă singur la magazinul vintage despre care îi vorbise lui Jungkook. Până la urmă, Hoseok avea planuri. A început să se îndoiască din nou de faptul că ar mai avea o șansă să îl ajute pe Hoseok, acum că Renè era aici.
A oftat, realizând că mai devreme sau mai târziu trebuie să renunțe și să treacă peste.
Magazinul în care intrase Yoongi arăta învechit, dar cel mai bun lucru la el era că nu se schimbase.
Într-un final, a decis să găsească ceva de cumpărat, fără să se aștepte ca proprietarul să îi strige numele."Yoongi! Nu te-am văzut de mult. Unde e Hoseok?"
Cu acele propoziții fiind spuse, Yoongi a dat dezaprobator din cap. Proprietarul a făcut același gest, oftând și apropiindu-se de Yoongi.
"Ah. V-ați despărțit?" A întrebat, iar Yoongi a negat imediat.
"Nu. Are amnezie. Își amintește de noi împreună. Doar că în memoria lui, e Renè și nu eu."
A spus, în timp ce ochii proprietarului s-au întristat. După puțin timp, a oftat și și-a pus mâna pe umărul lui Yoongi.
"E păcat. Chiar credeam că veți sfârși împreună. Îmi amintesc cât de fericit era când a aflat că și tu simți ce simte el pentru tine."
Proprietarul a zâmbit nostalgic, repezindu-se să ia ceva de pe unul din rafturile înalte.
"Cum a reacționat?" Întreabă Yoongi, proprietarul începând să râdă.
"Nu l-am mai văzut atât de bucuros. Era atât de agitat, încât nu se putea calma."
Yoongi își amintea privirea anxioasă a lui Hoseok, când încă aștepta răspunsul lui și cât de repede a zâmbit, când l-a auzit.
"Uite!"
Proprietarul i-a înmânat un cd, foarte cunoscut lui Yoongi. Și-a adus imediat aminte de el.
"L-ai păstrat."
Proprietarul a zâmbit, spunându-i lui Yoongi să îl păstreze.
"Desigur că l-am păstrat."
A privit din nou la CD, amintindu-și cum au ajuns să îl înregistreze.
♡♡♡♡
CITEȘTI
ꪮꪀꫀ ꪶꪖᦓꪻ ꪻ꠸ꪑꫀ || ᦓꪮρꫀ
Fanfiction《Sope/Yoonseok AU》 Unde Hoseok nu își amintește nimic, în afară de momentele cu prima persoană pe care a iubit-o. Din păcate, în amintirile lui, e o cu totul altă persoană. Yoongi, cumva, e dispus să îl ajute.