Him & I

Capitolul 5

       -Poftiiiiiiim? Tu și Drew...cuplu? Dar...când, cum? Spune Alice uimită.
       -Păi ieri s-a oferit să mă ducă acasă și am vorbit...și s-a întâmplat. Mă doare să o mint pe Alice, dar trebuie, o să îl ajut pe Drew, deșii nu știu ce e în mintea lui cu acel plan.
       După vreo 3 ore de vorbit, Alice pleacă de la mine pentru a se întâlnii cu Case. Se pare că nu am avut o idee proastă când i-am zis că nu are nimic de pierdut. Chiar le stă atât de bine împreună. Sunt bucuroasă pentru ei că sunt fericiți. Ce-i drept au trecut doar 2 zile, nu am cum să-mi d-au seama sigur de asta, spun și eu doar din ce am văzut până acum. Chicotesc la gândurile mele, iar un mesaj mă distrage de la ele.
       "Bună micuțo. În 30 de minute sunt la tine. O să mergem la o cafenea pentru a discuta. Drew." Micuțo? Mii de fluturi și-au făcut apariția în stomacul meu când am citit apelativul ăsta. Drew mi-a spus "micuțo". Chicotesc și mă ridic repede pentru a mă pregătii, am doar 30 de minute la dispoziție.
       Mi-am făcut un dush rapid, m-am dat cu rimel și puțin luciu și cam atât la față. Mă îmbrac într-o pereche de pantaloni albi, cu talie înaltă și un tricou, tot alb, dar scurt, lăsând umpic din burtă la vedere. M-am încălțat cu o pereche de adidași, tot albi, bineînțeles și mi-am prins părul într-o coadă de cal, deoarece nu mai voiam să îl las desprins. Sunt gata. Mesajul de la Drew cum că a ajuns a apărut imediat pe ecranul telefonului meu. Am ieșit repede din casă. Părinții mei sunt plecați cu munca, deci am rămas singură pentru 2 săptămâni.
       Cum am închis ușa, în vizorul meu a apărut el. Era îmbrăcat în negru, i se potrivea acest stil. Avea părul răvășit, nu mai era aranjat, precum îl purta la liceu, dar tot arătos era și așa. Stătea rezemat de mașina sa, așteptându-mă. Aș fi putut sta pentru o veșnicie acolo privindu-l. Când într-un final am ieșit din transă, am mers spre el cu zâmbetul pe buze.
       -Bună, micuțo. Spune acesta, iar eu rămân fără cuvinte. Simt că mă topesc când folosește acel apelitiv. Se auzea atât de frumos ieșind din gura lui. Aș fi vrut să îl aud spunându-mi așa mereu, dar știam cu toții că nu avea să fie așa. Asta este doar pentru puțin timp.
       -Bună, Drew. Spun eu când în sfârșit ies din starea asta de delir, pe care o am mai mereu când vorbesc cu el sau când îl văd.
       -Deci. Hai să mergem. El îmi deschide ușa, eu intrând în mașină. El închide ușa și imediat se așează pe locul șoferului.
       După 15 minute de mers în liniște, ceea ce mă enervează, omul ăsta nu știe să țina și el un dialog?...ajungem în sfârșit la o cafenea. Coborâm din mașină, intrăm în cafenea și ne așezăm la o masă mai distantă.
       -Bună ziua. Cu ce vă pot servii? Spune chelnerița care îi face ochi dulci lui Drew. I-aș spune că aș putea să îi servesc eu o salată de palme, dar prefer să tac.
       -Eu vreau o cafea...iar tu Abby?
       -Eu vreau o ciocolată caldă. Chelnerița pleacă, iar Drew chicotește.
       -Ce e? De ce râzi? Întreb eu.
       -Ești atât de inocentă, micuțo. Spune acesta, iar eu roșesc imediat, Mă privește zâmbind și simt că aș putea leșina în orice clipă de la emoții.
       -Despre ce vrei să vorbim? Normal că trebuia să stric eu momentul, dar nu mai puteam suporta liniștea și acel contact vizual...simțeam că o să mă topesc. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine. Nu am mai experimentat niciodată asta, până să-l văd pe el...să vorbesc cu el.
       -Despre relația noastră. La liceu o să ne vedem des și o să ne ținem de mână. Perfect, tot ce îmi trebuia. Nu e ca și cum nu aș fi fericită pentru că o să mă țin de mână cu băiatul de care îmi place, însă mă simt prost deoarece știu că lui nu îi place de mine. A și apropo...Continuă acesta. Trebuie să ne cunoaștem mai bine.
       -Bine. Acesta se uită la mine confuz. Oare ce am făcut?
       -Bine? Atât ai de spus? Eu mă uit la el ciudat...ce naiba vrea să spună cu asta. Abby, uite...o să ne punem întrebări unul altuia, și suntem obligați să raspundem...putem să evităm doar 3 întrebări, atât. Ești de acord?
       -Da, atât am de spus. Și da, sunt de acord. Spun eu sigură pe mine, deșii îmi e frică de întrebările lui.
       -Bine...eu sunt foarte curios de ceva, deci o să-ți pun eu primul o întrebare: De ce ai fost de acord cu relația asta falsă atât de repede? M-am blocat. Nu știam ce să răspund. Trebuie să-l mint. Nu am cum să-i spun: Păi, uite Drew...nu stiu ce mi-ai făcut, dar sunt leșinată după tine...când te văd, creierul meu nu mai funcționează. Nu am cum sa-i spun adevărul.
       -Am vrut doar să te ajut. Mi-ai promis că nu va fi nimic mai mult decât ceva fals...deci am decis să te cred. Până la urmă ești prietenul lui Case, iar el e iubitul lui Alice. Trebuie să ne ajutăm, nu? Spun asta sperând că acesta mă va crede. Oare ce întrebare îi voi pune eu?...