Him & I

Capitolul 23

Încep să tremur, nu știu ce să fac, simt că mă pierd. Este vocea lui. Vocea băiatului căruia îi duc dorul de atâtea zile. Este vocea lui Drew. Mă apropii cu pași mici să îi aud despre ce vorbesc. Vreau să îl aud pe Drew.
-Drew. Băiete, ce faci?
-Bine, Case. Tu ce faci?
Când d-au să mă apropii mai mult, telefonul îmi cade din blugi, iar Case se întoarce spre mine. Perfect.
-Ce faci?
-Vreau...să...Mă bâlbâi eu.
-Drew, cred că cineva vrea să îți vorbească.
-Cine?
Rămân blocată. Simt cum un nod mi s-a pus în gât și nu știu ce să fac. Case dă telefonul de pe speaker, se ridică de pe canapea și vine spre mine. Îmi pune telefonul în palma și îmi zâmbește, după care se duce în bucătărie. Eu duc telefonul la ureche și spun...
-Drew?
-Abby?
-La mulți ani, Drew.
Se face liniște, iar pe mine mă apucă o teamă imensă. Oare am încurcat datele? Nu are cum. Am verificat de o grămadă de ori.
-Drew...mai ești? Continui eu după clipele de liniște care mi-au făcut inima să îmi stea în gât.
-Da...da. Scuze. Mulțumesc micuțo. Nu mă așteptam să îți amintești.
Simt cum stomacul mi se strânge când aud apelativul. Nu mi-a mai spus nimeni așa, după ce el a plecat. Dar mă enervez când aud ultima propoziție.
-Cum adică nu te așteptai să îmi amintesc. Normal că îmi amintesc.
-Scuze...scuze. Nu te enerva. Spune el, iar eu chicotesc.
Mi-l și imaginez, dându-și capul pe spate și zâmbind, cu zâmbetul lui superb. Se face din nou liniște și mă gândesc că ar fi mai bine să închid.
-Eu trebuie să închid acum.
-Bine, Abby.
Rămânem, din nou, în câteva clipe de liniște.
-Îmi lipsești, Drew. Nu m-am putut abține. Îmi e atât de dor de el.
-Și tu îmi lipsești, micuțo. Spune el, apoi închid.
El încă nu știe ce simte. Dacă știa, probabil acum era acasă. Îmi alung gândurile astea din cap. Măcar am vorbit cu el. I-am auzit vocea după o lună. Mi-a spus că îi lipsesc. Lacrimile mi se scurg pe obraji. Îmi lipsește al naibii de mult. Vreau să fie lângă mine. Vreau să îl țin în brațe. Să îi spun cât de mult îl iubesc, însă nu se poate.
-Ai terminat? Mă întreabă Case, care a apărut dintr-o dată în living.
-Da. Spun eu ștergându-mi lacrimile și ducându-mă în bucătărie.
-Ești bine? Mă întreabă Abby.
-Nu. Spun eu sec, apoi i-au bolul cu floricele și le duc pe măsuța din living.
Ne uităm la un film, apoi plec acasă. O să las îndrăgostiții singuri.

După 2 luni

-Abby. Nu crezi că ar trebuii să le d-ai câte o șansă băieților care așteaptă să te cucerească? Mă întreabă Alice, în timp ce ne îndreptăm spre casă.
-Nu există alți băieți, Abby.
-Nu. O să stai toată viața după idiotul căruia îi porți tricoul? Mai e o lună și vine vacanța de vară. Fă-ți un iubit și mergem în vacanță.
-Da Abby. Poate eu vreau să stau după idiotul ăla. Care e problema ta până la urmă?
-Nu e nici-o problemă, Abby. Spune ea rânjind.
Nu înțeleg de ce e atât de zâmbitoare. Poate pentru că s-a mutat cu Case. De când mama lui a plecat în vacanță sau cu munca, nu mai țin minte sigur, de abia vine acasă o săptămână la două luni. Așa că stau singuri. Astăzi, Case este plecat, după spusele lui Alice, așa că ea mi-a spus să vin la noua ei casă și să ne uităm la un film.
-Abby. Hai să nu mai mergem până la tine acasă. Mergem direct la mine.
-Voiam să îmi las ghiozdanul, dar hai.
După 20 de minute de mers ajungem în sfârșit. Bineînțeles că, Case face 5 minute pe drum, dar noi nu avem mașină. Noi stăteam la maxim 10 minute de liceu. Intrăm în casă și aruncăm ghiozdanele lângă canapeaua din living. Mergem în bucatărie și ne pregătim popcornul și două ciocolate calde. Îmi aduc aminte de "prima mea întâlnire" cu Drew, la cafenea. Zâmbesc amar. Nu am mai vorbit de 2 luni. Oare și lui îi este dor de mine? Pentru că mie îmi e al naibii de dor de el. Toată lumea a început să îmi spună să uit de el. Nu pot. Eu încă sper...sper ca el să se întoarcă.
-Abby. Ești pe pământ? Mă întreabă Alice, în timp ce își flutură mâna în fața mea.
-Da.
-Bine. Hai să ducem astea în living.
Ne luăm ciocolatele calde și popcornul, ne așezăm pe canapea și pornim filmul. Este unul de dragoste, logic. Pe la jumatea filmului se aude ușa de la intrare, iar Alice se ridică și pleacă spre bucatărie, iar după ea intră Case. Eu mă uit în continuare la film, fiind foarte concentrată. Deodată simt două mâini peste ochii mei. Tresar, dar cel ce îmi ține mâinile pe față, nici măcar nu și le clintește. Simt un parfum pe care nu l-am mai simțit de ceva timp. Un parfum bărbătesc după care acum 3 luni eram înebunită și încă sunt. Inima începe să bată cu putere, iar stomacul mi se strânge.
-Drew? Spun eu, iar el își retrage mâinile.
Mă ridic repede de pe canapea și nu îmi vine să cred. Drew stă chiar acum în fața mea. Îmi vine să plâng și să râd în același timp.
-Bună micuțo. Spune Drew zâmbind.
Zămbetul ăla. De când a plecat mi-a bântuit fiecare vis. Speram din tot sufletul că într-o zi, am să-l revăd. Uite...omul de care îmi era cel mai dor, stă acum în fața mea. Fără să mai stau pe gânduri, îl îmbrățișez cu putere și îi inspir parfumul. Nu îmi vine să cred. Nu credeam că o să-l mai văd vreodată sau dacă aveam să îl văd, credeam că nu ne vom saluta. Eu încă îl îmbrățișez, însă el nu îmi răspunde la îmbrățișare. De ce m-am temut cel mai tare, asta s-a întâmplat. Drew m-a uitat. Eu am stat și am suferit după el 3 luni, dar el? Mă retrag și mă uit în ochii lui. Avea o expresie serioasă.
-Îmi pare rău...eu...Spun, dar acesta bufnește în râs.
-Vino aici micuțo. Spune el și mă ia în brațe. Mi-ai lipsit atât de mult. Nu ai idee.
-Și tu mi-ai lipsit, Drew. Foarte mult. Spun eu, iar lacrimile îmi curg șiroaie.
-De ce plângi, micuțo? Spune Drew, retrăgându-se din îmbrățișare, dar ținându-și în continuare mâinile pe talia mea.
-Eu...eu nu credeam că o să ne vedem prea curând. Spun eu mai mult suspinând.
-Sunt aici, micuțo.
-Îmi pare rău că te-am luat așa în brațe, probabil, tu...
-Eu ce?
-Probabil că tu ai pe cineva acum.
-Da. Inima mea aparține cuiva.
Când aud asta simt cum mi se blochează respirația, iar picioarele parcă îmi sunt din gelatină. Alticineva? Cum adică, altcineva?
-Poftim?
-Da, iar acea fată stă în fața mea chiar acum. Te iubesc, micuțo. Spune el, iar apoi își lipește buzele de ale mele.
Aroma de mentă cumbinată cu vanilie, îmi învăluie din nou buzele și papilele. Nu pot să cred ce tocmai se întâmplă. Drew e din nou aici. Lângă mine. Mi-a spus că mă iubește, iar eu îl iubesc mai mult decât orice.
După ce ne desprindem din sărut îi spun...
-Și eu te iubesc, Drew. Spun, iar apoi îmi lipesc buzele de ale sale.
După ce ne desprindem din sărut îi d-au o palmă și îi spun...
-Asta e pentru că m-ai speriat...eu chiar am crezut că ai pe altcineva.
Acesta râde apoi mă strânge în brațe. Ne așezăm pe canapea și simt nevoia să îl întreb ceea ce mă macină. Vreau ca atunci când sunt gata să îi ofer totul lui Drew, el să îmi ofere la fel.
-Drew. Mai simți ceva pentru ea?
-Nu. Nu mai simt nimic pentru ea. Toată inima mea îți aparține ție micuțo. Tot timpul ăsta m-am gândit numai la tine. Te-am părăsit dintr-o prostie de a mea. Niciodată nu o să mai fac asta. Ceea ce am simțit pentru ea e nimic în comparație cu ceea ce simt pentru tine. Te iubesc, Abby. Mi-ai lipstit atât de mult.
-Eu te-am așteptat tot timpul ăsta. Am sperat mereu că o să te întorci. Te iubesc, Drew.