Him & I

Capitolul 8

       Drew nu mai spune nimic. Tăcerea asta mă sperie. Poate nu trebuia să îl întreb asta. Normal că n-ar vrea să vorbească despre asta dacă a fost cea mai nasoală zi.
       -Îmi pare...vreau eu să spun, dar el mă întrerupe.
       -O fată. Am iubit-o foarte mult.
       -Și nu o mai iubești acum? Continui eu deșii am un nod în gât. Îmi e teamă de răspuns. Poate ar fi trebuit să tac și să nu îi mai răsucesc cuțitul în rană lui Drew.
       -Nu știu. Nu mai știu ce simt. Am fost împreună de la 14 ani. Ne-am ascuns relația deoarece părinților ei nu le plăcea de mine. Când s-a mutat din oraș, am suferit foarte mult. Am vrut să continuăm relația la distanță, dar ea a spus că nu mai vrea și că o să își găsească pe altcineva. Aș vrea să o întâlnesc să o întreb dacă mai simte ceva pentru mine. Și de ce nu a vrut să continuăm relația. Mă gândeam că atunci când aș fi împlinit 18 ani...mă voi muta în orașul unde ea a plecat. Dar odată ce ea a încheiat relația, nu o să fac asta. Am rămas mută. Nu știam ce să zic. Drew și-a deschis inima în fața mea. Dacă fata aceea ar fi fost în fața mea, nu știu cum aș fi reacționat. De ce să nu continui relația cu un băiat cu o inimă așa de bună.
       -Distanța nu e o barieră împotriva iubirii, Drew. Pentru iubire lupți chiar și dacă ești în cealaltă parte a lumii. Nu ar trebuii să suferi pentru o astfel de fată. Ea nu merită lacrimile tale.
       -Este greu micuțo. Eu nu aș fi lăsat pe nimeni și nimic să ne despartă. Ea a rupt relația băgând ca scuză distanța. Nu pot să nu mă gândesc la ea. La chipul ei.
       O parte din mine s-a rupt. Drew încă o iubea. El a spus că nu știe ce simte, dar el nu a uitat-o. Acum am înțeles, eu nu am loc lângă Drew. Pentru el doar fata aceea, cu suflet demonic există. Presupun că asta înseamnă să iubești cu adevărat...chiar dacă l-a rănit, el tot o iubește. Îl îmbrățișez pe Drew. Acesta mă strânge tare în brațe. Îi inspir parfumul demențial. Vreau să îl am imprimat în gândurile mele. Ca atunci când totul se va termina, să îl simt încă lângă mine. O lacrimă mi se prelinge pe obraz. Nu știam că plâng. Nu mai simțeam nimic. Îl cunosc pe băiatul acesta de o săptămână, dar nu îl pot vedea trist. Are o inimă așa de bună. Nimeni nu știe cine este Drew de fapt. Nimeni nu știe că sub figura lui rece, se află o inimă îndurerată.
       Telefonul mă trezește la realitate. Mă despart de Drew și îmi scot telefonul din buzunarul blugilor. Mă sună mama. Mă ridic și mă îndepărtez puțin de Drew.
       -Bună mamă.
       -Scumpa mea, ce faci? Nu te-am putut suna toată ziua. Suntem foarte ocupați cu munca.
       -Sunt bine mamă.
       -Mă bucur. Abby...noi vom mai sta două săptămâni aici.
       -Poftim? De ce?
       -Avem foarte mult de lucru și nu putem pleca. Vom venii peste 2 săptămâni, iar Amber va venii odată cu noi.
       -Offf...mamă...măcar se poate muta Alice cu mine? Vorbește te rog cu părinții ei. Eu nu mai pot sta singură.
       -O să încerc să o conving pe mama sa să o lase. Scumpo, trebuie să închid acum. Ai grijă de tine.
       -Mulțumesc mamă. Aveți grijă de voi. Spun și închid telefonul. Mă întorc înapoi la Drew.
       -Scuze, m-a sunat mama. Mi-a spus că vor venii tocmai peste două săptămâni.
       -Și verișoara ta? Verișoara mea? De ce întreabă Drew de Amber?
       -Va venii odată cu ei. Spun eu, iar acesta încuviințează dezamăgit. Ce naiba se întâmpla cu el?
       -Hai să mergem micuțo. Deja s-a întunecat. Eu aprob, iar apoi ne ridicăm, ne urcăm în mașină și plecăm.
       Mă uit pe geam. Știu că mă așteaptă un drum de o oră în liniște. Mă uit la drumurile luminate de câteva felinare. Nu trece mult timp că îmi simt pleoapele grele cum cad. Am adormit.
       -Abby...micuțo. Un scuturat și o voce mă trezește din somn. Micuțo, haide trezește-te...am ajuns. Spune Drew.
       -Scuze...am adormit. Spun eu frecându-mi ochii. Drew chicotește.
       Mă aplec să deschid ușa, dar Drew mă prinde de încheietură si mă trage mai aproape de el. Ne uităm unul în ochii celuilalt. Numai gata...eu leșin...
       -Mulțumesc micuțo. M-am simțit bine astăzi. Mi-a prins bine să povestesc cuiva. Spune el zâmbindu-mi.
       -Mulțumesc că ai avut încredere în mine. Acum trebuie să plec. Noapte bună, Drew.
       El se aplecă spre mine și mă pupă pe obraz. După ce se retrage, ma aplec și eu spre el și îl pup pe obraz.
       -Noapte bună, micuțo.
       Deschis repede ușa mașinii și cobor. Merg spre ușa casei și mă gândesc la ce am făcut. Astăzi eu și Drew ne-am sărutat. El și-a deschis inima în fața mea. Eu l-am pupat pe obraz. Am vorbit mai mult și am aflat mai multe unul despre celălalt. Am aflat că ziua lui Drew este peste 2 luni. Pe 15 noiembrie. Când să deschid ușa casei cineva mă strigă...este Alice.
       -Abby...unde ai fost până acum? Spune Alice respirând greu și ținându-și mâinile în șold.
       -Am fost cu Drew. Ce s-a întâmplat? De ce ai alergat?
       Ea își arată bagajul care era ascuns după picioarele sale. Wow...nici măcar nu l-am văzut.
       -Mulțumesc că i-ai spus mamei tale că vrei să stau cu tine. În sfârșit putem fi doar noi două. Putem să vorbim mai mult decât vorbeam înainte. Putem chema și băieții aici.
       -Da Alice...ai dreptate. Și eu sunt foarte bucuroasă.
       Intrăm în casă, îi arăt camera lui Alice, iar eu mă duc direct la somn. Mă schimb în pijamalele mele cu Minnie Mouse și mă bag sub pătură. A fost o zi chiar încărcată. Zâmbesc când îmi aduc aminte, pentru a nu știu câta oară, de sărutul cu Drew. Nu îmi pot scoate din minte gustul sau de mentă combinată cu vanile sau parfumul său care îmi îmbie nările de fiecare dată când suntem unul lângă celălalt. Zâmbetul său superb și ochii săi strălucitori și cuprinzători. Asta este a nu știu câta noapte când adorm cu gândul la Drew. Cred că încep să mă îndrăgostesc de el. Ceea ce nu e bine, absolut deloc, dar nu vreau să mă gândesc la asta acum...