Him & I

Capitolul 14

  A doua zi

       -Abby...Abby. Mă auzi?
       -Lasă-mă, Alice. Mă simt rău.
       -Ai febră Abby. Ți-am zis să ai grijă de tine și să mănânci. Spune Alice aproape plângând.
       -Liniștește-te, Alice. Adu-mi o pastilă, apoi pleacă la liceu. Spune-i lui Case să vină după tine.
       Alice îmi aduce o pastilă, apoi pleacă la liceu. Când pastila începe să își facă efectul, adorm. Aseară nu am dormit aproape deloc. Am tremurat și mi-a fost rău. Simt ceva pe obrazul meu și tresar. Era Drew. Stătea pe vine lângă patul meu și mă privea în timp ce îmi mângâia obrazul. Nu pot să cred că nici când sunt bolnavă nu mă lasă să stau liniștită. Comportă-te normal Abby.
       -Ce cauți aici, Drew? De ce nu ești la ore?
       -Tu glumești cumva? Nu vezi în ce hal arăți. Cum aș putea să merg la ore știind că ești bolnavă, mai ales că ești singură. Iar acum când te-am văzut cum arăți, în nicun caz nu o să plec. Am cumpărat și niște supă, deci hai să mănânci.
        -Nu îmi e poftă, Drew. Lasă-mă.
        -Ieri am făcut la fel și se pare că nu a fost bine. De la o vreme nu prea mai mănânci. Măcar mănâncă supa asta. O să te simți mai bine. Te rog.
         Încuviințez, iar acesta îmi zâmbește. Ia bolul cu supă și începe să mă hrănească. Mă simt atât de rău, dar cumva el mă face să mă simt mai bine. După ce termin de mâncat, Drew se așează lângă mine. Își pune brațul în jurul taliei mele și mă trage la pieptul său.
          -O să te îmbolnăvești și tu. Spun eu cu capul pe pieptul său, insiprându-i parfumul.
          -Nu contează Abby. Acum culcă-te. Trebuie să te odihnești.
          -Nu vreau să dorm.
          -Offf...Abby. Când o să mă asculți? Dacă tot nu vrei să dormi, spune-mi de ce m-ai ignorat atât zilele astea?
          -Nu o să te ascult niciodată. Te-am ingnorat pentru că m-ai enervat. Și încă sunt supărată. Ai noroc că sunt bolnavă și nu am chef de ceartă.
          -Bine Abby. Ce vrei să știi. În afară de cele la care am spus pas.
          -Spune-mi mai multe despre Cenușăreasa.
          -Nu îi mai spune așa, Abby. Mai degrabă ți-aș spune ție așa.
          -Nu Drew. Mie îmi spui "micuțo". Spun, iar acesta râde.
          -Ai dreptate, micuțo.
          -Haide, Drew, spune-mi.
          -Păi...am fost colegi de clasă. Mi-a plăcut de ea foarte mult. Mi-a fost teamă să îi spun. Atunci eram copil, acum nu mă mai tem. Până la urmă i-am spus. Am fost surprins când am auzit că și ea mă place. Pentru 14 ani ai mei, deșii îmi era teamă să-mi recunosc sentimentele, eram destul de experimentat în relații. Nu mai eram nici virgin. Surpinzător, nu? Aveam 14 ani când am decis să formăm o relație. O iubeam atât de mult. Mereu o scoteam la înghețată. Îi plăcea foarte mult cea de ciocolată. Aproape în fiecare zi îi cumpăram câte ceva dulce. Îmi plăcea să o fac să zâmbească. Adoram totul la ea. Era atât de frumoasă. Deșii nu am făcut nimic intim cu ea, am fost împreună până la 17 ani. Am fost atât de fericit, până când...până când mi-a spus că o să plece. În acel moment am simțit un gol în stomac. Simțeam că pământul îmi fuge de sub picioare. Și cum ți-am spus și înainte...am vrut să continuăm relația la distanță, însă ea nu a vrut. Sunt curios de ce nu a vrut. Adică, ne iubeam atât de mult. Nu știu cum a putut lăsa distanța să ne despartă. Și cam asta este povestea, cam atât pot să spun despre ea. Abby, tu plângi?
         Nu știam că plâng. Nu mai simțeam nimic atunci. Știam doar un lucru...Drew încă o iubea. Mi-a povestit mai detaliat decât data trecută. Eu nu știu cum ea a putut să se despartă de un băiat ca el. Mă uit pe tricoul lui care era ud din cauza lacrimilor.
          -Îmi pare rău, Drew. Doar că este atât de trist.
          -Gata, Abby, nu mai plânge. A trecut totul.
          -Ba nu, Drew. Nu a trecut nimic. Tu încă mai ți ea. Tu speri ca într-o zi ea se va întoarce la tine. Spune-mi, cine este?
           -Abby, ți-am spus de atâtea ori că nu te privește cum o cheama sau cine e. Termină odată cu asta.
           -Bine. Spun eu și mă retrag de pe pieptul lui. Mulțumesc pentru supă și pentru că ai stat cu mine, acum poți să pleci. Te rog, lasă-mă singură și nu mă căuta zilele astea. Nu vreau să te îmbolnăvesc. O să ne vedem după ce îmi trece răceala.
            -Abby...
            -Te rog, Drew. Ți-am spus că o să ne vedem după.
            -Bine Abby, dacă asta vrei. Spune și îmi dă un pupic pe frunte. E bine că nu mai ai febră. Pot să plec liniștit.
            -Pa, Drew.
            -Pa, micuțo. Spune și după aceea pleacă.
            Îmi vine sa plâng, dar nu pot. Am plâns atât de mult zilele astea, încât am rămas fără lacrimi. Stau și mă gândesc la tot ce a spus Drew mai devreme. El spune că nu știe ce simte, mereu spune asta. Se vede după el, după privirea lui când vorbește despre ea. El încă mai ține la ea și sunt sigura că dacă ea s-ar întoarce, el ar face tot posibilul să se împace cu ea. Îmi închid ochii pentru a mai trage un pui de somn. Mă simt atât de obosită.
         -Neața somnorici. Am venit de la liceu. Spune Alice în timp ce îmi scutură brațul. Am trecut pe la mama și ți-am adus supa ta preferată. Continua ea, în timp ce se așează lângă mine cu o tavă pe care stătea bolul cu supă.
         -Nu și tu.
         -Ce?
         -A fost și Drew aici. A cumpărat niște supă și mi-a dat să mănânc, dar apoi ne-am contrazis, din nou, și i-am spus să nu mă caute zilele astea, și am dat ca motiv să nu ia răceala. Dacă vine pe aici să nu îl lași sa intre, eu nu o să-i răspund nici la mesaje.
          -Totul e atât de complicat. Îmi părea îngrijorat azi de dimineață când i-am spus. Mi-a spus că vrea să treacă pe la tine, așa că i-am spus unde punem cheile când plecăm la liceu, dar nu mă gândeam că o să iasă așa.
          -Normal că era îngrijorat...doar suntem prieteni, nu?
          -Să lăsăm asta acum. Hai să mănânci. După aceea am o surpriză pentru tine.
          -Urăsc când mă lăsați să aștept.
          -Știu.
          După ce termin de mâncat, Alice îmi întinde un caiețel cu coperți albastre.
           -Știu că mereu ai vrut să ai ceva pe care să îți scrii gândurile, dar nu te-am văzut niciodată să îți cumperi. Așa că m-am gândit că dacă tot stai închisă în casă, să scrii câteva gânduri aici. Să scrii cum te simți, versuri din melodii, fragmente din cărți, pentru că îți place să citești.
           -Mulțumesc mult, Alice. Spun și îi zâmbesc, ea întorcându-mi gestul.
           -O să duc astea la bucătărie, apoi o sa fac un dush. Eu încuviințez, iar Alice pleacă.
           Stau și mă holbez la caiețelul din mâinile mele. Zilele astea o sa citesc mai multe romane, o sa scriu diferite fraze din ele sau din melodii, care m-au făcut să simt anumite emoții sau care mi se potrivesc. Prima pagină o să o las goală. Vreau sa pun aici o poză...