Him & I

Capitolul 15

Este vineri. Toată săptămâna am stat închisă în casă. Alice m-a forțat în continuu să mănânc supă sau altă mâncare făcută de mama sa. Eu și Drew nu ne-am mai văzut. Mi-a dat o grămadă de mesaje și m-a sunat de multe ori. A venit chiar și aici, dar eu îmi țin ușa încuiată când nu e Alice acasă, tocmai din cauza lui Drew. Alice ia spus unde ținem cheile, și am uitam mereu sa le schimbăm locul. Trebuie neapărat să le schimb locul astăzi. Mai multe bătăi în ușă mă scot din gândurile mele.
-Abby, sunt eu Alice, te rog deschide.
Mă ridic din pat și deschid ușa. Sunt șocată să văd că de cealaltă parte nu e Alice, ci Drew. Alice până la urmă s-a lăsat bătută și m-a mințit doar ca să-i deschis ușa lui Drew. Bine, Alice, mai vedem noi. Acesta nu spune nimic, ci doar face pași spre mine, eu făcând pași înapoi. Închide ușa după el și mă prinde de talie. Nu mai pot spune nimic, zici ca sunt mută. El se apropie și mai mult de fața mea, între noi fiind o distanță milimetrică. Buzele noastre aproape se ating, ne privim în ochi unul pe celălalt, îi simt respirația caldă pe buzele mele.
-Drew...
Vreau să spun ceva, dar el își lipește buzele de ale mele. Este un sărut delicat, un sărut care îmi provoca piele de găină. În acel sărut puteai simții dorul. Chiar dacă el nu ar recunoaște că ia fost dor de mine, eu știu că ia fost. Se simte. Iar mie...mie mi-a fost extrem de dor de el. Ne desprindem din sărut din cauza lipsei de aer.
-Micuțo...
De data asta vrea el să spună ceva, dar eu îi d-au un sarut scurt pe buze, iar apoi îl i-au în brațe. Bine că nu am tricoul de la el pe mine acum. Cine știe ce ciudată păream. Acum sunt îmbracată cu pijamalele mele roz cu Mini Mouse. Îl strâng tare în brațe și îi inspir parfumul. Au trecut doar 4 zile de când nu ne-am văzut, dar mi-a lipsit al naibii de mult. El îmi cuprinde talia cu mâinile sale mari și își bagă fața în părul meu. E o îmbrațișare de dor. Ne-a fost dor unul de altul. Inima mea e pe cale să iasă din piept și simt un gol în stomac. Îl iubesc atât de mult pe băiatul ăsta. Ne desprindem din îmbrățișare și ne așezăm pe pat. El se întinde pe spate, iar eu mă pun cu capul pe pieptul său. Acesta îmi dă un sărut în creștetul capului.
-Mi-a fost dor de tine, micuțo. De ce nu ai vrut să vorbești cu mine. Luni mi-au spus ca nu vrei sa ne vedem zile astea ca să "nu i-au răceala", dar nu cred că luam răceala prin telefon. Spune Drew și oftează.
-Și mie mi-a fost dor de tine Drew. Foarte dor. Știu că am greșit că nu ți-am răspuns la mesaje sau la telefon...dar pur și simplu nu mă simțeam bine. Am stat numai în pat și am citit. Alice mi-a dăruit un caiețel pe care am scris diferite citate din cărți, gândurile mele sau versuri din melodii. Nu prea am vorbit cu nimeni, nici măcar cu părinții mei care vin mâine, sigur o să mă certe.
-Părinții tăi vin mâine?
-Da, vin cu Amber. De ce?
-Doar am întrebat. Pot să văd și eu ce ai scris în caiețel? Sunt curios de gândurile tale.
-Desigur.
Îi d-au caiețelul doar pentru ca nu am scris numele lui în el. Am scris despre el, doar că indirect. Deschide caiețelul și când vede prima pagină goală mă întrebă...
-Aici de ce nu ai scris nimic?
-Aici vreau sa pun o poză specială, dar încă n-am găsit una.
-Abby...
-Da. S-a întâmplat ceva?
-Să nu mai faci asta niciodată.
-Ce am făcut?
-Să mă ignori sau să stai departe de mine. Niciodată. Mi-a fost greu să nu te văd. Când rostește asta simt un nod în stomac. În momentul ăsta cred că rânjesc ca o tâmpită. Băiatul ăsta m-a înebunit.
-Nu o să mai fac asta, dar nici tu nu o să mă mai superi.
El zâmbește și îmi să un sărut scurt pe buze. După aceea se pune și răsfoiește prin caiețel și se oprește la o pagina pe care scrie "Him & I" și zâmbește, ceea ce mă face și pe mine să zâmbesc. Mai dă câteva pagini și se oprește la una pe care scrie “Te văd peste tot, în stele, în apă, pentru mine, eşti tot ce există, realitatea din toate.”. Este un citat dintr-un roman care se află printre preferatele mele, se numeste “Noapte şi zi”.
-Virginia Woolf, deci. Spune el.
-Da. Îmi place la nebunie romanul ei. L-ai citit și tu?
-Da. Mi s-a părut mie că este stilul tău.
Eu încuviințez, iar el zâmbește. Cât de dor mi-a fost zâmbetul ăla. Mă retrag de pe pieptul lui și mă așez pe pernă, întoarsă spre el. Drew lasă caiețelul pe noptiera, apoi se apleacă spre mine și mă sărută, după aceea mă strânge în brațe. Stăm îmbrățișați, iar pe mine mă ia somnul. Momentul perfect, ce-i drept.
-Micuțo...micuțo. Aud cum cineva îmi șoptește la ureche. Aerul cald îmi face pielea de găină, iar fluturi în stomac îmi apar când simt parfumul bărbătesc a lui Drew.
-Da...ce s-a întâmplat? Spun eu somnoroasă. Cât am fost bolnavă nu prea am putut să dorm bine, dar acum am dormit minunat, știind că Drew este lângă mine.
-Somnorici. Nu te mai trezeai? Ai adormit la 16:00 și este 19:00.
-Nu am prea dormit cât am fost bolnavă. Îmi era rău.
-Eu trebuie să plec. Îmi pare bine că ne-am împăcat. Abby...să știi că eu țin mult la tine.
-Și eu țin la tine, Drew.
Simt cum obrajii îmi ard, iar în stomacul meu sunt mii de fluturi. Drew îmi zâmbește și îmi sărută ambii obraji. După aceea ne sărutăm. Gustul specific de mentă combinat cu vanilie este din nou prezent pe papilele mele gustative și pe buzele mele. După ce i-am deschis ușa și ne-am sărutat, nu l-am simțit, probabil eram prea ocupată ca să-l sărut, prea șocată și prea nervoasă pe Alice pentru că m-a mințit. După ce ne desprindem din sărut, ne luăm la revedere, iar el pleacă. Dacă ne-am fi certat, aș fi fugit acum și aș fi luat-o pe Alice la rost, dar cum totul s-a terminat atât de frumos, pot doar să-i mulțumesc.
-Abby. Spune Alice în timp ce intră în camera mea.
Eu vreau să par supărată, dar nu îmi iese. Fug repede la ea și o strâng atât de tare în brațe încât cred că am lăsat-o fără aer. Încep să sar prin cameră și să îi mulțumesc de o mie de ori. Ea zâmbește și răsuflă ușurată. După ce mă potolesc, în sfârșit, ne așezăm pe pat și îi povestesc totul.
-Sunt atât de fericită pentru tine Abby. Am fost speriată pentru o secundă, când ai încercat să pari nervoasă. Spune ea, iar eu chicotesc.
-Dacă se termina rău, chiar ar fi trebuit să fi. Spun eu, iar apoi bufnim în râs.
-Deci...mâine o să plec acasă. Mi-a plăcut să locuiesc cu tine, Abby.
-Și mie Alice, dar nu dramatiza atât. Stai la câteva case distanță de mine.
-Hai să dormim amândouă. Spune Alice, iar eu încuviințez.
A fost o zi atât, atât de frumoasă. Sper ca totul să fie bine în continuare...