Inima începea să-mi pompeze sângele din ce în ce mai tare. Când eram mai mică am avut probleme cu claustrofobia, dar nu am mai avut probleme...până acum. Respiram sacadat și simțeam cum aerul se încălzește brusc.
- Ai telefonul la tine? l-am întrebat pe Harry cât de calmă am putut.
- Da, nu plec niciunde fără el. Dacă vrei să suni pe cineva, uită! Nu e semnal. mi-a răspuns cu un ton puțin autoritar.
- Nu sunt chiar așa de proastă încât să nu-mi dau seama că nu e semnal, Harry! Vreau doar să-l folosești pe post de lumină! am țipat iar el a oftat și și-a vârât mâna în buzunar după telefon.
În momentul următor lumina slabă făcută de telefonul lui a umplut încăperea. I-am putut observa vestimentația, care era una simplă: blugi negri strâmți și un tricou alb ce-i lăsa la iveală tatuajele. M-am dat un pas în spate până ce am făcut contact cu metalul rece al liftului. Mi-am dat drumul pe el, pielea mea făcând contact cu podeaua. Privirea mi se înțețoșa iar lumina telefonului se stingea treptat. Respirația mea se accelerase, iar încăperea devenea din ce în ce mai mică. Mi-am pus mâinile în cap și mi-am strâns picioarele la corp. Mi-am închis ochii și am stat așa preț de câteva secunde, până să aud râsul batjocoritor a lui Harry:
- Chiar crezi că dacă o să faci o șcenă aici, o să te cred?
Mi-am ridicat capul spre el după care i-am dat drumul din nou în mâini. Încăperea se rotea din ce în ce mai repede și tot ce aveam în cap era să scap de aici. Mă simt captivă. Nu mă pot mișca...
*Harry's POV*
M-am uitat la ea, crezând că glumește... Dar nu era așa. Am făcut câțiva pași spre Tris și mi-am dat drumul, pe podea, lângă ea. Mi-am pus mâna pe umărul ei și am început să o mângâi.. Se pare că asta nu funcționează. La scurt timp, o idee mi-a fulgerat capul, ceea ce se întâmplă foarte rar. Mi-am aprins repede telefonul și am început să caut prin galerie până ce am dat de niște videoclipuri cu Darla de când era mică și învăța să se dea pe bicicletă.
- Hei.. Uită-te la asta! am spus cu o voce mai blândă de cât m-aș fi așteptat.
Am întins telefonul spre ea și am putut auzi că respirația ei se mai potolea. Capul ei micuț s-a ridicat, iar buclele i-au căzut de o parte și de alta. Se uita la videoclip, încercând să-și oprească tremuratul.
*Tris POV*
În timp ce simțeam că nu mai am aer, Harry s-a pus lângă mine și a început să se joace pe telefon. Lui nici măcar nu-i pasă că eu mă scurg lângă el? Ce naiba e în neregulă cu el? Pe când mă pregăteam să-mi dau duhul au început să se audă voci de copil mic. Mi-am ridicat capul și am observat că Harry se uita pe telefon la niște videoclipuri cu o fetiță ce învață să se dea pe bicicletă, și alte trei fetițe ce râdeau. Stai așa. Fetele alea erau Amber, Darla, Britney și..și eu?
Tremuratul a început să se oprească și..începeam sã-mi amintesc ziua aceea.
*cu 13 ani în urmă*
-Dă din pedale!!
-Nu pot! O să mă prăbușesc! a țipat Darla, în timp ce noi râdeam întruna.
În momentul următor o bubuitură puternică s-a auzit, ceea ce însemna că Darla s-a lovit de ceva. Am fugit spre locul incidentului și am putu-o zări pe Darla râzând de mama focului. M-am apropiat de ea și am încercat să iau bicicleta de pe ea, dar pentru mine era prea grea..
-Harry! Ai putea să nu mai filmezi și să mă ajuți cu asta! am țipat către crețul care nu lăsa telefonul din mână.
-Într-o zi o să vă uitați la asta și o să-mi mulțumiți pentru că vă filmez. mi-a reproșat băiețelul de 7 ani care se afla în fața mea.
*prezent*
Pe fața mea se putea citi un zâmbet mare. Nu mai eram speriată. Frica dispăruse chiar dacă încă era beznă în încăpere.
-Mulțumesc. am soptit, iar Harry și-a ridicat capul spre mine.
-Pentru?
-Că m-ai ajutat să trec peste teama mea de spații mici.
- Eh. Să ne prefacem că asta nu s-a întâmplat, okay?
- Ce nu s-a întâmplat? am întrebat, simțind cum mi se face un nod în gât.
- Nu te-am ajutat. Okay? Și să nu spui nimănui că am videoclipurile astea în telefon. Aș părea sensibil. mi-a răspuns cu o oarecare scârbă.
Eu chiar credeam că e un băiat amabil și sensibil, dar el.. El îmi interzice să-mi amintesc că m-a ajutat? Nu pot să cred.
M-am ridicat în picioare și am început să bat în ușile afurisitului de lift. După câteva minute de țipat și bubuit o lumină slabă a încăput încăperea, iar butoanele liftului s-au aprins. Pe fața mea se putea observa ușurare atunci când am văzut că începem să urcăm. Harry stătea rezemat de perete.
Când ușa s-a deschis am țâșnit pe hol, ignorându-l pe Liam care stătea în fața mea.
-Aropo, îți stă bine în fustă! a țipat Harry după mine. Poate fi mai insuportabil de atât?
