*Tris POV*
După ce telefonul a făcut contact cu podeaua rece, picioarele au început să-mi tremure îndemnându-mă să cad. M-am prins bine de marginea patului și cu toată forța necesară am reușit să mă poziționez pe spate în pat.
Am stat câteva minute neauzind nici un zgomot din afara salonului, prietenele mele fiind bucățile de lemn agățate pe tavan care erau în jur de 54 după ultimul recensământ făcut acum două secunde de către mine. Îmi plimbam privirea până la ușa albăstruie neclintită, pe care voiam să intre numaidecât cineva. Cineva. Oricine. Și un străin. Orcine.
Am mai stat câteva minute încercând să ațipesc și numărând lambriurile de pe perete care necesitau o lăcuire proaspătă deoarece erau foarte cojite.
Într-un final, văzând că nu vine nimeni, m-am ridicat din pat *ciudat, amețeala dispăruse* și am ieșit pe ușă încercând să găsesc pe cineva disponibil să mă ajute. Holurile sunt pustii *menționez, spitalul ăsta nu e așa de genial ca cele din filme* și a naibii de tăcute. Am nevoie de un sunet. Un strigăt, ceva, oriceee. Un muribund strigând după soția sa Greta cerându-i să arunce pisicile. Orice.
M-am tot plimbat până ce am dat de o anexă a spitalului care era cât de cât populată și cineva se certa. O doamne.. Aud voci. Credeam că nu o să mai aud pe nimeni niciodată. Am alergat până la colț încercând să descifrez cine era în spatele certărețului cu voce cunoscută. Nu se poate. Un tip înalt, bine făcut, cu tatuaje păr cârlionțat și ochii verzi *care erau chiar frumoși* se certa cu tipa de la informații. Cine o fi? Doamne e chiar frumos.
Și-a întors privirea spre mine și pe fața lui se putea citi ușurarea. De cum m-a văzut a fugit spre mine. Ce o fi în neregulă cu el? Am dat doi pași în spate, dar el fusese mai rapid. M-a îmbrățișat de vreo două ori și m-a pupat pe frunte. Doamne, buzele alea se simt al dracului de bine pe pielea mea.
-La dracu! Nici nu ști ce panicat am fost! Când mi-ai trimis mesajul ăla am crezut că s-a întâmplat ceva rău și am luat repede mașina și am venit aici. Iar aici ghici ce! Dau de niște asistente *a spus asta extrem de tare, fiind sigur că a fost auzit de acele asistente* care îmi spun că nu am voie să intru la tine deoarece mama ta le-a interzis! Cine dracului se crede și mama ta?
*Harry's POV*
Ochii ei mari se uitau confuzi la mine. Ce e înneregulă cu ea? Ce a pățit toată lumea. La dracu, sper că nu s-a supărat că m-am luat de mama ei. E o cățea. Bethany mi-a spus că le-a auzit certându-se cu puțin timp înainte să-i primesc mesajul. Credeam că nesuferita aia i-a făcut ceva micuței mele.
-Îmi pare rău...dar cine ești tu să te iei de mama? mi-a răspuns pe un ton îngrijorat.
-La naiba Tris! Nu mai ascunde asta! Știu că te-ai certat cu ea!
-Da... Îmi amintesc asta.... a spus, privirea ei fiind pierdută.
-Ce naiba e cu tine?
-Ce naiba e cu tine? Habar n-am cine ești, vi aici, faci scandal, și îmi mai și spui că eu ți-am trimis un mesaj. Scuze... Cine ești tu?
-Tris! Tris!! am țipat prinzând-o de umeri și scuturând-o. Ești drogată? Ea te-a drogat?! Spune-mi dacă ea ți-a făcut asta o să o.... nu am terminat de rostit ultimele cuvinte deoarece un doctor tâmpit a intervenit și ne-a dus în biroul lui.
-Ce se întâmplă? a întrebat el cu o privire foarte confuză.
-Asta să-mi spui tu! Tris.. Tris a fost deogată de către mama ei... Să nu-și amintească cine sunt!
-Te rog să te calmezi. Nimeni nu intră cu droguri într-un spital cât de cât renumit. Stai așa... Să caut dosarul acestei fete..
-Te poți grăbi?
-Uh... Se pare că are amnezie. A fost contrlată și are toate simptomele necesare penteu aceasta.
-Cum dracu poți fi așa calm!?
-E o slujbă amice. Ce-ar fi să-mi pese de toți pacienții?
-Dar nu-și amintește de mine, la dracu! pumnii mei lovind cu forță masa din lemn.
-Își amintește de părinții ei. Mama ei a fost adineauri pe aici..
-Jur că o să te omor!La naiba!
