Achim

Capititolul 10

Stateam pe asfaltul rece și îl asteptam pe Achim.Telefonul meu vibrează,iar Achim imi ceruse sa ii trimit locația mea.Oricum din orice parte ai privi locul asta era groaznic,era întuneric și pustiu.
Aud o masina care se apropie.,,Doamne stiu ca nu sunt prea credincioasa,dar te rog sa fie Achim și nu altcineva".Spun in capul meu uitându-ma la cer.Și cerul aici parca era mai negru,nu vedeai urma de stea,era înfiorător.

Masina se apropie,era masina lui Achim.Ma bucurasem extrem de mult sa îl vad și sa stiu ca nu m-ar lasa nicioada in asemenea locuri.
Își parchează masina lângă mine,deschide portiera si cum ma vede sare sa ma ia in brate.

-Printesa sa nu mai faci niciodata asta.Te caut de doua ore.Spune el îngrijorat.
Trecuseră deja doua ore de când hoinăream?Nu imi dădusem seama.

-Bine Achim.Spun și îl strâng și eu mai tare in brate.Nu voiam sa aduc vorba despre cearta de mai devreme.

-Imi pare rau pentru mai devreme.Spune și imi ia mâinile in a lui.Erau asa calde,iar mâinile mele erau înghețate exact ca ale unui cadavru.

-Nu e nimic.Spun și ii zâmbesc.
El se apleacă și ma săruta,nu ma asteptam sa o facă,dar imi plăcea când o făcea.

-Acum cadavru umblator o sa te duc acasa.Spune el amuzat.
Am zambit inapoi și i-am dat un cot in brat.

***
Mi-am luat alte haine și m-am încălzit putin.Achim ma aștepta in sufragerie,voia sa imi spună ceva.Oare despre ce era vorba?Oare voia sa încheiem tot acest teatru care parea atat de real?Imi treceau o groaza de întrebări prin cap,dar nu imi doream sa ma gandesc la ce e mai rau.Nu voiam sa terminam acest teatru deoarece imi plăcea și o data cu asta îl pierdeam și pe Achim.

Achim se așezase pe canapea lângă mine.Se uita la mine și apoi își îndrepta privirea înspre măsuța de cafea.

-E timpul sa afli despre acea ea.Spune el serios.

-Achim nu e nevoie.Dacă nu îți place subiectul nu o sa te oblig.Spun cât se poate de serios.Nu voiam sa imi povestească despre asta știam ca îl doare,și poate povestind ar baga mai tare cuțitul in rana.

-Ba da Riluri,e nevoie.Trebuie sa afli de la mine.Spune și se uita la mine.

-Cum dorești.Spun și ma așez mai bine pe canapea.

-O chema Sorana,am cunoscut-o când aveam 13 ani.Ii plăcea sa se dea in leagan,sa citească,sa privească stelele si ura ,,La răscruce de vânturi".Avea cei mai frumosi ochi negri,cel mai frumos par blond,pentru mine Sorana era cea mai frumoasa fata pe care o întâlnisem vreodata.Am început o relație care a durat pana la 16 ani.Intr-o zi Sorana nu se simțise bine și leșinase in fata mea,am dus-o in graba la spital.Orele treceau greu pentru mine,asteptam cu parintii săi pe hol,nimeni nu ne spunea nimic,nimeni nu ne baga in seama.Dupa câteva ore un medic a venit și ne-a spus ca Sorana are o boala contagioasa și era grav și ca nu mai avea mult de trăit.La câteva zile după aceia Sorana a mea a murit,Sorana a mea nu mai exista.Spune el parca retrăind toate acele amintiri.
Nu imi venea sa cred ca fata de care era indragostit murise defapt,Sorana a lui murise și îl lăsase cu inima zdrobită in mi de bucăți.

-Doamne Achim.Spun și îl iau in brate.
Ma strânge și el in brațele sale.Am ramas cu totul socata după acea poveste.

-Am o intrebare...Spun după o perioada in care Achim ma ținea in brate.

-Spune te rog.Acesta se desprinde din îmbrățișare și ma privea mereu cum o făcea el.Imi plăcea modul in care ma privea,mereu o făcea de parca in jurul sau eram doar eu.

-Boala era contagioasa,tu cum de nu ai luat-o?Îl întreb curioasa.

-După ce mama a aflat,am mers pe la o groaza de medici și m-am tratat.Spune el și imi zâmbește.

Am mers la mine in camera,iar ca de-obicei îl puneam pe Achim sa imi citească,ca de-obicei eu ma jucam linistita in parul sau.Era atmosfera pe care o aveam de-obicei,acea atmosfera placuta pe care mi-o doream la nesfarsit.