Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 17 •

–Ce mai contează, du-te la prietenul tău, o să aibă el grijă de curu' tău foarte bine! spune cu un mic zâmbet drăcesc, iar apoi pleacă văzându-și de treaba lui.

Nu mai înțeleg nimic, cu cât încerc să-l înțeleg mai mult, cu atât mă bagă mai rău în ceață. Mă întorc la prietenii mei care deja au terminat de fumat și decidem să mergem acasă.

   –Deci pe bune acum, ia-mă cu tineee...

   –N-am cum, eu mă duc să mă fut tu pricepi, nu? îmi spune Kim mărindu-și ochii la mine de parcă i-ar explica unui copil prost.

   –Dar nu vreau să rămân singură acasă cu Will!

   –Pare băiat de treabă, nu e ca și cum o să te violeze.

   –N-ai de unde să știi! Îl cunoaștem de când? Alaltăieri cred...

   Prietena mea începe să râdă cu un clătinat din cap stânga-dreapta luându-și geaca de piele pe ea.

   –Pupici, ne vedem mai spre dinineață sau direct la școala. mă pupă pe creștetul capului, apoi pleacă grăbită din cameră.

   ,,Minunat!'' îmi spun în minte. Kim se vede cu prietenul ei cu beneficii, iar eu rămân de izbeliște cu un străin în casă. Deși fața lui îmi pare familiară și vocea lui e ca o îmbrățisare caldă, nu mă pot lasă în voia vântului și trebuie să fiu grijulie, mai ales după spusele lui Nikollo, că or fi fost din gelozie, din competiția dintre ei sau doar vorbe aruncate fără nicio noimă, nu am de unde să știu.

Îmi dau seama că e a doua zi de când nu mai locuiesc acasă sau mă rog, locuința părinților mei aparent și simt nevoia de o relaxare. Will momentan nici nu a ajuns acasă, fiind plecat și el cu prietenii lui se pare că e momentul meu de liniște.

Îmi iau din dulapul în care mi-am aranjat lucrușoarele un prosop și pijamalele, apoi mă îndrept spre baie. Îmi prind părul într-un coc strâns și mă bag în duș, cadă nu este aici. Las apa fierbinte să-mi învăluiască corpul, iar aburii să-mi acopere vederea. Ar fi mers și ceva muzică, ceva lumânărele cum obișnuiam altă dată, însă momentan nu m-am acomodat atât de mult la noua casă. După dușul meu destul de îndelungat îmi trag prosopul ce mi-l pusesem pe suport pentru a-mi usca corpul, apoi mă îmbrac în pajamele și după ce-mi bag hainele în coșul cu rufe mă îndrept spre bucătărie în speranța că pot să gătesc ceva rapid.

   Din toate alimentele pe care le-am găsit maxim reușesc să fac paste carbonara. În timp ce gătesc eu de zor la pastele mele ușa apartamentului se deschide și un Will vesel mă întâmpină.

   –Ohoho, ce avem la cină nevastă? spune în glumă în timp ce se descaltă.

   –Pentru un șot ca tine care vine așa târziu acasă am apă, paie și bătaie! intru în comedia lui.

   Vine lângă mine și înșfacă o bucată de bacon prăjită pe care o înghite numai decât bucurându-se de mirosul sosului din tigaie.

   –Cineva trebuie să aducă și bani pentru mâncarea asta.

–Măăăi, te rog gătește-mi de lucru urgent, că mă simt prost.

–Dar nu-ți face griji, deja am găsit serviciu pentru amândoua.

–Super, deci? Despre ce este vorba? întreb în timp ce pun pe masă 2 farfurii, le acorpăr cu paste, apoi sosul și baconul peste.

–Iau eu furculițe, stai jos, ai făcut destule. se ridică să ia tacâmurile, îmi înmânează și mie unul, apoi mâncăm. Păi, o să lucrați cu mine, mă ocup de petreceri, le organizez și apoi mă asigur că toată lumea se simte bine, un fel de manager, dar nu chiar, iar voi ați putea să mă ajutați pe acolo.

–Și noi cum o să contribuim?

–Deci, o să fiți ici-colo pe lângă mine, nu pot să vă numesc nici chelnerițe, nici barmanițe, o să mă ajutați cu sarcinile care trebuie îndeplinite, nu participăm mai mult de 3-4 ore la o petrecere, pentru că restul ce se mai întind ei după, nu mai suntem plătiți, iar în legătură cu chiria, utilitațile casei, cum m-am descurcat singur să le achit atâta timp, o să mă descurc și-n continuare, un salariu fix nu pot să vă ofer, e în funcție de eveniment, plus bacșiș dacă primiți, este treaba voastră.

–Hmm, dau eu din cap afirmativ, e chiar ok, super, mulțumim mult William!

–E ciudat poate tot ajutorul pe care vi-l ofer, dar, tu atât de mult îmi semeni, ca aspect și ca situație, mă văd dator să-ți ofer ție ce nu a avut cine să-mi ofere mie când am plecat singur în lume, o perioadă atât de grea și nici nu vreau să... tonul de apel al telefonului meu îi întrerupe spusele destul de emoționante.

Mă scuz față de el, apoi mă retrag în camera mea pentru a răspunde, destul de agitată, numărul îmi este necunoscut mie și chiar nu știu cine ar putea fi, tare îmi e să nu fie tatăl meu de pe un alt număr, având în vedere ca pe al lui l-am blocat deja, inclusiv pe al mamei mele. Deși cu mama mea nu am neapărat o problema, am vrut doar să iau o pauză de la tot o perioadă, dar totuși telefonul meu încă sună și ar trebui măcar să răspund pentru o secundă, dacă aud o voce ce mă neliniștește închid și gata. Trag aer în piept, ridic telefonul, răspund, apoi îl pun la ureche și o voce cunoscută urlă:

–Coboară, am aflat unde te-ai mutat, coboară de urgență ca dacă nu, sparg ușa aia!

Nu recunosc vocea pe moment, probabil din cauza faptului că spusele acestuia mă tulbură puternic, mâinile îmi tremură atât de tare încât telefonul îmi cade pe podea, de spaimă fug la ușă să o închid cu cheia, până și Will se ridică de la masă nedumerit. Când îmi izbesc mâinile de broasca ușii încercând să găsesc cheia pentru a o roti, observ lipsa acesteia.

–Ce s-a întâmplat? întreabă Will în urechea mea la fel de calm ca întotdeauna.

   –Cheia! Unde e cheia? Trebuie să închidem ușa asta! Altfel nu ne văd bine pe niciunul!

   Câteva bătăi alerte încep să se audă din spatele ușii, e prea târziu acum pentru cheie, îl trag cu mâna stângă pe Will în spatele meu și ușor ne îndreptâm amândoi, ușa se lovește brusc de perete, se pare că această persoană nu s-a mai încurcat să apese pe cleanță. Chipul care ne privește acum încruntat ne uimește pe amândoi.