Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 6 •

   Normal că nu am murit! Dar tot corpul mă durea îngrozitor din cauza contactului cu pământul rece și dur. În timp ce țipetele lui Kim și muzica îmi deranjau urechile, mi-am trecut degetele tremurânde peste fiecare dinte în parte, să mă asigur că toți sunt la locul lor. Doamne, fac și eu o dată ceva ce nu este permis și iese un calvar!

   Îmi era greu să mă ridic, dar nu fizic... Pur și simplu nu-mi venea să cred ce s-a întâmplat și aș fi dat orice ca noaptea asta să fi stat acasă și să fi dormit liniștită...

   Mă adun și decid să mă ridic, văd un taxi trecând și alerg către el. Nu mai stau să-i fac cu mâna, mă arunc pur si simplu în fața lui cu inconștiență. Sunt orbită de lumina farurilor așa că-mi acopăr aria vizuală cu mâinile. Aud frâna bruscă pe care mașina o pune și corpul îmi îngheață când simt botul mașinii reci atingându-mi genunchii, dar acolo se oprește.

   –Domnișoară, sunteți nebună?! iese pe geam și urlă șoferul mai speriat ca mine.

   Nu am vlagă să ripostez, mă urc în mașină și spun cu calmitate adresa. Căldura mășinii îmi îmbrăca corpul și începeam să mă simt în siguranță.

   După ce am plătit, am coborât și am mers cele 2 străzi, am sărit gardul și am intrat iar pe ușa din spate. În casă era o liniște de mort în conac și când tocurile mele au atins parchetul un sunet a răsunat în tot holul, așa că m-am oprit să mă descalț.

   Ajung în cameră, îmi dau jos hainele blestemate pe care le bag într-o plasă. Intru în cada plină cu apă fierbinte unde mă descarc prin plâns. Nu știu motivul căci amintirile îmi sunt deja în ceață și nu mă pot concetra la nimic din cauza oboselii. Simt cum pământul se rotește continuu cu mine și capul stă să-mi explodeze.

   Cum intru pe coridorul școlii privirile înțepatoare, râsetele și șușotelile colegilor mă întâmpină, semn că ce s-a întâmplat azi-noapte nu a rămas între noi. Îmi scot părul de după urechi și-l las să-mi acopere atât cât se poate din fața roșie de rușine.

   Mă duc la dulapul meu unde găsesc un bilet, galben fosforescent. Îl dezlipesc și citesc ce scrie pe el: ,,Ți-a plăcut Ramona să iei la mu...", mă operesc din a citi când realizez că urmează un cuvântul urât. Îl mototolesc nervoasă, privind în jur poate autorul își face apariția, dar pur și simplu toți aveau aceeași expresie ca mai devreme. Îl arunc în cel mai apropiat coș, apoi revin la dulapul meu unde-mi bag aproape tot capul, prefăcându-mă că nu găsesc ceva, și-mi dau drumul la lacrimi.

   În câteva momente simt două brațe ce mă înconjoară din spate și mă întorc fericită crezând că e Nikollo care a venit să lămurească toată situația, însă era Kim.

   –Fato, plângi?! mă întreabă mirată când reușește să-mi vadă o parte din față printre șuvițele de păr. Hai repede la baie!

   Mă apucă de umeri și mă dirijează către baie în timp ce eu îmi țineam ochii strânși de teamă. Îmi apleacă capul deasupra chiuvetei, cu o mână îmi ține părul și cu cealaltă îmi dă cu puțină apă pe față.

   –Kim, știe toată lumea ce s-a întâmplat! reușesc să zic printre lacrimi.

   –Și eu am auzit vorbindu-se despre asta, dar nu trebuie să le arăți că ești așa slabă!

   –Cum nu?! Dacă până ieri eram doar "ciudata, virgina Ramona", acum nici nu vreau să știu ce porecle mi-au găsit!

   –Nu trebuie să conteze, ai făcut ce ai simțit și gata! Nu te-a plătit nimeni ca să fi curvă sau așa mai departe!

   –Aș vrea să simtă și el ce umilință simt eu acum!

   Apuc să spun înainte ca scorpiile liceului, Samantha și Claire, să apară în spatele nostru în oglindă. Trag repede o bucată de hârtie și încep să mă șterg la ochi grăbită. Samantha, cea mai insuportabilă, scoate din geantă un luci pe care începe să-l aplice senzual pe buzele ei cărnoase.

   –Deci ți-ai tras-o cu Niko? rupe aceasta tăcerea.

   –Nu e treaba ta! se bagă Kim în fața ei.

   Samanthei îi este frică de ea pentru că diferența dintre ele este că Samantha aruncă doar vorbe, însă Kim trece la fapte și oricând te poți trezi cu un pumn în față.

   –Nu am venit să ne batem! zice și începe să râdă șiret.

   –Poate nu ai venit să-ți iei bătaie că nu ai cum tu să te bați tu cu mine, crede-mă! prietena mea deja avea mâna în părul ei, învârtindu-i un cârlionț pe deget.

   –Am uitat că ai crescut în pădure și nu știi să te comporți! pleacă imediat de lângă ea și se apropie de urechea mea. Nikollo e al meu, dar lasă că te prind eu singurică! îmi face cu ochiul în oglindă, apoi râde prostesc și pleacă.

   –Ce ți-a șoptit? mă întreabă Kim nervoasă.

   –Aberații de-ale ei. spun nebăgând în seamă amenințările fițoasei ălea.

   În timp ce Kim continua să mă îmbărbăteze auzim soneria și ne decim să plecăm către prima oră.

   Cum ieșim din baie dau în sfârșit de Nikollo, dar prea târziu, nu mai am să-i transmit nimic. Parcă ceva-i atrage atenția de își întoarce ochii către ai mei fix când trec prin fața lui. Prima dată îmi zâmbește șiret și o apucă de Samantha de gât să o sărute, însă când vede că tot ce fac e să îl privesc umilită, fața lui devine una mai încruntată. Deja trecusem de el și nu mai era în aria mea vizuală, dar parcă puteam să-i simt ochii lipiți de spatele meu.

   Orele s-au terminat și eu cu Kim rămăsesem ultimele care să ne strângem lucrurile din clasă.

   –Ramo, eu mă grăbesc că are treabă mama cu mine, dar te sun imediat cum termin! spune în timp ce-și bagă ultimul caiet în geantă, apoi se apropie de mine și mă privește milos. Te descurci să pleci singură acasă, nu?

   –Kim, mă aștepta șoferul în fața liceului! încep să râd.

   –Nu, adică să nu bagi privirile urâte în seamă, ok?

   –Bine, poftim hainele de azi-noapte! îi întind plasa, oftez, apoi îi ofer o îmbrățișare lungă.

   Își ia la revedere, la fel și eu și iese grăbită, iar eu rămân să-mi strâng lucrurile liniștită, mă temeam de ochii răutăcioși ai colegilor, dar oricum mă urc imediat în mașină. Termin de pus tot în rucsac și ies din sala de clasă.

   Când pășesc pe holul liceului imediat mă liniștesc văzându-l liber. Zâmbesc ușurată și ies din liceu. Din curtea școlii văd un grup de adolescenți ce făceau gălăgie, dar nu-i bag în seamă. Mă pun pe marginea trotuarului și aștept șoferul care azi probabil întârzie puțin.

   –Uite-o! aud în spatele meu voce Samanthei în timp ce priveam ceasul, când mă întorc văd grupul venind spre mine. Ce zici păpușă, mai ești șmecheră fără prietena ta acum? mă întreabă nervoasa și prietenii ei încep să râdă și să se agite.

_________________________________________

   Vă anunț că în capitolul "Aspectul personajelor" am adăugat poze cu Samantha și Claire fiind personaje noi.