Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 11 •

   Mă dau câțiva pași în spate ferindu-mă de a sta prea aproape de el, apoi îl întreb cu o experie speriată pe față:

   –Ce cauți tu aici?

   –Aici o să învăț! Mă gândeam că poate o să-mi faci și mie turul liceului.

   –Nu pot, am oră...

   –Ba de fapt poți, am vorbit cu directoarea și te-am ales pe tine să-mi arăți clădirea, deci ești scutită. îmi face cu ochiul.

   –De ce eu? Plus că de ce te-ai înscris la liceul la care învăț și eu?

   –E o concidență, crezi că am venit pentru tine?

   –Cum i-ai spus directoarei ca eu să-ți arăt liceul, adică de unde știai că sunt aici?

   –Te-am văzut de dimineață când urcai scările...

   –De unde mi-ai știut numele complet? încep eu să mă răstesc cu spaimă.

   –Ești cea mai bogată fată din zonă, toată lumea îți știe familia deci a fost nevoie să zic doar numele de familie.

   –Bine, dar de ce m-ai ales?

   –Încep să mă plictisesc, îmi faci turul ăla, sau nu? devine el puțin nerăbdător.

   –În niciun ca...

   –Ba da! apare directoarea în spatele lui. Ramona, așa te comporți cu elevii noi?

   –Mă scuzați doamnă... hai...?

   –Will.

   –Hai, Will! îl iau de braț morocănoasă.

   O liniște deranjată se lasă între noi, mai ales acum că toți intraseră la ore și pe hol se auzeau doar pașii noștri. Ajungem în fața unei uși pe care o deschid și îi zic:

   –Laboratorul de chimie. mai mergem ce mergem și deschid următoarea ușă. Laboratorul de fizică.

   –Ok, gata, nu mai vreau să văd școala! se supără el din cauza atitudinii mele și pleacă.

   Îmi dau ochii peste cap, apoi mă decid să alerg să-l prind din urmă. Ajungem în curtea școlii, după clădire, în zona fericită de ochii profesorilor numită și zona de fumat. Se așează pe scara murdară și cere de acolo și-și scoate o țigară din care începe să tragă nostalgic.

   –Îmi pare rău... mă așez lângă el pe scara rece și-l privesc cu ochi de cățeluș.

   –Ce-i cu privirea aia? începe să râdă.

   –La unii funcționează! râd și eu.

   –Nu mă încadrez în acei "unii", dar probabil prin "unii" te referi la iubitul ăla al tău nesuferit... se lasă pe spate sprijinit de zidul dur.

   –Nu e iubitul meu! mă pun în aceeași poziție cu a lui.

   –Dar el așa a spus la piscină. își lipește ochii de mine curios.

   –Chiar nu știu motivul pentru care a zis asta, a fost o chestie de orgoliu cred.

   –Hmm...se poate juca cineva așa cu sentimentele altcuiva doar pentru orgoliu?

   –A, nu, sunt bine, știu că nu suntem într-o relație. zâmbesc eu însă în ochii mei se citea dezamăgirea și el își ridică mâna pe care o duce pe obrazul meu mângâindu-l ușor cu degetul mare.

   Atingerea asta mă face să mă simt inconfortabil așa că îi prind mâna cu mâinile mele pentru a i-o lua de acolo, în momentul ăla se aud pași grăbiți care se apropie de noi, apoi un gâfâit. Mă întorc și-l văd pe Niko un pachet de nervi. Îmi iau repede mâinile de pe Will, însă Nikollo încă rămâne câteva secunde cu ochii blocați acolo, apoi își ridica smaraldele către mine cu o privire goală, rece, plină de ură, pe care nu o mai văzusem de mult.

   –Ce caută el aici? întreabă încă calm Niko încercând să se controleze, însă puteam simți că urmează să explodeze în orice moment.

   –Doamna directoare mi-a zis să-i fac turul liceului... mă ridic eu rușinată fără niciun motiv, nu făcusem nimic greșit, nu suntem împreună, nu ar vcea de ce să-mi ceară explicații, cred că e ceva personal între el și Will.

   –Ămm... aici? De ce nu te duci să-i prezinți baia?

   –Nu-i vorbi așa! sare Will punându-se în fața mea, apoi aruncând nervos țigară nestinsă.

   –Cine ești tu să-mi spui cum să vorbesc?

   –Nu cred că vrei să divulg asta, cred că tu ești cel afectat aici!

   –Poftim? intervin eu.

   Amândoi evită să-mi răspundă aruncându-și priviri amenințătoare ca mai apoi să se ia la încăierare. Eu încep să țip când văd ce pumni își aruncă unul altuia fără milă și elevii apar fiindcă ora se terminase. Trag de ei, dar nimic, nu am destulă forță, mă așteptam de la colegi să mă ajute, însă au creat un cerc la fel ca atunci când eu am avut răfuiala cu Samantha, acum și-au mai scos și telefoanele să filmeze. În scurt timp directoarea apare și doar ea reușește să-i oprească.

   Mă uit la Will și tresar când observ că îi curgea sânge din nas, apoi la Nikollo care avea ambele buze sparte. Amândoi mă caută cu privirea să vadă la cine sunt atentă, însă prefer să-mi cobor ochii speriați în pământ.

   –În birou cu voi! țipă directoarea și ei o urmează, eu rămânând încă neclintită de la șoc, ea văzând asta se întoarce nervoasă și mă apucă de bluză. Nici tu nu scapi domnișoară!

   Pășim către birou sub privirile amuzate ale colegilor în timp ce eu țineam capul jos de umilință, iar băieții de furia ce încă nu trecuse. Intrăm în biroul cu lumină stacojie, slabă, ce mereu îți dă o senzație de incomoditate, o atmosferă sumbră.

   Directoarea ne indică cu mâna să ne așezăm ca mai apoi ea să treacă pe partea cealaltă a biroului unde-și pune ochelarii cu nervi începând să se joace cu foile ce le avea la îndemână de agitație, încercând să se calmeze.

   –Încep prin a vă spune că în acest liceu de prestigiu nu tolerăm astfel de ieșiri, tu, Ramona, își îndrepta privirea ucigătoare peste ochelari către mine, tu ai avut noroc că întâmplarea cu Samantha a fost după ore, însă voi, mie nici nu-mi vine să cred că v-ați bătut! Nikollo uită-te ce i-ai făcut lui William, William și tu la fel!

   –Ne cerem scuze! reușește să murmure Will.

   –Păi așa se comportă doi frați?

   –Frați? tresar eu la auzirea acestor cuvinte și ei se privesc unul pe altul cu o mică panică.