Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 1 •

   Eram în dressing și alegeam din zecile de haine care fac mereu rafturile să pară că urmează să cadă pe mine. Mă pregătesc să mă întâlnesc cu cea mai bună prietena a mea, Kim, la terasa noastră preferată.

   Kim face parte dintr-o lume diferită față de mine, adică toți colegii mei de la școală se încadrează aici. Toți suntem vecini, dar eu stau la conacul ăla al cartierului, știți voi, cel cu gard mare de piatră, piscină, mii de luminițe în curte care noaptea luminează toată strada și foarte mult mister.

   Adică toți ne consideră ciudați pentru că părinții mei vor să afișeze tot timpul o imagine de familie perfectă, dar nu e nimic real, adevărul e că nu se înțeleg, vor să divorțeze de ani deoarece tata e alcoolic, dar na... Cine o să mai aibă atunci rolul de familie perfectă?

   Telefonul care bâzâie mă face să tresar și să ies din gândurile mele. Era de la Kim, îmi spunea că ea a ajuns. Mă panichez puțin și mă îmbrac cu ce-mi vine la mână, apoi cobor scările casei în fugă. Ajung în fața ieșirii și vocea tatei din spate mă oprește:

   –Unde pleci domnișoară?

   –Am vorbit cu mama, mă văd cu Kim, ieșim la o terasă...

   –Tu vezi cât e ceasul, cum să ieși la ora asta?

   –Este 6 Jacob! se aude vocea timidă a mamei care stătea pe canapea și bea un ceai.

    –Tu nu te băga dragă! se răstește către ea. Oricum nu am zis să nu te duci, dar la 7 ești acasă.

   –Da tată!

   Spun intimidată, apoi plec puțin tristă. Tot timpul în casa mea atmosfera este așa tensionată, efectiv evit pe cât posibil să ies din camera mea când sunt acasă.

   –Ai ajuns și tu după un secol! îmi atrage atenția Kim de la o masă în timp ce eu mă uitam debusolată către terasă.

   Mă apropii de ea, îmi pun geanta și paltonul pe spătarul scaunului, apoi mă așez.

   –Ce, iar ai scăpat cu greu de tac-tu? mă întreabă cu ochii țintiți în telefon.

   –Nu, nu el a fost marele obstacol, ci traficul.

   –O zici de parcă vii cu autobuzul.

   –Am șofer, dar nu tot pe aceleași străzi merge și el?

   –Vai! Uite ce-mi zice ăsta! țipă ea entuziasmată, apoi râde zgomotos și persoanele de la mesele alăturale se uită speriați.

   –Mai încet Kim! îi atrag atenția în timp ce îi iau telefonul ce mi-l întinsese peste cafelele noastre.

   Mă uit la ecran și pot vedea o conversație în care un băiat o invita la o petrecere mâine. Îi înapoiez telefonul și o întreb:

   –De ce îmi arăți mie? sorb din cafeaua mea preferată pe care ea mi-o comandase înainte ca eu să fi venit.

   –Pentru că vii și tu prostuțo!

   –Ce?! sar eu ca arsa. Nici gând!

   –Păi, nu e orice petrecere, va fi și Nicollo acolo...! îmi face cu ochiul.

   Nicollo este băiatul de care-mi place. A venit anul acesta la noi în liceu, este un italian cu părul creț, ciocolatiu, ochii verzi precum smaraldele și un corp cam impunător. A fost exmatriculat de la vechiul liceu și se aud povești despre el, de la faptul că și-ar fi omorât colegul de bancă, ceea ce nu e real, evident, adică ar fi făcut pușcărie, până la că s-a culcat cu directoarea și el ar fi zic tuturor colegilor. Este total inversul meu ca personalitate, deci asemănătoare cu Kim, pe care aparent o tot caută, însă ea fiind o prietenă bună îl evită pentru mine. Nu știu de ce simt că în spatele ochilor ăia reci se află cea mai mare căldură.

   –Deci mergi? mă trezește vocea lui Kim din transă.

   –Nu știu, mă mai gândesc, adică tata nici nu mă lasă să ies din casă la ora la care am citit că e petrecerea.

   –Pentru băieți trebuie să faci sacrificii! Adică uite cum ești îmbrăcată serios... așa vrei să-l cucerești pe Nico?

   Îmi cobor privirea asupra hainelor mele și văzând puloverul maro, larg, blugii albaștri, simpli și teneșii negri nu înțeleg unde e greșeala, însă ea se ridică și se pune în fața mea, avea un top alb, colanți de piele și tocuri negre. Mă simt puțin prost știind că poate și eu aș vrea să fiu așa, dar ai mei nu mă lasă.

   –Zi tu! Cine arată mai bine? se adresează către un tip de la masa vecină care arată fără să stea pe gânduri către ea.

   Mă cunoaște, știe că eu nu aș putea ieși niciodată afară din casă îmbrăcată precum ea! Mă simt umilită așa că îmi iau geanta, paltonul și plec. Șoferul mă aștepta deja pe strada de vizavi. Am traversat strada, am deschis portiera mașinii și am mai privit către Kim o dată, să văd dacă nu cumva îi pare rău și vine după mine, dar ea aparent se mutase deja cu tipul ăla la masă!

   "Așa e ea, face pe dura, dar de fapt știu că deja regretă!" mi-am zis în minte, apoi am urcat în mașină și am plecat către casă.

   Intru liniștită pe ușa casei și mama vine la mine foarte agitată.

   –Fugi sus! îmi șoptește disperată.

   –De ce mamă, ce s-a întâmplat?

   –Doar du-te o dată!

   Mă împinge de la spate și o iau pe scări fără să stau pe gânduri. Nu apuc să urc nici două trepte că aud un urlet:

   –Nici să nu te gândești că scapi așa ieftin!

   Mă opresc și mă uit la mama care îmi face o privire "Nu ar fi trebuit...", apoi îl văd pe tata cum vine grăbit de după colț nervos. Urcă după mine și mă apucă de păr. Se apropie de mine și simt mirosul de alcool care mă dezgustă seară de seară....