Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 13 •

   Bine că nu am căzut chiar una peste alta. Câteva secunde nu pot reacționa, dar când îmi dau seama că tata urma să vină după noi mă ridic și iau gențile. Încerc să o ridic pe Kim, apoi o târăsc după mine. Deschid poarta și o luăm la fugă. O privesc pe Kim și își revenise, râdea acum.

   În urma noastră se aude o mașină ce se apropie cu viteză, îmi întorc repede și văd mașina tatei.

   –Ce ne facem? țipă Kim la mine în timp ce se oprește.

   –Continuă să alergi! o trag iar.

   –E cu mașina, nu mai avem șanse, hai să ne predăm!

   Mintea mi se întunecă. Îmi pierd speranța și-mi vine să plâng așa că mă opresc. Mă pun în mijlocul drumului așteptând ca tata să oprească să mă ia, asta e, el a câștigat și de data asta.

   Oprește mașina cu o frână în figuri, apoi coboară nervos.

   –Credeați că scăpați așa ușor de tata?

   –Iac, tatăl meu nu ești așa că ia-ți mâinile de pe mine! țipă Kim când tata încearcă să o îndese în mașină.

   –Tată, nu ai dreptul să pui mâna pe ea!

   Aceasta râde diabolic, apoi îi dă o palmă și aceasta cade pe asfalt, amândouă rămânem mască, omul ăsta chiar e un animal, jur, trebuie să fac orice să scap de el, acum ori niciodată.

   După ce îmi trece momentul de uimire încep să urlu disperată către cer așteptând ca un miracol să se întâmple.

   Din îndepărtare se aud niște sirene de poliție, apoi de după colț apare mașina și privesc "miracolul" cum se îndreaptă către mine.

   –Toată lumea mâinile sus! coboară un polițist cu arma îndreptată către tata, apoi și alții în spatele lui. Un vecin din apropiere care a văzut scena ne-a apelat de urgență, deci, ce se întâmplă aici?

   –Domnule polițist, lăsați-mă să vă explic! se apropie tata de ei cu un zâmbet jenat.

   –Am zis, mâinile sus! spune polițistul amenințător încercându-și arma zgomotos.

   –Sunteți bine? se apropie o polițistă de mine și Kim, apoi o ridică pe prietena mea.

   –Nu! Omul ăsta vrea să ne ia la el acasă împotriva voinței noastre!

   –Dar Ramona e fata mea!

   –Da, tată, însă am 18 ani și pot decine unde merg!

   –Ce ziceți să mergem toți la secție? întreabă polițistul lăsând arma jos, apoi punând-o la spate.

   –Nu e nevoie, doar vă rog ajutați-ne să plecăm de lângă el! zic eu.

   Ne urcăm în mașină de poliție lăsându-l pe tatăl meu nervos în urmă. Le spunem să ne lase la câteva străduțe distanță mințind că acolo locuiește Kim, însă adevărul era că nu avem unde să ne ducem.

   –Acum ce facem? mă întreabă Kim stând pe gențile cu haine, în timp ce eu mă învârteam de colo până colo gânditoare.

   –Ok, mie mi-a venit o idee, dar e cam nebunească.

   –Spune, orice ne poate ajuta în situația asta.

   –Hai la Will...

   –Ce? se ridică râzând. A, da, chiar te-a chemat nebuno! îmi face cu ochiul pervers. Stai, eu o să fiu în pluuus!

   –Doamne! În ce să fi în plus? Nu vreau să stau singură cu el, vreau doar să dorm undeva unde e gratis...

   –Ce începi să semeni cu mine...hai sună-l!

   Încerc să mă liniștesc din râs, apoi îmi caut telefonul prin geanta dezordonată, îl găsesc, îl apelez pe Will și duc telefonul la ureche. Sună câteva secunde, apoi îmi răspunde.

   –Nu credeam că o să mă suni! zice pe un ton adorabil și seducător în același timp.

   –Ămmm... încerc eu să-mi revin în fire. Da, te-am sunat, râd prostește, ia zi, mai e valabilă oferta cu venitul pe la tine?

   –Desigur! spune cam uimit pe o voce puțin perversă.

   –Și dacă și dorm la tine, are ceva? întreb pe o voce mai stânjenită.

   –Perfect! se entuziasmează.

   –Și dacă vine și Kim...?

   –Mmm... îi piere entuziasmul. E ok, vă aștept sau vreți să vin să vă iau cu mașina?

   –Te rog să vii!

   –Ok, unde sunteți?

   Îi dau adresa, apoi îi închid, mă așez pe bordură și-mi acopăr fața cu mâinile. Cum să ajung eu așa? Nu-mi vine să cred... Să nu am unde să dorm, să trebuiască să dorm pe la prieteni... mă simt foarte prost. Viața mea frumoasă, de prințesă bogată vine cu un preț scump, pe care eu nu-l mai pot plăti, nu mai pot accepta teroarea și umilința de acasă, de azi va trebui să-mi iau viața în propriile mele mâini și e foarte greu pentru mine. Am fost obișnuită ca părinții mei să planifice tot, mi-au făcut un plan pe toată viața, acum totul este în ceață, chiar nu știu și nu înțeleg unde voi ajunge, simt că totul e pierdut.

   Kim se așează lângă mine pe bordură și mă ia în brațe când îmi vede lacrimile.

   –O să fie totul bine! încercă ea să mă îmbărbăteze, însă și vocea ei era una tremurată fiind aproape să plângă și ea.

   –Mi-e frică, am fost obișnuită cu o stabilitate în viața, acum totul mi se pare o scândură gata să se rupă sub picioarele mele.

   –Nu, nu, nu! îmi ridică capul cu palmele ei. Uită-te în ochii mei, suntem tinere, frumoase, puternice, o să fim bine!

   –Ok... spun, apoi mă ridic și-mi șterg lacrimile cu dosul palmelor văzând farurile unei mașini apropiindu-se de noi.

   Mașina oprește și Will coboară. Avea o mașină Range Rover, albă, luxoasă, nu mă așteptam, însă nici uimită nu sunt. El era îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurți, negri, Nike, un tricou alb, simplu, cam șifonat asemenea părului lui, părea după somn.

   Rămâne câteva momente blocat văzând gențile noastre cu haine. Eu mă rușinez și lacrimile aproape iar îmi apar. El mă vede tristă și nu mai zice nimic, zâmbește și ia gențile, apoi zice:

   –Deschizi portbagajul Ramona? Te rog!

   –Desigur!

   Îl ajut să aranjeze gențile în portbagaj, iar el se dă mai aproape de urechea mea și îmi șoptește îngrijorat:

   –Ești ok?

   –Vorbim când ajungem! răspund eu cam îngâmfată de parcă eram supărată pe el, apoi plec de lângă el.

   Mă urc direct în mașină, apoi privesc melancolică pe geam așteptând să plecăm, mă simțeam într-o situație foarte inconfortabilă și nu știam cum să mă comport.