Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 15 •

  –Ouh... zice pe o voce înceată, apoi se ridică și vrea să mă ia în brațe, însă eu îmi pun mâna pe pieptul lui oprindu-l.

   –Nu e nevoie, scuze, doar am ținut foarte mult în mine și acum simt că dau pe afară. îmi acopăr cu mâinile tremurânde fața.

   El se apropie și reîncearcă să mă ia în brațe, iar eu nu mai reacționez de data aceasta și mă las cuprinsă de călduroasele și ocrotitoarele lui brațe.

   –Liniște-te... îmi spune, apoi îmi ridică capul de la pieptul lui cu degetul mare. Îmi pare rău că în seara asta când te-am adus aici nu am stat să vorbim mai multe, pur și simplu m-ai întrebat de Nikollo și nu m-am mai simțit în apele mele.

   –Mai bine am vorbi despre asta decât să îți povestesc despre prin ce calvar am trecut eu până am ajuns aici.

   –Mmm, tot cred că e mai interesantă povestea ta...

   –Nu mai evita atât de mult subiectul și spune-mi o dată, adică la mine e simplă povestea, tata a venit acasă și a turbat pur și simplu, e ceva obișnuit pentru el, iar eu am plecat... revin la paharul meu de vin cu o față abătută. Rândul tău! mă mai trezesc la viață.

   –Păi, eu o să fiu deschis cu tine în ciuda fratelui meu. Suntem frați vitregi, adică tatăl meu s-a căsătorit cu țărăntoaca de maică-sa însetată de bani, iar de când ei au venit la noi în casă eu am decis să părăsesc locul și să locuiesc singur, să-mi văd de treaba mea și ceea ce m-a făcut să înțeleg că am făcut alegerea corectă a fost faptul că tata nu a avut nimic de obiectat. Am realizat că eram doar un obstacol spre noua lui viață, eram în plus în ,,tabloul" lor perfect de familie.

   –Dar mama ta? Ea unde este?

   –Mama mea a murit, nici nu am amintiri cu ea, eram așa mic, aveam un an, însă am văzut-o în poze. își lasă capul în jos cu o față nu tocmai supărată, ci visătoare, probabil își imagina chipul ei.

   –Îmi pare rău...

   –Nu ai de ce, nu ai fost acolo, nu a fost vina ta, ea a decedat când eu aveam un an, avea cancer, l-a depistat când eu aveam o lună, iar celălalte 11 luni i-au fost de ajuns. Știi, uneori, când mă uit în ochii tăi, își ridică privirea ce mă țintuiește, parcă o văd pe ea. Ochii tăi albaștri, spune cu pasiune în timp ce își plimbă pupilele dintr-un ochi de-al meu în celălalt, ochii tăi seamănă cu ai ei, cu ai mei. Părul tău, îmi prinde în mână o șuviță pe care o freacă cu vărful degetelor analizându-i textura și luciul, părul tău fin, blond, lung, ondulat este tot ca al ei și ca al meu.

   –Am observat că noi semănăm puțin.

   Încep și eu să-i analizez trăsăturile observând mai în detaliu asemănările noastre. Dacă ne privești unul lângă altul ori ai zice că suntem frați, ori că suntem sufletele pereche, suntem ca Barbie și Ken.

   –Chipul tău mi s-a împregnat în minte de când te-am văzut datorită acestui fapt, de aceea am vrut să te cunosc tot mai bine și chiar mă bucur enorm că ai venit la mine, dar îmi pare rău de circumstanțele în care te afli.

   –Da, legat de asta, zic puțin jenală, te superi dacă stau puțin mai mult?

   –Nu, poți sta cât vrei, dar dacă stai mai mult de o lună să mă anunți pentru că trebuie să te trec la evidență locuitorilor în bloc.

   –Wow, ești tare drăguț, dar mai sunt câteva zile și săptămâna se termină, deci probabil luni sau marți încerc să-mi caut un alt loc, poate un serviciu, nu știu...

   –Te pot ajuta legat de asta, poți sta aici și te rezolv eu și cu serviciu, nu-i problemă.

   –Trebuie să o implici și pe Kim în calcul, să nu uiți cumva.

   –Da, perfect.

   –Dar să știi că atât cât stau nu pot sta aici pe gratis, trebuie să împărțim la 3 toate cheltuielile apartamentului când voi produce și eu bani.

   –Stai liniștită, se apropie de mine zâmbind și își pune mâna caldă peste a mea, eu mă voi ocupa de tot!

   –Hello, întrerup ceva? apare Kim somnoroasă, iar noi luăm distanța unul față de altul cât mai repede.

   –Nu, Kim, niciodată nu poți fi tu în plus! îi rânjesc.

   –Hai, hai, mai băgați un pahar! vine ea și se așează lângă noi.

   –Nu, nu, noi tocmai ne duceam la somn, așa că hai la noi în cameră! mă ridic și o trag după mine.

   –Frate, de când sunt eu moartea petrecerii?! spune ea foarte bosumflată, iar pe fundal îl aud pe Will cum râde.

   Aducându-mi aminte de el, mă întorc și îi urez noapte bună.

   Toți trei acum mergeam la liceu împreună cu mașina lui Will, ca niște adolescenți rebeli ce umblă doar în grup sau așa mi se pare mie. Drumul spre liceu a fost așa distractiv, Kim cu glumele ei, Will cu răspunsurile lui puțin mai filozofice, iar eu contribui doar cu râsul zgomotos, suntem un trio pe cinste.

   Doar ce am ajuns în fața liceului și cum ne dăm jos din mașină Kim zice:

   –Stați pe loc să-mi fumez o țigară!

   –Oricum am ajuns cam devreme. adaugă Will scoțăndu-și și el un pachet de țigări și aprinzându-și una.

   –Ămm... eu sunt singura nefumătoare aici? mă fac auzită.

   –Așa se pare micuțo. mă tachinează el făcând referință la înălțimea mea.

   –Hai, dați-mi și mie! mă entuziasmez.

   –Nu! exclamă amândoi în același timp.

   –De ceee? mă oftic eu.

   –Interzis minorilor! aud o voce în spatele meu destul de cunoscută.

   Este chiar el, evident, Niko, cine altcineva? Ce alte smaralde aș fi visat să mă privească în această dimineață? Îl văd diferit, pare cam abătut.

   –Putem vorbi puțin?

   –Spune. zic eu către el curioasă.

   –Singuri. mă intimidează el cu o privire îngâmfată.

   –Nu cred că avem secre...

   Nici nu termin să spun ce am de zis că mă ia de umăr și mă trage de-o parte.