Nu o să te iubesc niciodată![18+]

• 8 •

   Mă sperii și încep să țip terifiată. Pot auzi foarte încet de la etaj vocea mamei care și ea țipă plângând precum mine. Când cureaua de piele și catarama metalică, rece face contact cu spatele meu un urlet de durere se aude cu ecou în toată vila. Plesnelile continuă cu sălbăticie să-mi lovească și picioarele care nu erau acoperite prea mult având pantaloni scurți. Pielea mă ustura și nu mai rezistam durerii. Mi-am prins dinții de canapeaua de pielea din care am mușcat până am îngăurit-o.

   Ușa conacului se trântește și angajații care se ocupau de pază aleargă să-l ia pe tata de pe mine. Acesta ripostează înjurându-i și reproșându-le că el e șeful. Servitoarele apar și se apropie de mine plângând. Corpul meu era înțepenit și nu reușeam să mă ridic, însă ele m-au ajutat în timp ce eu scăpam scâncete de durere precum un câine. Mi-am prins brațele de după gâtul lor și m-au ajutat să merg până în camera mea. Eu le-am mulțumit și le-am rugat să mă lase singură.

   Mă trezesc în aceeași poziție în care m-au așezat servitoarele azi-noapte, adică nici nu aș fi putut să mă mișc... Mă împing în mâini ridicându-mă și cum îmi arcuiesc spatele mă încrunt de durere. Mă duc în baie unde îmi dau jos pijamalele care aveau trasate linii subțiri de sânge. Intru în duș și când pornesc apa fierbinte peste mine și fac contact cu rănile îmi mușc buza de jos pentru a nu țipa și lovesc faianța de pe pereți cu pumnii în disperare.

   După duș mă pregătesc de școală, apoi cobor în sufragerie. Găsesc clasicul bilețel și cutie cu bijuterii. Nici nu mă mai obosesc să citesc biletul, doar deschid cutia și mă bucur când văd un set complet cu cercei, brățară și colier. Voi lua mulți bani pe ele!

   Arunc cutia în rucsac, apoi plec grăbită spre mașină văzând cât se făcuse ceasul.

   Intru cu frică pe holul liceului, dar rămân șocată când văd lumea cum se bucură să mă vadă. Unii se opresc și dau mâna cu mine... ce naiba?! O văd pe Kim că aleargă către mine râzând.

   –Ești vedetă! spune entuziasmată.

   –Despre ce vorbești?

   –Toată lumea știe de bătaia cu Samantha și te adorăăă!

   Ne oprim din mers când ajungem la dulapurile noastre. Lumea se schimbă așa repede? Ieri mă disprețuiau, azi le sunt idol?! Deci acum înțeleg de ce gura lor nu ar trebui să conteze!

   –Eu nu sunt mândră deloc de faptele mele... zic dezamăgită.

   –Eee, mai vedem noi!

   O mână din spatele meu trântește ușa dulapului și eu tresar lovindu-mă de corpul de bărbat, tare și lucrat. Mă întorc timidă și când întâlnesc ochii lui Nikollo de smarald și mă văd prinsă în închisoare brațelor lui sprijinite de dulapul de care ajunsesem să fiu lipită, mă panichez și înghit în gol. Un zâmbet mic îi apare în colțul gurii vazându-mă reacția.

   –Bună, Ramona! Nu am mai vorbit de loc din seara aia... spune încercând să mimeze că îi pare rău.

   –Nu prea cred că mai era ceva de zis... ai zis destule colegilor! îmi recapăt eu încrederea și-mi dau ochii peste cap.

   –Dacă ai știi cât fumasem în noaptea aia... mă mir că nu le-am povestit până și despre maică-mea!

   –Nu e o scuză oricum, iubita ta care m-a atacat ieri explică și mai multe...

   –Iubita mea?! Doar ne-am sărutat și doi de 2-3 ori... Nici nu știu pe unde e, cred că de frica ta nu o să o mai vedem prea curând pe la liceu! începe să râdă.

   –Mă rog, spune ce ai de zis și pleacă o dată! îi arunc și mă mir și eu în sinea mea de mine.

   –Pff, voiam să te invit la piscină, mâine... Mergem mai mulți și mă gândeam că ți-ar plăcea și ție să-ți bronzezi puțin pielea asta weekend-ul ăsta! spune mângâindu-mi cu dosul palmei puțina parte din piept care era lăsată la vedere.

   –Nu am un costum! Deci nu! zic cu părere de rău, normal că voiam să merg, dar nu puteam să-mi las rănile la vedere.

   –E ok, vii într-o rochie! Vreau doar să te văd acolo lângă mine! își pune mâna pe obrazul meu și eu zâmbesc larg pierzându-mă în ochii lui.

   –Bine, bine, venim! Pleacă o dată de pe capul nostru! ne întrerupe Kim când vede că mă înmoi.

   El pleacă zâmbitor și inima mea dansează de drag. Clar nu am uitat ce s-a întâmplat în urmă cu o zi, dar cred că pot să-l duc eu de nas și poate-l fac să țină la mine.

   –Alo?! Domnișoară? Visezi cu ochii deschiși sau ce dracu faci de ai rămas blocată? își flutură Kim mâinile în fața mea atrăgându-mi atenția.

   –Hai la oră că s-a sunat! schimb eu repede subiectul.

   Mă urc pe scaun pentru a ascunde portofelul în care am adăugat banii de pe setul de bijuterii primite de la Jacob, că de azi nu-l mai numesc tată. Mă sperii și aproape cad cu scaunul când aud bătăi în ușa dormitorului meu. Ies repede din dressing și merg să văd cine e.