I can't help but love you (boyxboy)

8

costumul.

Ploua.

Picăturile de apă loveau puternic geamul mașinii, stropind întreg geamul din jurul lor. Cerul era înnorat, nici o rază de soare. Iar afară bătea un vânt monstru, făcând întreaga situație de câteva ori mai groaznică. 

Ușa se deschide, iar Leo intră rapid, tremurând îngrozitor. Din părul său se preling câteva picături de apă, iar el se scutură rapid.

— Doamne, ce groaznic e afară!! Se plânge el, trecându-și degetele peste obraji, ștergându-i cu încheietura.

— Cât de brusc s-a schimbat vremea, murmur convins și pornesc mașina. 

— Azi e o zi complet oribilă pentru asta.

— Dar altădată nu am timp… putem după să ne ducem să bem ceva cald, ar fi relaxant.

Roșcatul îmi aruncă o privire neconvins și dă din umeri, rezemându-se de geam plictisit. Nu mai spuse nimic, doar își scoate telefonul din buzunar și începe să scrie ceea ce era probabil un mesaj.

Astăzi era al naibii de plictisitor. Doar gândul îmi displăcea, deoarece deobicei Milena era cea care se ocupa de toate aceste lucruri: adică de hainele mele. Săptămâna asta era ceva legat de modă se pare? Îi prezentam toți designerii și magazinele de unde îmi cumpăram eu haine… dar mie deși îmi plăcea să mă îmbrac bine, nu însemna că-mi plăceau și cumpărăturile. 

Oare cu cine vorbește? Îmi pun singur întrebarea, privindu-l cum tasta constant ceva pe telefonul său. Părea concentrat, dar concomitent ușor relaxat. Oare îmi mai are numărul de telefon? Avea alt telefon, însă oare mi l-a trecut și pe al meu după atât de mult timp? Eram chiar curios, dar doar nu puteam să-l întreb direct.

— Iubitul tău îți duce deja dorul? Abia ai plecat de nici 5 minute, ar trebui să aibă răbdare, surâd mai mult forțat.

— Nu locuim împreună, îmi răspunde pe un ton ușor apăsat.

— De ce? E păcat.

— Ca să întrebi tu, îmi replică rece. Locuiesc cu Ava, cum să-mi aduc pe cineva să trăiască cu mine. Nu vreau să o pun într-o poziție inconfortabilă. 

— Nu ai încredere în iubitul tău sau ce? Îmi arcuiesc o sprânceană. 

— Nu e vorba aici de încredere. Suntem împreună de 2 ani, nu am mai fi fost împreună dacă nu aș fi avut încredere. 

Strâng ușor volanul în palmă, puțin frustrat. Tocmai 2 ani, se cunoșteau bine presupun. Mă bucur pentru el, a reușit peste un an să fie mai bine încât să-și găsească pe cineva pentru el. Suficient de bun sper.

Oare dacă aș fi fost eu acum 2 ani…  cum ar fi fost? Aș fi avut oare vreo șansă? Oare ar fi putut să-mi ofere o încercare? 

Nu voi ști niciodată răspunsul.

— Mă bucur pentru tine.

— Se vede, îmi răspunde sarcastic.

— Vorbesc sincer, deși săracul om. Dacă aveți de gând să vă căsătoriți, aștept atunci invitație, chicotesc. 

Se strâmbă la prima remarcă, împingându-mă ușor cu încheietura. Mă privi puțin sceptic și se rezemă de ușa mașinii de lângă el. Dă să spună ceva, dar ezită puțin. 

— Dacă ar fi să mă căsătoresc, mi-ar plăcea să invit doar oameni deștepți. Ceea ce înseamnă fără de tine, nu te vreau ca oaspete.

— Mă vrei ca mire sau?