I can't help but love you (boyxboy)

1

[Acțiunea se întâmplă peste 3 ani după volumul 1; pentru a înțelege povestea mai bine vă recomand să citiți volumul 1 "I can't help but want you"]

POV. Christopher 

peste 3 ani.

Îmi trec buricele degetelor peste birou, privind pierdut mulțimea de documente din fața mea. Un teanc, nu știam câte, însă erau cel puțin 20 de hârtii. Aș spune că sunt inutile, dar nu erau și știam asta prea bine. Le răsfoiesc scurt, trecându-mi privirea printre rânduri, verificând doar informația de bază rapid. Nu era nimic interesant, nu a fost niciodată, dar era ceva necesar.

— Scutirea de îngrijire a persoanei cu handicap pentru portar? O întreb confuz.

— Da, unul dintre fii săi. E 900 de dolari pe an.

— Măcar plătim mai puține taxe. Mă rog, am să mă uit peste restul mai târziu. 

I-le împing înapoi, iar femeia le luă și plecă cuminte din birou, lăsându-mă singur cu Milena. Îmi întind mușchii și las un căscat larg să-mi părăsească buzele, complet epuizat. Îmi era un somn nebun, mi-ar fi plăcut să mă duc chiar acum acasă, dar încă mai aveam treabă.

Iar Milena mai și voia să discute cu mine dintr-un oarecare motiv. 

— Deci ce voiai să-mi spui? O întreb nu prea interesat.

Ea îmi aruncă o privire nu prea mulțumită de dezinteresul meu.

Milena încă rămase secretara mea, chiar și după ce am preluat eu afacerea. Nu prea îmi plăceau schimbările și deși femeia asta mi-a adus suficiente coșmaruri, era cam singura în care puteam avea încredere de a își face munca ca la carte– la fel cum mă așteptam eu. Plus că personalitatea sa era de asemenea un plus major.

Nu pentru mine, dar pentru alți angajați desigur. 

A și insistat tata să nu renunț la ea, deoarece cu dânsa era sigur că nu puteam pur și simplu să omit vreun eveniment.

Tata după moartea mamei a avut o perioadă destul de complicată. S-a înecat în lucru primele luni, dar ulterior a realizat ca munca nu era soluția de care avea nevoie. Acum se simte mai bine, au trecut aproape 3 ani de la decesul ei, însă nu putea să treacă pur și simplu peste. Nu cred că vreodată o va face cu adevărat, însă măcar nu se mai simte atât de prost. 

Astfel că acum, de câteva luni deja, eu preluasem aproape totul. Desigur că el continua să mă ajute în continuare, mai ales că eu mare dorință de lucru nu prea aveam, dar era binișor. Cel puțin pentru început, era categoric destul de bine.

— Nu trebuia să-ți alungi contabila în așa hal. Săraca femeie, surâse ea.

— Ai de gând să mă judeci? 

— Nah, nu am timp de asta. Știi că sunt însărcinată.

Îi zâmbesc scurt drept răspuns, deși era unul mai mult schițat. 

— Săracul copil totuși, murmur abia auzit însă oricum capăt o privire urâtă de la ea.

Milena nu mai părea deranjată de cuvintele mele. Probabil s-a obișnuit deja– nu, sigur s-a obișnuit deja. Sunt așa de când lumea și pământul, comentez tot ce-mi sare în ochi. Ar fi fost imposibil ca femeia ce practic m-a văzut crescând să nu fie obișnuită deja.

— Christopher, fă-ți o favoare și taci dracu din gură. Am lucruri serioase despre care să vorbesc cu tine.

Interesul meu era în continuare nul.