24

537 75 8
                                    


Laș.

POV. Chris

Îmi rezem bărbia în palmă, iar privirea îmi alunecă înspre un punct mort din cameră. Cum ar trebui să mă simt? Nu prea știam nimic în afară de sentimentul acesta de vină care mă măcina pe interior. Drace, a început a plânge. Și asta doar din vina mea. Din vina prostimii mele. Mi-aș dori să fiu în stare să mă pălmuiesc singur, deoarece o merit. Cu toată puterea.

Îmi scufund fața în palme, un oftat scăpându-mi buzele. Nu știam că-l afectează. Chiar nu aveam habar. Credeam că îi este indiferent, că oricum când iese din birou deja și uită. Sau poate că totul este o glumă. Dar nu credeam că ia în serios. Nu credeam că ceea ce zic are un efect asupra sa. 

Iar în momentul acesta mă simțeam precum un ultim idiot. Am vrut să nu-l mai plac, am crezut că dacă o să se supere pe mine o să-mi fie mai ușor să mă despart de el, chiar am crezut că ceea ce fac este bine. Dar ca întotdeauna, am uitat să-mi folosesc și creierul.

Iar până la urmă, planul meu a funcționat. A făcut despărțirea dintre noi mai ușoară. Dar acum că eram despărțiți, fix acum îl voiam înapoi. Și regretam fiecare pas pe care l-am făcut.

— Ce zici? O întreb pe femeie indiferent.

— Mă întreb ce a dat în tine, îmi aruncă o privire dubioasă. Nu zi că deja te simți vinovat. În sfârșit demonstrezi și tu că ai suflet?

Îmi așeză telefonul înapoi pe birou, iar eu oftez. M-am simțit vinovat că din cauza mea a fost nevoit să plece repede fără să-mi pună întrebări la care să îi răspund normal. Astfel că i-am scris o grămadă de mesaje pe instagram unde îi spuneam chestii la întâlnire din copilăria mea. Nici nu mai știu câte i-am scris, cert este că o oră încontinuu l-am enervat doar cu mesaje.

La urmă mi-a dat seen și nici nu mi-a răspuns.

— Milena, mă urăsc, îi răspund onest.

— Și eu aș face-o dacă i-aș scrie o grămadă de mesaje din care nici jumătate nu se înțeleg din cauza greșelilor. Dar chiar nu cred că este rostul, de ce nu îți cer pur și simplu— ca un om normal, fără șiretlicuri, fără încercări discrete, pur și simplu să îi spui direct în față un "Îmi pare rău"?

— Pentru că nu este atât de ușor, șuier frustrat. Cum să îi spun asta? Cum să-mi găsesc puterea de a îi zice de ce am procedat așa? Cum să îmi găsesc cuvintele, când cu ele mă înec? Este atât de ușor de vorbit când nu ești în pielea mea. 

— Te complici singur precum un idiot. De ce îți este frică?

— De ceea ce nu știu. Nu am idee cum o să reacționeze.

— Dar nici nu vei afla dacă vei sta doar și te vei holba la biroul din fața ta. Chris, ești om matur.

Îmi lipesc fruntea de materialul rece al biroului și las un oftat disperat să-mi scape buzele. Eram sătul. Nu mai înțelegeam nimic și mi-aș fi dorit doar ca totul să fie mai simplu.

— Bine, nu ai de gând să faci asta, se apropie cu pași apăsați de birou. Atunci zi, ți-ai dori ca toate acestea să nu se mai fi întâmplat niciodată?

Îmi ridic privirea spre ea.

— Adică?

— Adică să nu mai treci prin toate acestea. Poate dacă nu la început ai fi fost mai încăpățânat, poate nu te-ar mai fi trimis la școală. Și poate toate acestea nu s-ar mai fi întâmplat. 

Înghit în sec și îmi închid ochii încordat. Chiar, doar noi ne-am întâlnit din cauza școlii. Acum că mă gândesc, aproape uitasem complet cum ne-am întâlnit. A fost probabil locul și situația în care cel mai puțin mă așteptam să întâlnesc pe cineva.

De parcă ne-a fost sortit.

— Dacă ar fi să aleg, nu aș face decât o schimbare.

— Care?

— L-aș scoate pe el din rahatul în care era la timp. Înainte să sufere. Chiar dacă asta ar însemna că poate acum nu ne-am mai cunoaște atât de bine. Chiar dacă asta ar însemna că poate acum nu am mai avea nici măcar o șansă. Dar nu-mi păsa. Îmi doresc doar să-l fi salvat atunci la timp. 

Ea expiră lung și se rezemă de birou. 

— Dar ai reușit să-l salvezi. Dacă nu erai tu, probabil chiar ar fi fost prea târziu acum.

— Dar a suferit. Prea mult. Și urăsc chestia asta.

Se întoarce spre mine și surâde. 

— Drace, dar ești îndrăgostit, Chris.

Pufnesc amuzat.

— Nu este ceva nou, zic visător. 

De parcă acum era el în fața mea. Și mi-aș fi dorit să fie. Poate în momentul acesta aș avea curaj. Și să-mi cer iertare, dar și să-i spun ceea ce am pe suflet. Totul era atât de complicat, dar și atât de ușor în același timp. Poate câteva cuvinte ar fi rezolvat tot? Poate câteva cuvinte ne-ar aduce împreună în sfârșit? Și poate acele câteva cuvinte ar fi cele care ne-ar aduce fericirea?

Dar poate acele cuvinte erau cele care erau în stare să distrugă tot. Dacă mai era ceva de distrus. Dacă mai era ceva în el care să îl convingă să mă ierte. 

Și mi-aș dori să-i spun aceste cuvinte, dar nu mă înduplecam absolut deloc.

Iau o gură de aer, lăsându-mi ușor degetele tremurânde peste suprafața mesei.

— Milena, murmur numele femeii, în timp ce îmi frământam pierdut degetele. El ar putea și să mă omoare dacă ar vrea. Mi-ar putea turna otravă în pahar în fața mea și aș bea paharul fără să ezit. Dacă asta îl face fericit, mai contează altceva?

— Doamne ferește, Chris, la ce te gândești?

— Sincer, la el.

— Și de ce nu îi zici lui asta?

— Pentru că sunt un laș.

I can't help but love you (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum