𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚

11. Tortul și certurile

     Totul părea destul de bine, nimic ieșit din comun. Spre surprinderea mea, nu erau prea mulți invitați, sau cel puțin cam așa se vedea pentru prima dată la ochi. În orice caz, toată lumea se distra și dansa. Josh a fost lăudat datorită ideilor de ornament pentru aperitive, iar eu, stăteam cu Amely la o masă, departe de Vannesa, deoarece nu as fi vrut să se întâmple cine știe ce dezastru. În întreaga încăpere, nu erau decât cinci mese rotunde. Una dedicată sărbătoritei și membrilor familiei, iar celelalte musafirilor. La masa familiei stăteam eu, lângă Amely, Josh și Vannesa în mijlocul mesei lucioase.

      Fiecare avea câte un „rol". Josh se plimba cu câte un pahar de vin în mână, pe la fiecare musafir, iar Vannesa se afla în capătul celălalt al sălii, vorbind cu prietenele ei fastuoase. Amely nu se mai sătura de bârfele pe care mi le spunea, despre mamele invitate.

     — Am auzit că doamna Wilson, uite, cea brunetă și scundă, cu pălărie stufoasă, a avut vreo trei amanți! Cu toate acestea, soțul ei nu a bănuit niciodată nimic! spuse ea, făcând prudent cu ochiul.

     Picanteriile deveneau din ce în ce mai captivante, până când, Amely tăcu timp de două secunde și după îmi atrase atenția:

    — Ascultă, fii atentă! șușoti ea.

     Se întoarse cu privirea către două doamne, una plinuță cu multe bijuterii la piept, și alta mai înaltă. Stăteau în picioare, cu câte o băutură în mână, nu departe de masa noastră. Muzica nu era exagerat de tare, în așa fel încât eram în stare să aud toate conversațiile din jur. Trebuia doar să-mi dau seamna, care dintre ele părea cea mai interesantă.

     — Aia de lângă doamna Walker cine o fi? întrebă doamna Harris, cea înaltă.

     — Din câte am înțeles, este o simplă rudă, sora domnului Walker parcă, răspunse doamna Anderson.

     — I-auzi! Nu cred că am văzut pe nimeni din familie să se laude cu ea! continuă doamna Harris, râzând cu gura până la urechi.

     — Ha! Oare de ce? Cine știe, poate o fi ciudata familiei! spuse doamna Anderson.

     Amely se întoarse către mine și dădu teatral ochii peste cap. Mi-a zis câteva vorbe bune, alături de alte bârfe despre cele două doamne, mai grave și mai tăioase ca niciodată. Nu-i ca și când m-ar fi atins prea mult la suflet vorbele femeilor. Ce-i drept, nu mă atinseseră deloc, iar vorbele lui Amely mă atingeau pe suflet ca pâinea caldă cu unt de dimineață. Mi-era clar în totalitate, că acel gen de „distracție", era cu adevărat punctul meu forte, fără niciun pic de jenă.

     „De cât timp nu m-am mai distrat în așa fel? Cred că niciodată! Dar și ce bine mă simt, un pic mai relaxată. Am și uitat de gândurile negative care obișnuiau să mă înnebunească zilnic. Totuși, nu înseamnă că ele au dispărut definitiv. Ce mai contează? Indiferent de ce se va întâmpla, voi încerca să rămân realistă" 

*

     Era timpul pentru tort! Bucătarul principal l-a adus pe măsuța înaltă cu roți. În mijlocul sălii, s-au adunat cu toții, în timp ce un valet a pus în fața mesei, o mică scară decorată cu fundițe roșii, pentru a urca Vannesa să sufle în lumânări. Josh se grăbi către ea, o luă de mână și o întrebă:

     — Ești gata, draga mea?

     — Da, în sfârșit! răspunse Vannesa veselă.

     — Haide-ți toată lumea, să numărăm! strigă Josh către toți invitații.

     — Zece, nouă, opt, șapte, șase, cinci, patru, trei, doi, unu -

     Dintr-o dată, am auzit un țipăt îngrozitor. În stânga, unde se aflau o parte din mesele cu aperitive, o prietenă a Vannesei căzuse pe podea în genunchi, țipând întruna.