În aceeași zi, pe la prânz, am auzit un ciocănit puternic în ușă. Am lăsat totul de o parte și am deschis-o. Era un poștaș. Mi-a înmânat o altă scrisoare, iar apoi a plecat grăbit. I-am mulțumit și am desfăcut scrisoarea.
Draga mea soră,
În legătură cu ce mi-ai scris, dă-mi voie să îți explic.
Probabil știi, că în apropierea casei tale, este o mică brutărie. Doamna care vinde pâinea, pe care tu o cumperi, este mătușa soției mele.
Ea mereu îi trimite scrisori în fiecare zi, pentru a știi daca totul este în ordine sau dacă se simte bine. Într-o zi, i-a scris despre o doamnă cu o rochie violet, care se purtase foarte frumos cu ea în acea zi (deoarece unii clienți care veneau acolo se purtau dizgrațios). În acea scrisoare, a mai menționat faptul că acelei doamne, i-a mai dat o pâine în plus deoarece a ajutat-o să facă curat, după ce un domn urâcios i-a dărâmat coșul cu chifle, pe motivul că nu a putut sa-i dea un rest de la pâinea cu semințe pe care o cumpărase.
Iar în acel moment, mi-am dat seama că acea doamna erai tu!
Aceasta i-a spus că știe unde stau majoritatea clienților ei, din cauză că unii îi cereau să-i aducă pâinea direct acasă, pe post de „comandă". Într-o zi, a trecut pe lângă casa ta, vrând să-ți mulțumească pentru ajutorul dat, dar un client a întrerupt-o zicându-i că de ce nu i-a adus pâinea la timp, făcându-i scandal și așa mai departe.
În scrisoare ți-a menționat adresa, spunând: „Draga mea, dacă vei avea vreodată nevoie de ajutor, poți fi sigură că ea nu te va refuza nici pe tine, nici pe Josh. Iar dacă dorești să iei legătura cu ea, ai mai jos adresa dumneaei."
Aștept răspunsul tău final!
Cu sinceritate,
fratele tau, Josh Walker
Poftim? Vânzătoarea de la brutărie era mătușa șoției lui Josh? Nici printr-o minune nu m-aș fi gândit la așa ceva. Și da, era adevărat. Mereu când treceam pe acolo, mă opream să vorbesc cu ea. Uneori o vedeam, nu doar ca pe o simplă vânzătoare, ci mai mult ca pe o prietenă. Nu că aș avea eu cine știe câți prieteni. Dacă stăteam să mă gândesc mai bine, tot acel răspuns sunase mai mult a poveste, decât a explicație. Dar mi-am zis din nou aceleași lucruri: „De ce să nu-mi asum încă un risc?"
Stăteam cu scrisoarea aceea în mână, de parcă cineva ar fi dorit să mi-o înhațe când nu sunt atentă. Dumnezeule, m-am supărat foarte tare, când am realizat că Josh nici măcar nu-mi răspunse la întrebările din scrisoarea mea. Nici măcar un indiciu, absolut nimic! A ignorat întreg subiectul. Eram confuză, dar am zis că nu mă mai interesează, ce o fi o fi! Am acceptat.
*
Voiam să fiu pregătită pentru orice. Am urcat scările, iar sub patul camerei mele, se afla o vazliză de călătorie maro, plină de praf. Am luat o cârpă, am curățat-o și mi-am pus câteva haine. Eram deosebit de curioasă să-i cunosc familia. În special pe soția lui. Cât de mică putea să fie lumea. Și atunci mi-a picat fisa! Era timpul să fac o vizită la brutărie.
Am ieșit afară. Casa mea se afla pe un podiș. Pentru a ajunge la brutărie, trebuia să cobor în vale, pe un drum plin de pietre, până dădeam în centru. Și asta am făcut. Imediat, mă aflam în fața brutăriei.
— Bună ziua, am spus eu în timp ce am intrat pe ușă.
— Luna, bună! răspunse ea pe un ton vesel. Ai nevoie de ceva?
— Trebuie să discutăm puțin, asta dacă nu ai nimic important de făcut. Este în regulă?
Femeia lăsă totul de o parte și se îndreptă către mine.
— Desigur, ia un loc, spuse ea.
— Cred că îl știți pe fratele meu, Josh, nu-i așa?
— Da, cum să nu! Soția lui, care este în același timp și nepoata mea, Amely, îmi povestește mereu despre el.
— Înțeleg. Astăzi, am luat decizia de a mă revedea cu Josh, deoarece nu l-am mai văzut de foarte mulți ani.
— Vai, ce frumos! Mă bucur pentru tine, draga mea! zise ea entuziasmată.
— Și, am continuat eu, mă gândeam dacă mi-ați putea spune câte ceva despre familia lui, sau despre nepoata dumneavoastră.
Vânzătoarea începuse să râdă. Devenise agitată.
— Mi-ar plăcea, dar asta ar însemna să stric distracția, nu? și continuă să râdă pe un ton ușor apăsător.
— Da, aveți dreptate. Vă mulțumesc oricum, la revedere!
Distracție, ce fel de distracție? Când începuse să râdă, parcă nu mai dorea să se uite în ochii mei. Evitase complet contactul vizual, după ce pusesem acea întrebare. Nu aveam nicio intenție rea, voiam doar să știu câteva informații. Eram nerăbdătoare, dar după acea discuție rapidă, parcă, încă odată, începusem să am dubii.
**
La amiază, m-am apucat să fac curat prin casă. Nu mai făcusem de o grămadă de vreme, era și timpul. Am luat dintr-un dulap o mătură, iar timp de două ore, am măturat încontinuu, peste tot. În fiecare colț, sub fiecare fotoliu, pat, dulap, masă. Am spălat niște rochii, am curățat câteva vase, nici măcar nu mi-am dat seama cât de iute au trecut orele.
La final, mă simțeam eliberată. Deși mă durea puțin capul, durerea nu era atât de intensă, încât să-mi strice dispoziția, pentru a nu știu câta oară.
„Cum este posibil, ca unii oameni, să nu se gândească la nimic? Ca mintea lor să fie goală, să nu se gândească la ziua de mâine sau la consecințele acțiunilor lor? Atât de nepăsătoare e lumea? Sau sunt eu într-un loc nepotrivit? Orice este posibil.
Amely, soția lui Josh. Cine știe ce lucruri îi spunea vânzătoarei despre el. Și nici până în momentul de față, nu pot înțelege ceva. De ce Josh nu mi-a răspuns la întrebările din scrisoare, așa cum ar fi trebuit? Oare ascunde ceva? La fel și vânzătoarea. Parcă universul îmi ascunde ceva și nu cred că e de bine. Dar lasă, nu vrei să te doară capul prea tare, relaxează-te Luna."
CITEȘTI
𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚
Adventure||Dramă|| ||Aventură|| ||Mister|| ||Acțiune|| *❗️CARTE ÎN CURS DE RESCRIERE❗️* Luna Walker, o doamnă de treizeci și nouă de ani din Noua Zeelandă, își povestește viața alături de fratele ei, Josh. Cu cât creșteau, cu atât începeau problemele și...
