𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚

5. Decizia cea grea

     Înapoi în 1959. În ziua dimineții, timp de o oră, am stat în pat cu privirea țintită spre tavan. Nu fusese un somn plăcut. Afară era ceață, cât vedeai cu ochii. În tot acel răgaz plictisitor, mintea parcă-mi jucase feste. Începusem să mă îndoiesc de scrisoarea pe care o scrisesem cu o zi înainte, că dacă n-am scris ceva corect, am fost oare prea directă?
     Totuși, era un lucru la care cu siguranță nu mă gândisem până atunci. Întrucât nu mai vorbisem de ani de zile, cum de știa unde mă aflu? Ciudat. Probabil ca acel foșnet al frunzelor, să fi fost pașii lui? Sau pur și simplu al unui poștaș? Totul s-a întâmplat într-un mod foarte sucit, însă totul s-a întâmplat și dintr-un motiv anume. Căci nu, nu era cel de a mă împăca cu Josh. Era motivul, de a-mi croi o viață mai bună.  

     Atunci când am citit pentru prima dată scrisoarea, am rămas atât de șocată, încât nici nu m-aș fi gândit la așa ceva. Iar în același timp, îmi mai dădusem seama de un lucru! Înainte să închid geamul, prin fața lui trecuse în viteză un porumbel alb ca neaua. Porumbeii albi au simbolizat din totdeauna pacea. Așadar, cu cât mă calmam mai repede, cu atât totul avea mai mult sens. În definitiv, coincidențele se mai întâmplau uneori.

*

     Reușisem într-un final să mă ridic din pat. Am coborât la parter și m-am îndreptat către bucătărie. De data aceea, îmi făcusem un ceai cu lapte. Lângă masa din bucătărie, se afla într-un colț al încăperii, un fotoliu vechi. După ce mi-am terminat ceaiul, m-am așezat îngândurată, ca de obicei, pe fotoliu și începuse iară să mă ia un somn adânc.
     Ațipisem pentru un moment, iar mintea mea începuse să recite răspunsul scris de mine, pentru Josh.

     Dragă frate,

     Mi-ar face plăcere să te revăd și să-ți cunosc familia. Există, totuși, câteva lucruri care mă nelămuresc. Scrisoarea de la tine, am primit-o într-un mod destul de straniu. Bineînțeles, sunt mai multe variante pe care ți le-aș putea adresa.
     Uite cum s-a întâmplat. Stăteam la masă, aproape de geamul deschis din dreapta mea. Doream să mă relaxez. Mi-am închis ochii și am tras aer adânc în piept. Am făcut asta în interval de câteva minute. În tot acel timp, am auzit un foșnet, care începuse să devină din ce în ce mai tare. Am decis să-l ignor. Când mi-am deschis ochii, scrisoarea se afla pe marginea pervazului meu. Tu ai fost cel care a pus scrisoarea pe pervaz sau ai pus pe altcineva să facă toate acestea pentru tine? 
     În concluzie, dacă dorești să mă vezi, răspunde-mi la această scrisoare. Mulțumesc anticipat.

     Cu modestie,
sora ta, Luna Walker

**

     Eram foarte îngândurată, în legătură cu tot. Îngerul meu păzitor, îmi spunea că nu e bine ce fac, fără nicio explicație. Dar nu doream să-l ascult. Voiam să văd unde o să mă ducă inima.

     Josh nu era un bărbat obișnuit. Dacă ajunsese să-mi scrie mie o asemenea scrisoare, atunci însemna că nu o duce prea bine pe plan emoțional, dar cine era el să se gândească la astfel de prostii? A fost mereu un om destul de vehement, iar atunci când venea vorba de bani, l-aș fi putut numi și lingușitor. Până să-l dau afară din casă, mi-a fost de ajuns să-mi dau seama de omul care preluase controlul minții lui. Am vrut, în cele din urmă, să-i mai dau o șansă. O ultimă șană. De dragul de a-mi încerca norocul.

     Eu și Josh am fost mereu persoane diferite. Lui Josh îi plăcea să se axeze pe fiecare lucru care-i trecea prin minte, fără discuții. El a fost din totdeauna un individ mai vorbăreț, mai extrovertit. Eu eram fix opusul, doar o femeie modestă. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc, când pur și simplu n-am nimic de zis sau de obiectat. Tot ce aveam de făcut, făceam în capul meu, ca o primă încercare. Am recunoscut de multe ori, că nu îmi place să-mi asum riscuri, dar uneori a fost necesar, fără nicio îndoială.

     Dacă stăteam mereu să mă gândesc, să analizez orice detaliu care-mi venea în cap, după aceea ajungeam să-mi extenuez mintea. Iar apoi, mă întrebam de ce eram atât de obosită, când toată ziua nu făceam nimic altceva, decât să stau, ba în bucătărie, ba în dormitor, cu gândurile mele interminabile.