Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Tanise

   Mă ridic uşor de pe scaunul din faţa oglinzii rotunde cu motive aurii  şi mă uit în jurul meu, sper să nu apară sau să nu mă vadă cineva. Îmi prind poalele rochiei  cu mâinile tremurânde, mă apropii de geam, ridic mâna stângă şi apuc perdeaua... în sfârşit mă voi bucura din nou.
-Estvanya! Draga mea, e timpul pentru masă.
  Feyrine, mama mea, mă strigă cu o voce dulce, pare că nu mai este atât de tristă.
  -Imediat... 
  Mă mai privesc o dată în oglindă, îmi aşez la gât colierul amuletă de la străbunica mea , Tanise, care este o moştenire de familie, purtată din generaţie în generaţie până a ajuns la mine. M-am îndrăgostit de ea şi nu vreau să o dau nimănui, simt că mă protejează....aceasta e menirea unei amulete, de a proteja persoana pe care o poartă.
  Deschid uşor uşa care scoate un scârţâit asurzitor şi cobor scările care adăpostesc un mic balcon. Părinţii mei mă aşteaptă la masă, o masă pentru cel puţin 50 de persoane. Niciodată nu am înţeles de ce e atât de mare dacă noi suntem doar trei. Tata stă în capătul mesei, mama în stânga lui şi eu am un loc rezervat în dreapta lui. Pe masă sunt aşezate trei pahare făurite din cristal pur,  un bol mare cu sânge şi multe alte gustari "omeneşti "pe care le mănâncă ei oamenii, dar mie îmi plac, nu mă ţin sătulă, dar de plictiseală sunt ideale...plus că au un gust interesant.
  -Nu te înţeleg. Cum poţi atinge şi să mănânci acele chestii?
   Tata se amuză grav pe seama mea, dar oricum nu îmi pasă așa că încep să râd alături de el. Apuc tava cu gustările mele și bineînțeles că încep cu cel mai important fel, și anume sângele. Îl savurez cum este recomandat, guriță cu guriță, simt orice moleculă care îmi atinge papilele gustative. Mereu m-am întrebat cum de acest lichid roșu-vișiniu reușește să ne țină sătui. De ce avem nevoie de el și nu ne putem sătura și cu alt fel de mâncare?  Privesc paharul care este aproape gol, pahar transparent cu o ușoară urmă roșie lăsată în urma prelingerii lichidului, un roșu absolut minunat care parcă îți face mai multă poftă. Mă simt puțin mai energică, acum că am servit și masa, deși încă nu e gata, mai am gustările omenești.
Le mulţumesc părinților pentru masă apoi mă ridic de pe scaun, mă îndrept spre scări, le urc uşor dar doar de ochii lor... în sufletul meu abia aştept să ajung în camera mea și să văd soarele.
  Ajunsă în cameră , mă reped la fereastră...sper ca de data aceasta să nu îmi mai deranjeze nimeni momentul. Un sunet de pe podea îmi atrage atenția, ca și cum ar fi căzut ceva. S-a auzit dinspre noptiera de lângă pat...merg să văd despre ce este vorba. Mă apropii de noptieră, privesc în jurul ei dar nimic, deși sunt sunt sigură că am auzit ceva. Mă așez pe genunchi și mă uit peste tot, inclusiv pe dedesubt și se pare că da, este ceva mic, o carte sau un caiet, nu îmi dau seama. Ce caută aici?  Nu era nimic până acum și știu sigur deoarece mereu îmi fac curățenie în propria cameră. Întind mâna și apuc caietul misterios care a apărut de nicăieri. E greu, catifelat, de culoarea cerului spre înserat. Îl privesc nedumerită şi îl aşez pe patul meu mare, moale şi pufos. Nu l-am mai văzut până acum și chiar nu știu ce caută aici și de unde a apărut. Curioasă, suflu asupra lui deoarece e prăfuit, fapt ce mă face să strănut...ca să vezi, e ceva inscripţionat. Scrie...
  -"Tanise"...e străbunica...dar cum? Nu înţeleg...cum a ajuns la mine?
  Privesc mai atent şi observ că are un fel de încuietoare, dar nu am cheie. Privesc în jurul ei, pipăi coperta, poate găsesc cheia. Simt un mic disconfort în zona gâtului și încep să pipăi...amuleta, mă arde şi nu înţeleg de ce. Se îndreaptă de la pieptul meu spre jurnal apoi spre încuietoare. Nu pot să cred, amuleta e o cheie, cheia spre obiectul misterios . Oare mama şi bunica la fel au păţit? Deși nu le întreb, vreau să descopăr singură, am o vârstă...deși întâmplări de acest fel nu prea au avut loc. Cheia se potrivește de minune cu încuietoarea și aud cum se deschide. Îl privesc nedumerită, încă nu pot crede că este real ce mi se întâmplă...curioasă, încep să îl răsfoiesc. Cred că...nu! Scrie numele meu pe aceste pagini, deşi nu înţeleg de ce.

"2 iunie 1594

De astăzi în 200 de ani umani se va naşte următorul hibrid, eu sunt ultima din aceste vremuri. În două secole se pot întâmpla multe, sper că nu prea multe. Ea se va numi Estvanya Allen, va fi strănepoata mea."
  Stai, nu înţeleg. Hibrid? Şi totuşi de ce apare numele meu? Eu m-am născut hibrid? E doar o coincidență, cu siguranță.
  -Estvanya, să nu-ţi fie frică!
    Ce e vocea aceasta? A cui este? De unde s-au auzit? Simt cum inima îmi bate cu putere. Da, am inimă. Picioarele mi-au amorţit, dar mă întorc brusc şi o arătare feminină mă sperie îngrozitor. Stă nemișcată într-un colț al camerei, are părul negru ca noaptea și un chip ușor matur dar angelic. Poartă haine pe care nu le-am mai văzut până acum, material gros și catifelat de nuanța ierbii proaspăt înverzite și pe deasupra umerilor o mică tunică neagră.
  -Sunt Tanise, străbunica ta. Amuleta şi jurnalul ne ajută să comunicăm, datorită lor acum te pot vedea în sfârșit. Aşează-te, te rog!
  Femeia din faţa mea mă sperie. Oare am halucinaţii de la aceste gustări?
  - Nu, nu ai halucinaţii.
  - De unde ştii ce gândesc?
  -Am fost hibrid şi vrăjitoare şi încă sunt...doar vrăjitoare.
  - Vampirii nu pot fi vrajitori.
  -Estvanya, o dată la două secole se naşte un hibrid, dar fiind și vrăjitor.
  - Nu cred...
  Mă bufneşte râsul... această femeie e pusă pe glume cred... deși având în vedere că a apărut de nicăieri și spune că ar fi străbunica mea, poate ar trebui să o cred.
   -Nu te întrebi cum de soarele nu ţi-a ars pielea?? Cum uneori te simţi mai puternică?
   Rămân pe gânduri ceea ca mă face să mă ridic de pe podea și mă apropii de ea.
   - Ce e cu mine? Ce fel de hibrid ar trebui să fiu?
    - Ești o creatură jumătate vampir jumătate vârcolac.
   Poftim? Este imposibil.
  -Tanise, ( asta în cazul în care ești ea)...vampirii şi vârcolacii sunt în război de...
  -200 de ani? De când am murit.
  -Cum aşa? Nu eşti nemuritoare? Adică noi?
  -Draga mea, se pare că nimeni nu ți-a spus ce s-a întâmplat de fapt și de ce există acest război. Din cauza faptului că aveam o parte vârcolac şi o parte vampir, am avut ghinionul de a fi muşcată în acelaşi timp de ambele specii în timpul unei bătălii.
- De ce pe tine? Dar dacă erai muşcată doar de un vampir? De ce ai fost muşcată în acelaşi timp de ambele specii?  Nu erau în război.
  - Dacă aș fi fost mușcată doar de un vampir, vârcolacul din mine ar fi murit... dar dacă m-au muşcat ambele specii, ambele părţi au murit o dată cu mine.
   -Dar eşti vrăjitoare...
   -Doar moartă mi-am putut păstra acest dar.
   - Atunci de ce ai fost mușcată?
   - Răspunsurile le vei afla pe parcurs.
   Iar simt acea durere, de parcă mă rupe cineva. E îngrozitor... lochii mi s-au umezit și îmi lăcrimează fără să vreau. Ţin amuleta pe palmă şi o privesc, e ceva ciudat cu ea dar nu ştiu ce, trebuie să aflu. O port de foarte mulți ani...de ce a apărut tocmai acum?