Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Putere

Simt cum invidia şi dezamăgirea pun stăpânire pe mine. Tanise mă aşează pe pământ în timp ce îmi ţin ierburile apăsate pe rană.
-Estvanya, stai puţin. Ce s-a întâmplat?
- Alexander, tu erai!
Încep să râd sarcastic, omul vrea să mă ajute.
- Tu,un om, vrei să mă ajuţi... tu,care ar trebui să fii hrana noastră. Nu ţi-e frică? De unde atât curaj şi încredere în tine însuţi ?
- Nu mi-e frică deloc, pentru că ştiu că nu îmi vei face rău. Pur şi simplu, ştiu. Simt asta.
- Cât de drăguţ să aud asta din partea unui om, mai ales un vânător de vampiri.
- Hmmm, da...dar,tu,ei, voi nu sunteţi vampiri. Sunteţi hibrizi. Nu ucideţi oameni.
- Surprize la pachet, 2 în 1. Mai bine spus,ucigaşi la pachet. Nu toţi hibrizii sunt ca noi. Majoritatea ucideau din pofta ambelor specii,ucideau de două ori mai mult. Nu ştiu exact cum s-au terminat toate astea sau dacă mai există.
Ameţesc din nou. Alexander încearcă să mă ajute pansându-mă.
- Tayton, te rog, am nevoie de tine. De ce ai fugit aşa?
Sper ca şoaptele mele să fi ajuns la urechile lui Tayton.
- Ce ai spus?
- Nimic, Alexander,gândeam cu voce tare.
  Tayton chiar nu înţelege cât de mult am nevoie de el. Încerc să mă opun durerii, chiar dacă fac faţă cu greu. Cu ultimele forţe, îmi ciulesc urechile să aud discuţia dintre Tayton şi Zura.
- Nu o iubesc!? Vreau să o ajut,dar,dacă va fi în zadar? Va fi dezamagită.
- Tayton, încearcă. Şi tu ai jumătate din datoria faţă de oameni. Nu uita asta.
   Nu vreau să mai aud nimic. Nu pot,dar lacrimile îmi invadează ochii . Cât de tare doare o vorbă. Te răneşte mai adânc decât un cuţit sau un ţăruş de stejar. În acest moment, rana mea e o mică zgârietură pe lângă ce a spus el. Îmi şterg ochii printre suspine, îmi aşez palmele pe pietrele reci şi încerc să opun rezistenţă asupra solului pentru a mă ridica.
- Estvanya, ce faci? Îţi faci rău singură.
- Lasă-mă, Alexander, pot şi singură. Te rog, lasă-mă, dacă nu,voi face ceva ce voi regreta.
   Alexander mi-a înţeles durerea din privire şi se îndepărtează încet de mine. Ştie că sunt furioasă.
- Estvanya, nu! Ce e cu tine?
Tayton se repede spre mine, vrând să mă ia în braţe.
- Ia mâna de pe mine. Nu vreau să te mai văd.
- Draga mea,ce e cu tine? Trebuie să ne asculţi. Nu înţelegi!
- Tanise,lasă-mă şi tu. Voi toţi, nu vreau să vă mai văd.
   Mă doare să spun asta, dar e ceea ce simt. În acest moment nu îmi pasă de nimeni. Reuşesc să mă ridic de la sol, sprijinindu-mă de pereţii peşterii. Sunt foarte slăbită, trebuie să mănânc ceva. Privirea îmi este înceţoşată, am tulburări de auz, tremur toată. Rana, pierd mult sânge. Mă ustură, dar rezist. Toţi stau în spatele meu şi mă privesc uimiţi. Simt o atingere pe umăr, urmată de o voce masculină, dulce.
- Stai,te rog,explică. Ce e cu tine?
În acest moment, vocea lui îmi provoacă mai multă supărare. Cred că o iau razna de tot. Nu vrea să înţeleagă, vreau să dispară.
- Nu mă atinge!
Vocea mea puternică zguduie pământul şi mă dezechilibrează. Pun mâna pe el, să îl împing. Vreau să stea departe de mine. Simt cum o forţă tocmai pune stăpânire pe mine, fapt ce mă face să nu îmi pese de nimeni şi nimic. Nu!!! Tocmai l-am izbit puternic de perete. Nu se mai mişcă! Toţi mă privesc ca şi cum aş fi vinovată. Chiar îmi pare rău. Mă simt secată de puteri, forţa mă părăseşte şi  fac contact cu pământul. Îl privesc printre lacrimi cum zace inconştient.
- Tayton, îmi pare...