Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Neînţelegere

Ştii acea senzaţie în care crezi că în sfârşit ţi-ai găsit locul în lume şi ştii ce ai de făcut? Aşa m-am simţit până acum zece minute. Viaţă blestemată, îţi baţi joc de mine. Ar trebui să fiu o vrăjitoare foarte bună, să disting binele de rău mult mai repede decât un om normal. Dar,halal vrăjitoare. Cred că sunt cel mai prost hibrid din câţi au existat.
   - Nu Estvanya, eşti cel mai încăpăţânat hibrid din câţi au existat. Trebuie să ne asculţi. Nu suntem cum crezi.
    -Serios? Am o rugăminte totuşi. Mă laşi să gândesc singură? Nu îmi mai citi gândurile.
   Sunt dezamăgită, nervoasă. Nimeni nu are încredere în mine. Încep să plâng de ciudă. Tayton se apropie încet de mine ,de parcă i-ar fi frică să nu îl rănesc sau să nu o iau razna.
- Estvanya, ai înţeles greşit.
- Nu,Tayton, ştiu ce am auzit. Nu încerca să schimbi greşeala.
- Nu,ai auzit ce am vrut eu să auzi. Cei din haita mea nu ştiu că am şi eu o parte vampir... Adică sunt vampir.
   E ciudat. A schimbat imediat vorba. Ce îmi ascunde? Ştiu că minte. Transpiră deşi nu e cald în casă şi nici afară, inima îi bate cu mai multă putere şi tot îşi frământă palmele. Mă minte. Nu pot să cred.
- Minţi, minţi. Nu eşti vampir. M-ai minţit doar să te apropii de mine să îţi poţi găsi jurnalul.
   Mă priveşte nedumerit. Nu ştie ce să spună.
- P-păi... da,ai dreptate. M-am născut vârcolac ca apoi mai târziu să îmi dau seama de ceea ce sunt şi să accept acest fapt. Tu nu ştii cât îmi este de greu să stau departe de ai mei,să ştiu că ei mă urăsc. Tu nu ai de unde să ştii cum e,prinţeso!
   Niciodată nu l-am văzut atât de furios. E pentru prima data când îmi vorbeşte în aşa fel. Are dreptate, eu nu ştiu cum e şi mă simt vinovată. Am fost rea cu el,dar,de ce nu mi-a spus? Are ochii în lacrimi şi mă priveşte cu ură. Se întoarce cu spatele, îşi duce mâna la ochi apoi se aşează pe podea. Plânge. Mi-e milă de el. Vreau să mă duc lângă el să îmi cer scuze.
-Estvanya, stai jos. Ce e cu tine? Parcă ai fi un copil de zece ani. Maturizează-te. Tayton şi Istvan, amândoi s-au născut în familii "păroase". Au aflat la rândul lor asemeni ţie. Bine,doar Tayton şi-a dat seama singur, deoarece simţea uneori o poftă imensă de sânge şi că poate fi rănit de stejar şi argint. Tatuajul i l-a făcut tatăl lui...pentru a-l însemna că nu e de-al lor. Pentru el e un blestem şi a decis să uite partea vampir pentru a nu ucide fiinţe vii pentru sângele lor. De asta când e lună plină, el nu e transformat complet. Doar ochii,colţii,urechile şi ghearele. El nu e păros ca ceilalţi. Cei din haita lui de acum cred că are o mutaţie genetică de nu poate să aibă blană. Istvan la fel,numai că el nu a fost însemnat, a fost vânat şi ucis de propria familie,propriul clan.
Nu pot să cred ce-mi aud urechile. Nu aveam de unde şti atâtea deoarece nimeni nu mi-a povestit. Poate sunt vrăjitoare, dar,sunt la început şi nu sunt medium.
- Şi tu,Tanise, ce eşti? Să îmi spui adevărul, nu mai suport minciuna.
- Draga mea,noi suntem vampiri din naştere.
Mă uit la Istvan care priveşte atent un perete. Pipăie buştenii. E ciudat.
- Oare,mai este aici?
Ce caută oare?
- Gata. Am găsit-o. Amuleta... devine roşie când vampirii periculoşi sunt aproape şi verde când vârcolacii ne " spionează ".
De unde ştie unde era amuleta?
- Istvan ,de unde ştii ce era şi unde era? Cunoşti foarte bine casa. De unde?
- Tayton, tot aici m-am aşezat şi eu când am fost alungat. Am sperat ca cineva să o găsească şi,acea persoană trebuia să fii tu. Dar,important e că am găsit-o acum.
- Serios? Tu ai locuit aici? Incredibil. Nu ştii cât mă bucur.
Tayton se ridică de pe podea şi sare în braţele lui Istvan.
- Şi totuşi, unde trebuie să mergem şi cât trebuie?
- Trebuie să ajungem în locul unde m-am născut eu,la capătul Vanaleniei, unde vampirii şi vârcolacii nu au trecerea interzisă. Avem de parcurs ceva timp.
   Tanise oftează. Oricum,abia aşteaptă să ajungă în locul copilăriei sale. Tayton se întoarce cu faţa spre mine şi mă priveşte în ochi. Îmi face inima să-mi tresară. Chiar îmi pare rău că l-am făcut să plângă. Îmi zâmbeşte dulce şi se aşează lângă mine. Mă prinde de mijloc şi îmi aşează capul pe umărul lui. Ce bine e. Mi-e somn. Îmi mângâie obrajii şi în acelaşi timp mă priveşte în ochi. Te rog,stai aşa!