Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Ciudat

   Mă opresc în momentul când ating clanţa uşii. Oare, ce s-a întâmplat? Simt o atingere caldă pe umăr așa că mă întorc încet, sperând că totul e bine. Mă priveşte cu ochi dulci... îi simt căldura din ei. E o privire fixă... ce urmăreşte? Mă prinde de şold cu ambele braţe, puternice şi se apropie încet de mine. Inima mi-a luat-o razna de tot, a lui la fel, de parcă ambele bat în acelaşi timp, au acelaşi ritm. Ridică mâna dreaptă şi îmi mângâie delicat obrazul rece...mă trage puternic spre el, ducându-şi braţul stâng pe spatele meu. Suntem lipiţi unul de altul, îi simt muşchii prin cămaşa subţire. Încep să râd de emoţii, fără să vreau.
  - Shhh!!
   Hmm, e atât de dulce. De ce mi-ar spune să tac?  M-aş face de ruşine dacă ar vrea să mă sărute... niciodată nu am sărutat un băiat. Ce sentiment ciudat, plăcerea e combinată cu frica şi suspansul, îmi place. Mă priveşte fix în ochi apoi îşi îndreaptă privirea spre buzele mele. Se apropie de ele... în sfârşit. Închid ochii...
  -Estvanya, Estvanya... eşti bine?
  Stai, nu a fost adevărat? Dar, ce a fost ? O viziune? Parcă a fost real... nu înţeleg.
   - Da, sunt bine. Doar că... nu contează. Ce s-a întâmplat?
  - Vreau să îţi mulţumesc, mult. Că mă laşi să stau aici când voi simți nevoia şi, dacă nu erai tu, nu aş fi găsit jurnalul. Mulţumesc!
  -Nu ai pentru ce,Tayton.
  Se apropie rapid de mine şi mă sărută pe obraz. Gata, m-am făcut de ruşine. Nu îmi pot ridica privirea din pământ. "Hai că poţi Estvanya!" Mă conving singură. Îl privesc şi, se pare că şi el e în aceeaşi situaţie...cred că ne potrivim și nu  pot să cred că am gândit asta. Îl privesc şi îi urez o seară bună, oricum nu cred că va dormi.
  -Mulțumesc, la fel. Oricum nu voi dormi. Sunt prea curios... vreau să citesc jurnalul.
  -Dar, nu mi-l împrumuţi puţin?
   - Scuze, am uitat!
   S-a intimidat și Se scărpină uşor în cap cu mâna dreaptă, în timp ce muşchii i se fac văzuţi prin cămaşa subțire, de parcă ar face anumit. Din greşeală, îmi atinge mâna.
-Ce?
- Ce? Ce-a fost asta?
  În momentul în care ne-am atins, o scânteie a apărut şi ne-a furnicat puţin.
  -Ciudat!
   Nu îmi pot explica, el nici atât. Ce sentiment ciudat. Mă uit atent în jur, sper să nu fie vreun muritor vânător. Merg uşor pe lângă peretele vechi al casei până sub fereastra camerei mele. E destul de sus. Cum ajung acolo? Întind brațele și se pare că nu a atât de sus precum pare. Ușor ușor reușesc să ajung pe pervazul ferestrei și se pare că  am un echilibru mai bun. Dar, cum aşa? Fereastra e deschisă așa că dau perdelele din calea mea şi cobor uşor. Aşez jurnalul lui Istvan lângă cel al lui Tanise, pe dulăpior şi mă aşez pe pat. Încet, îmi dau papuceii jos, îi pun sub măsuţa din stânga patului şi îmi aşez capul pe pernă. E atât de bine pe pat! Sper să adorm repede.
  - Estvanya, ajutor!
  Unde sunt? Ce caut într-o pădure? Cine mă strigă? E vocea unui băiat. Trebuie, trebuie să îl ajut. Alerg cât pot de repede... mă las condusă de voce. Dar unde? Toată pădurea răsună și privesc speriată în jur.
   -Tanise, unde eşti?
   Tanise? Parcă mă striga pe mine. Îmi tremură picioarele, ca şi vocea. Stai, în spatele meu e cineva, cred. Mă întorc uşor. Nu cred...
-Tayton? Ce cauţi aici?
  -Tanise, ai ajuns în sfârşit! Hai,repede, la ascunzătoare!
  - Poftim? Nu sunt Tanise...
  Mă apucă de braţ şi mă trage cu forţă după el și ajungem lângă un arbore imens. Tayton priveşte în jur, speriat, apoi se apleacă. Dă la o parte frunzele şi crengile uscate pentru a intra în ascunzătoare. E o groapă, imensă, acoperită cu o trapă din lemn. Mă apucă iar de braţ şi îmi face semn să sar. Într-o clipită am sărit apoi ne-a acoperit cu trapa. E foarte întuneric așa că aprinde o torţă şi mă conduce pe un culoar. Ciudat... camere sub pământ? Ajungem în faţa unei uşi din metal.
  -Bine ai venit, Tanise!
   De ce tot îmi spune Tanise? Ce e cu el?
  -Cine eşti?
  El începe să râdă puternic.
  - Hai că ai reuşit să mă păcăleşti, Tanise. Sunt Istvan, draga mea.
   Draga mea? Istvan? De ce arată ca Tayton?
  Mă trezesc brusc. Ce bine, a fost doar un vis. Dar ce înseamnă?
  -Tanise, apari acum! Vreau să vorbim.
  -Shhh, Estvanya, mai încet. Te vor auzi ai tăi.
  - De ce nu mi-ai zis că Tayon arată ca Istvan?
- Poftim? De unde ştii?

-Am avut acum un vis ciudat. Eram în pădure... un bărbat mi-a strigat numele apoi când m-a văzut mi-a spus Tanise. De ce? Apoi am intrat în ascunzătoare.
  -  Nu pot să cred...

Tanise zâmbeşte şi din ochi i se iveşte o lacrimă.
  -Atunci ne-am împerecheat. Ce amintiri, ce momente...
  Serios? Şi de ce a trebuit să visez eu, tocmai asta? Privesc sub pernă...e o lumină ușor orbitoare. Ce naiba? Doar nu am luat foc. Mă apropii încet şi dau perna la o parte... nu cred... cele două jurnale au devenit unul singur. De câte ciudăţenii voi mai avea parte? Acum jurnalul e mult mai mare, mai complex. Are toate secretele...amuleta, străluceşte. De ce? Trebuie să îl văd pe Tayton, să ii spun.
  -Estvanya, nu, aşteaptă!
  De ce vrea să mă oprească? După ce mi-a ascuns atâtea? Mă încalţ şi alerg spre fereastră. Dar pe fereastră, încep să alerg prin pădure, sper totuși să îl găsesc ...mor de nerăbdare să îi spun. Unde ești?
   - Estvanya? Ce cauți aici?
  - Tayton, trebuie să îţi spun ceva... Istvan...
  - Arăta ca mine...
   -De unde ştii?
  - Am avut un vis. Erai şi tu în el.
  - De fapt era Tanise...
   -Străbunica ta? Dar, cum?
   -Nu ştiu. Priveşte, jurnalele, s-au unit. Nu e minunat?
  - Dar, de ce strălucesc amuletele?
   Ne apropiem unul de celălalt pentru a-i arăta jurnalul mare și amuletele noastre încep să se apropie una de cealaltă...de parcă vor să se unească. Ce ciudat! Tremură şi ne forţează să ne apropiem. Ce se întâmplă?