Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Poftim??

   Mă pregătesc să îmi dau ultima răsuflare pe acest tărâm aproape necunoscut. Oare până aici a fost? Gata? Eu vreau să aflu cum e să fii hibrid pe bune...sau vrăjitoare. Aud cum se apropie așa că închid ochii ca şi cum aş fi moartă, dar, cred că îşi va da seama după miros că sunt vampir, deşi am şi o parte de-a lor..."câini " fraieri. Vai, ce e mirosul acesta? Oare e respiraţia lui? Chiar mă omoară. Rămân stăpână pe mine şi simt cum se apropie de faţa mea. Începe să mă adulmece, nu se opreşte...oare de ce? Simt ceva lipicios şi cald cum mi se prelinge pe faţă. Cred că sunt bale, sper să nu vomit. Stai nemişcată! Îmi repet fără oprire. Inima îmi bate atât de tare încât îmi acoperă auzul...oare a plecat? Nu cred...dacă mă pune la încercare, să vadă dacă sunt moartă sau poate aşteaptă să mă privească în ochi când mă sfâşie!
    E linişte...se aude doar vântul cum suflă printre frunze și mă trece un fior pe şira spinării. Încerc să ţin ochii întredeschişi şi să îi privesc chipul păros, aşa presupun că arată. Încerc uşor să pândesc dar nu ştiu ce să spun. E un băiat, un băiat normal, foarte bine format. Are ochii aurii, foarte strălucitori. Gura lui adapostesc mulţi colţi, ca ai mei,doar că mai ascuţiţi şi colţurile urechilor îi sunt uşor ascuţite. Se apropie iar şi îmi adulmecă părul, simt o uşoară durere și cred că mi-am spart capul. Are un mic tatuaj pe gât...nu îmi dau seama ce e. Stai puţin...o lună şi un soare, unite. Ce vrea să însemne? Se îndepărtează de mine brusc. Oare și-a dat seama că nu am nimic şi e doar puţin sânge? Se ridică pe picioare și observ că este foarte înalt. Poartă doar o pereche de pantaloni rupţi şi murdari. E brunet, părul puţin mai mare. Priveşte spre cer, strânge pumnii apoi îşi arată palmele imense terminate cu nişte gheare urâte şi lungi...sunt înspăimântată. Îşi umflă pieptul, se uită la mine atent şi parcă plânge. Se pregăteşte să îşi anunţe semenii. E clar, măcar mor fericită că am avut ocazia să vad soarele. Dar părinţii mei vor fi distruşi, nu ii pot lăsa singuri.O lacrimă mi se prelinge pe obraz... mă rog să nu observe! Se apropie din nou de mine, îmi apucă trupul subţire cu braţele lui puternice şi mă ridică. Oare mă ia în braţe sau mai rău... mă va izbi de pământ? Simt cum mă poartă pe braţe, la pieptul lui, deși ar trebui să facă un duş totuşi. Unde mă duce? E atât de bine să fiu în brațele cuiva... mă simt copil din nou, atât de iubită și protejată...iar ameţesc. Trebuie să ştiu unde mă duce, să pot evada, trebuie să...
   -Estvanya, Estvanya, mă auzi?
  Stai, nu am murit? E tata, îl aud, simt cum mă zguduie să îmi revin şi încerc să deschid ochii. Am o durere imensă la cap.
  -Tată, tu eşti?
  -Estvanya, draga mea eşti bine!
   Nu îmi vine să cred. Câinele m-a lăsat în viaţă. De ce? Tata mă ridică  de la pământ şi mă strânge tare în braţe.
  -Hai acasă, acuşi răsare soarele.
   Reuşesc cu greu să mă ridic şi să privesc în urmă. Acei ochi, încă îi văd în întuneric. De ce m-a pus în partea noastră, a vampirilor? M-a salvat...un vârcolac. Tata vede că privesc  în urma mea, sper să nu spună nimic.
  -Nu ai ce să vezi acolo! Nu te mai uita. Să mergem.
  Nu îi pot spune nimic tatălui. M-ar urâ că l-am minţit şi oricum cred că voi fi pedepsită pentru următorii 50 de ani.
  Cu greu, am ajuns acasă. Imediat îmi scot oglinda să îmi văd ochii care sunt negri. Perfect, mă simt foarte uşurată.
  -Draga mea...ce ai păţit?
  -Sunt bine, mamă. Am alunecat şi mi-am spart capul. Dar m-am vindecat repede. De unde aţi ştiut?
  -Fluturaşii au venit la noi şi ne-am dat seama că ai păţit ceva. Încă mi-e greu să cred că te împrietenești cu fluturași. Nu ești un vampir obișnuit, nu-i așa?
  Se pare că are dreptate, nu sunt doar un vampir... urăsc să țin acest secret față de ea, dar mai bine află în altă zi, ar fi prea mult pentru toată lumea.    Soarele ar fi răsărit şi toţi vampirii ar fi văzut că nu sunt rănită, cât şi părinţii mei. Cred că vampirii bătrâni m-ar fi ucis cu ţepuşe de lemn sau argint. Aş fi devenit vârcolac, deci nu scăpau de mine.
  Urc scările încet, abia aștept să mă așez pe pat . Trag perdelele să nu intre lumina soarelui care oricum trebuie să dispară de tot. Ce bine e, moale, cald. Aşa era la pieptul câinelui ăluia. E ciudat, că îmi plăcea.
  -Estvanya, de ce? De ce nu m-ai ascultat? Dacă erai ucisă?
  -Tanise, e de nedescris ce am simţit şi am văzut. Dar totuşi, de ce nu m-a ucis?
- E interesant și ciudat. Trebuia să mă asculţi. Noroc de amuleta mea, mi-a arătat ce s-a întâmplat şi nu aveam timp să ajung la tine. Dă-mi detalii despre el.
  - Păi, era mare, bine format, ochi galbeni, urechi ascuţite, drăguţ, mirositor.
   Încep să zâmbesc fară să vreau și simt ceva ciudat. Oare îl plac? Aş vrea să îl mai văd o dată, să mă mai ţină în braţe.
  -Estvanya, nu e bine. Dă-mi alte detalii şi nu te mai gândi la el.
  -Avea un tatuaj. O lună şi un soare într-un singur corp. Parcă erau una şi aceeaşi.
  -Poftim? Ai văzut bine? E imposibil, cred că e din cauza loviturii de la cap.
  - Tanise, ştiu ce am văzut. Ce e atât de imposibil?  Doar ai văzut ce s-a întâmplat!
- Nu am văzut detaliile minuscule. Deschide jurnalul.
  Nici bine nu îl descui, că Tanise răsfoieşte până la ultima pagină a jurnalului unde e ceva desenat. Nu îmi vine să cred...e...e tatuajul câinelui.
  - Da, acesta e! Ştiu sigur!
   Mă uit mai atent și încep să citesc...
   "Tatuajul hibrid... soarele şi luna împreună. Reprezintă vampir şi vârcolac într-un corp, hibridul liber. Îşi poate alege de care parte îşi va petrece restul vieţii, deşi cealaltă parte nu va dispărea, doar va fi uitată. ".
   Sunt confuză, nu înţeleg.
-Poftim? Tanise, nu înţeleg nimic, ce vrea să însemne?