Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Sunt moartă

   Tremur din toate încheieturile. Ce mai vrea de la mine? Cum a reușit să intre în această cameră? Știu că fereastra a fost deschisă, dar e destul de înaltă, ar fi aproape imposibil pentru un om să poată ajunge la ea.  Nu înțelege că nu aş putea ucide o persoană umană şi că sângele acestora îmi provoacă greaţă?
   - Păi, dragă... cum ziceai că te numeşti?
   - N- n-nu am spus!
   Ce e cu mine? De ce mi-e frică şi mă bâlbâi?  El este doar un om. Hai Estvanya, curaj! El nu deţine puterile tale. Încerc să mă încurajez singură și se pare că funcţionează, mă simt mai puternică.
   - Auzi, tataie? Ce vrei de la mine?  De la noi? Ţi-am spus deja, nu noi am ucis-o pe soţia ta.
  - Ştiu, am înţeles!
  - Atunci, ce vrei de la mine?
  -Cum arăta femeia ucisă cu brutalitate de amicii tăi?
   De ce ar vrea să ştie asta? De ce ii pasă? Doar dacă nu...
  - Era soţia ta, nu? Femeia brunetă cu ochi de căprioară.
  -Da,ea era. Când am găsit-o, încă era în viaţă. Doar cât mi-a şoptit ceva apoi s-a dus, cum se duce un fir de praf în bătaia vântului. S-a dus, când era în braţele mele.
   Bărbatul se plimbă dintr-un colţ în altul al camerei, stând cu privirea numai în podea. Îi simt durerea, îl sfâşie uşor, uşor.  Nu vrea să arate că îl doare, deşi, de mine nu poate ascunde acest fapt. Şi-a lăsat armele împuţite pe patul meu şi îşi ţine ambele palme în buzunarele jeanşilor uzaţi. Deci, nu vrea să îmi facă rău, așa că mă apropii cu încredere de el.
   - Până la urmă, ce doreşti de la mine?
   Se uită la mine şi începe să râdă. E ciudat tipul, ba e trist, ba zâmbeşte malefic.
  - Oare? Ce aş putea să îmi doresc de la tine?
  Cred că vrea să îi dezvălui cine sunt vampirii care au ucis-o pe Sophia.
   -Am văzut că aveţi şi o şcoală specială pentru sugătorii de sânge. Cum de oamenii nu şi-au dat seama?  Ei nu ştiu că aici, în Vanalenia, sunt vampiri? 
  - Şcoala specială pentru vampiri arată ca un castel înfricoşător, de parcă ar fi bântuit.
   -Da, da, ştiu cum arată. Cu geamurile sparte şi fel de fel de perdele rupte ce zboară pe acolo când bate vântul. Vreau să îmi arăţi vampiraşii criminali.
  - Mai întâi vreau îmi spui ce ţi-a şoptit Sophia înainte să moară.
   - Aşa deci! Probabil faci şi tu parte din acel grup şi nu ai fi vrut să fii recunoscută.
   Ce tont poate fi. Cum să creadă aşa ceva?
   -Dacă e aşa cum zici tu, până acum erai una cu pământul şi eu te aveam în stomăcel.
   Îi fac din ochi şi încep să râd sarcastic.
  - Poate ai dreptate. Păi mi-a zis să îi găsesc pe cei care au luat-o cu forţa de lângă mine. Apoi să o caut pe fata care a fost forţată să asiste la acel "masacru ". Nu i-a văzut chipul, dar a auzit cum plângea şi implora să fie lăsată în pace. Nimeni nu îi spunea pe nume, în schimb râdeau de ea: " hai omule, priveşte sau nu poţi?  Te mai numeşti vampir? " . Presupun că tu eşti acea fată.
   -Da, eu sunt. Halal colegi...
  Încă mi-e foarte foame. După dulăpior parcă aveam ascunsă o sticlă cu sânge. Trebuie să o caut, sunt prea slăbită. Mă îndepărtez uşor de om şi mă reped la dulăpior. Uite-o, mă aşteaptă. Nu știu ce să fac în acest moment...ori mă hrănesc, ori voi leșina, părinții vor auzi și vor intra în cameră, omul va fi atacat și mai departe nu vreau să mă gândesc, așa că nu stau mult pe gânduri, apuc sticla şi dau tot pe gât, câteva picături prelingându-se pe pieptul meu. Simt cum îmi revin treptat.
  - Ce ai băut acolo?  Sânge?
  -Nu, am băut lapte. Normal că sânge!
- Ce fel de sânge era? De om?
   Mă bufneşte râsul. Ce se aude? Mama şi tata, vin în camera mea.
  - Repede, sub pat! Nu trebuie să fii văzut de ai mei!
  - Poftim?  Şi să ratez şansa să văd o familie de hibrizi?
  - Nu, ei nu sunt....
   Oof, prea târziu, au intrat brusc pe uşă. Tata e foarte speriat şi supărat, mama la fel. Ce mă fac acum? Se pare că tot nu am scăpat de ce îmi era cel mai frică.
  - Estvanya, în spatele meu, acum!
  - Tata, nu e ceea ce crezi.
  - Nu? Atunci de ce miroase a stejar şi armele îi sunt pe patul tău?  Şi tu, ai sânge pe piept, el e rănit la umăr.  Ai vărsat sânge uman? 
  - Nu, tată, eu doar vorbeam cu el!
  - Poftim? Cu un vânător?  Estvanya, eşti bine? Faci alianţă cu el? Ce faceţi împreună aici? Îl pui să ucidă pentru tine?
  - Da, tata,sunt foarte bine şi nu îl pun să ucidă, nu am făcut nicio alianţă cu el. Mamă, nu!
  Mama s-a repezit la vânător şi l-a izbit la pământ, deranjând covorul din camera mea şi provocând un mic cutremur.
  - Hai că încep să mă obişnuiesc în familia asta de hibrizi, creaturi nebune, ciudate dar amuzante.
  De ce nu şi-a ţinut gura?  Tontul, acum amândoi vom avea de suferit.
   - Hibrizi?  Noi nu suntem hibrizi. Draga mea, ce spune omul acesta? Ai ceva să ne spui?
  Amândoi părinţii mă privesc suspect. Mama îi dă drumul vânătorului şi se duce lângă tata. Se apropie amândoi de mine, de parcă ar vrea să mă încuie în temniţă.
  - Spune, acum!
Tata e foarte supărat, niciodată nu l-am văzut în acest fel.
  - E hibrid, Feyrine. Cum am fost şi eu. E Aleasa, Salvatoarea.
  Asta îmi mai trebuia, să apară şi ei. Când o să se sfârşească toate acestea? Tanise, Istvan şi Tayton stau în faţa uşii mele, ca şi cum s-ar pregăti de luptă.
   - Estvanya, te rog să îmi explici ce e cu toate astea?  Tu, tu eşti un hibrid? Când aveai de gând să ne spui?
   Tata e foarte pornit să zbiere la mine. Mă apucă cu ambele braţe de umeri şi mă zguduie. Mă sperie!
  - Victor, nu!
   Îl aud pe Tayton cum ţipă la tata şi se repede asupra lui. Privirea, mi se înceţoşează. Văd dublu, am tulburări de auz..." Tayton, lasă-l în pace...nu"... mă chinui să strig dar nu pot. Prea târziu, am căzut din picioare...mă doare capul, nu mai aud nimic, doar propria conştiinţă...