Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Coşmar

Frig,rece...numai când aud aceste cuvinte mă trec fiorii,apăi când simţi pe pielea ta e mai rău. Simţi cum toţi muşchii îţi îngheaţă, până şi cele mai mici vase de sânge parcă au bucăţi de sticlă în ele. Efectiv,îl simţi până în creier. Chiar dacă sunt hibrid, tot simt frigul. Dacă eram doar vampir, probabil nici nu aş fi cunoscut cum e să fii atins de puterea frigului.
   - De ce Tayton?  De ce aş suferi?
   Se apropie de mine și aprinde  lumina pentru a-mi explica.
   - De ce stai pe întuneric?  Eşti vampir?
  - Ha ha,ce glumeţ eşti tu.
  Un zâmbet i se afişează pe chipul luminat. Deci, de asta e atât de frig aici. Sunt pereţi de fier. Ce ciudat.
   - De ce ai pereţi de fier?  Şi ce e cu acest frigider ciudat fix în mijlocul camerei?
   - Pereţii de fier sunt pentru a anunţa când ceva rău se apropie. Lovesc cu acest lemn în stânga şi în dreapta pentru a auzi toţi din haită,apoi ne întâlnim aici,la mine.
. - Hmmm, interesant. Şi când vei pleca, cum îi anunţi?
   Mă priveşte ceva de genul "lasă că ştiu eu".
   - Acesta nu e un frigider. E un mic depozit de arme.
  - Atunci, de ce e rece?
   - Asta crezi tu. E din argint.
  - Poftim?  De ce nu m-ai anunţat?  E periculos.
    De ce ar face asta? Putea să mă anunţe că este un "morman " de argint în această casă şi mă seacă de puteri.
   - Păi, ştiu că eşti încăpăţânată,dar nu credeam că îţi vei băga nasul peste tot.
   - Din greşeală. Totuşi, de ce nu m-a rănit dacă e din argint?
  - Hibrizii nu sunt răniţi de argint,doar dacă e un glonţ plin cu praf de puşcă şi de stejar. Tu încă nu ai partea vampir uitată şi de asta te afectează puţin. Eu am lăsat-o pe a mea,dar tot face parte din mine.
   Nu e prea mândru de această alegere,  îi pare rău.
   - Îmi place cum îţi vine tricoul. 
  Începe să râdă cu poftă.
   -Niciodată nu l-am văzut aşa.
   Tanise şi Istvan chicotesc şi ei într-un colţ. Îi scot limba lui Tayton şi mă aşez pe pat. Ştiu că a fost un gest copilăresc, dar,asta am vrut să fac. Îmi aşez capul pe perna moale şi roşie. Trag peste mine o plăpumioară de culoarea lemnului. Închid ochii, ce bine e. Uşoare furnicături mă cuprind din creştetul capului până în degetele de la picioare.
   - Noapte bună, Estvanya.
  - Noapte bună, Tayton.
   Trebuia el să îmi strice somnul. O uşoară căldură îmi învăluie corpul rece. E minunat. Simt cum somnul mi-a invadat gândurile. Deschid brusc ochii. Stau întinsă în pat şi privesc pe fereastră. Încă e întuneric. De ce m-am trezit? Am crezut că voi dormi până târziu din cauza oboselii. Mă ridic de pe pat. Încă am tricoul lui Tayton pe mine. Mă încalţ cu cizmele mele negre,până la genunchi. Stai,de ce e atât de linişte?  Nimeni nu respiră când doarme?  Privesc în jur. Toată casa e pustie. Unde au plecat fără mine?  Mi-e frică. Mă îmbrac repede cu paltonul negru,  trebuie să îi caut prin pădure. Ce se aude?
  -Tyron, dă-le drumul, îi cunosc!    
   - Poftim? Câine trădător.
   Ce se întâmplă?  Tyron, pe cine vrea să ucidă?  Par destul de supăraţi. Trebuie să văd. Mă îndrept spre uşă şi o deschid. Tayton, Tanise şi Istvan stau în jurul lui Tyron. Dar de ce? Întunericul a pus stăpânire peste tot pământul, doar lumina puternică a lunii mă ajută să văd ce se întâmplă. Tyron, are ochii galbeni,e plin de blană, botul lung. E înficoşător. Ca un lup uriaş pe două picioare,  Tayton la fel,are doar urechile ascuţite.Atât reuşesc să văd.  Îmi pipăi urechile şi colţii. Sunt în schimbare. Devin câine ca ei.   Nu văd pe cine vrea să ucidă, din cauză că Tayton are spatele prea mare. Merg tiptil şi mă bag între Tanise şi Tayton. Nu cred.
   - Ce-ce căutaţi voi aici?
   - Draga mea, Estvanya, ne era dor de tine. Nu te puteam lăsa să pleci. Eşti fetiţa noastă. Nu trebuie să duci singură această luptă.
   - Mamă, tată,nu sunt singură. De ce nu vreţi să înţelegeţi?  Ei sunt gardienii mei şi mereu mă vor apăra. Îmi vedeţi chipul?  Sunt ca ei. Sunt mai puternică decât voi doi la un loc.
    Părinţii mei,vampiri, au intrat ilegal pe teritoriul duşman. Pot fi ucişi pe loc.
   - Tyron, te rog. Sunt părinţii mei. Nu au făcut niciun rău.
   - Cine mai eşti şi tu? Spune... păpuşica lui Tayton?
   Mă uit la ghearele lui. Fiecare mână îi ţine pe câte unul din părinţii mei. Ghearele lui lungi şi ascuţite sunt aşezate pe gâtul lor,uşor înfipte.
   - Îi ucid... spune cine eşti şi ce cauţi aici? Tu,de ce nu miroşi a sugător de sânge? De ce araţi ca Tayton?
   - Nuuu te rog!
   Mă trezesc brusc, inima îmi bate cu putere şi abia respir. Nu pot să cred, a fost doar un vis.Am lacrimi în ochi.
   - Estvanya, eşti bine?
   - Tayton, mi-e frică. Ia-mă în braţe. Am avut un coşmar, părea atât de real.
   - Încearcă să te linişteşti. Ce ai visat?
   - Îţi pot spune mâine?
   Tayton mă ţine strâns în braţe şi îmi mângâie obrajii.
   - Sigur.
   Mă aşez cu capul pe pernă în timp ce el mă ţine strâns la pieptul său. Inima îi bate tare. L-am speriat. Mă sărută încet pe frunte şi îşi aşează capul pe umărul meu mic. Aud ceva afară. Paşi... cineva e aici.