Estvanya: Răscrucea destinului & Profeția ( Volumele I & II)

Mă iubeşte?

Ce am făcut? Ce e cu mine? O iau razna fără să îmi dau seama. Nu îmi vine să cred...am fost în stare să îmi ucid cel mai bun prieten, persoana iubită. Cred că e acel sentiment ciudat,gelozie parcă. Simţi cum eşti cuprins de toată mânia dobândită până în momentul respectiv, apoi ţi-o reverşi asupra unor persoane nevinovate. Acum pot spune că te transformi pe bune. Ajungi să nu te recunoşti, să te întrebi " Ce e cu mine? Eu nu sunt aşa, nu vreau să fiu aşa! " ,deşi va fi prea târziu, că fapta va fi deja consumată.
   Tayton nu are nicio vină, eu sunt propria mea problemă. Ştiu asta. Îmi doresc să dau timpul înapoi şi să nu-l fi atins. Abia acum realizez că dragoste cu forţa nu se poate. Ce ciudat mă simt. Nu vreau să cred asta. Când eşti îndrăgostit, eşti în stare de orice, te simţi în stare de orice.
- Hai,Estvanya, ştiu că poţi. Deschide ochii!
E vocea tremurândă a lui Tayton. E bine, nu e rănit. Dar,cum? L-am izbit destul de puternic de pietre. Mă chinui să deschid ochii, mă las purtată de vocea lui suavă. Îi simt braţele în jurul trupului meu slăbit. Rana, încă doare. Încerc să deschid ochii dar e foarte greu, mă dor. Îi simt grei, de parcă aş avea pietre în loc de pleoape. Mă chinui, trebuie, sunt puternică. Prinţul meu...mă priveşte trist dar şi cu speranţă.
- Tayton, îmi pare...
-Shhh..
    Îmi acoperă buzele cu degetul lui de la mâna stânga. Eu abia vorbesc, nu ştiu dacă m-a înţeles. Ridic privirea şi mă uit în jurul meu. Toţi sunt adunaţi. Zura îi face semn lui Tayton că acum e momentul potrivit, dar,pentru ce? Protectorul meu mă priveşte cu ochi dulci, ca atunci când eram în camera secretă a străbunicii mele şi a vrut să mă sărute. Oare, ce vrea să facă? Simt şi sper din suflet să mă sărute, dar dacă nu e dragoste adevărată, degeaba. Nu va funcţiona. Se uită adânc în ochii mei,apoi coboară privirea spre buzele mele. Cu o mână începe să îmi mângâie obrazul, o mută în spatele gâtului şi mă trage încet spre el. Mor de nerăbdare, inima mi-a luat-o razna de ceva timp, corpul îmi tremură de emoţii. Îi simt respiraţia caldă pe buzele mele reci. Se apropie.
- Stai! Aşteaptă!
Tayton e blocat. Mă priveşte nedumerit, nu ştie cum să reacţioneze.
- Ce s-a întâmplat? Am făcut ceva greşit?
- Nu,nu , totul e perfect, doar că l-am auzit pe Zura când a zis că doar un sărut izvorât din dragoste adevărată mă va putea vindeca şi mă va ajuta să îmi recapăt încrederea. Numai că, tu nu mă iubeşti, va fi în zadar acest sărut.
- De ce spui asta, Estvanya?
- Te-am auzit când i-ai spus lui Zura că nu mă iubeşti şi că ţi-e frică în caz că nu va funcţiona.
  Tayton e blocat. Probabil credea că nu l-am auzit. Deschide gura, vrea să rostească ceva, mi-e frică de ce ar putea spune.
   Oare,cum e să fii iubit?  Tayton mă priveşte nedumerit, nu ştie ce să spună. Mi-e cam frică.
  - Estvanya, nu ştiu cum să îţi spun, dar....eu...ooof scuze mi-e greu să zic asta.
   - Ştiu, tu nu mă iubeşti. Nu e nevoie să îmi spui.
   - Nu,Estvanya, tocmai asta e problema. M-am îndrăgostit de tine încă de când eram la şcoală, dar,mi-a fost frică să îţi spun.
   Poftim? Chiar e pe bune ce aud? Tot nu cred, deşi ochii mei sclipesc de fericire. Simt cum îmi revin, parcă prind viaţă, din nou. El a fost mereu îndrăgostit de mine, dar de ce nu mi-a spus?
   - Tu,tu ai fost îndrăgostit de mine şi încă mai eşti? Dar,am auzit când i-ai spus lui Zura că nu mă iubeşti, că nu mă poţi ajuta.
   - Nu i-am spus aşa ceva. Ce te face să crezi asta?
   - Te-am auzit!
  Zura se apropie de noi, în timp ce priveşte spre rana mea.
   - Domniţă, tu ai auzit doar o parte din discuţia noastră. A spus " Cum să nu o iubesc?? ". Priveşte, rana,începe să se vindece.  Tayton, tu eşti unica salvare. Acum ori niciodată.
   Rana,mi se vindecă.  Tayton  priveşte adânc în ochii mei înlăcrimaţi. Nu îmi pot explica acest sentiment ciudat, de bucurie. Îmi ţine capul într-o mână ,cu cealaltă mână mă prinde încet de bărbie şi se apropie de buzele mele. Îi simt respiraţia. Fără să mă aştept, îşi lipeşte buzele lui de ale mele. Sunt atât de moi,cărnoase. Mă ţine strâns în braţe, îşi apropie pieptul musculos de al meu. Simt cum îi bate inima. Se îndepărtează uşor de mine, în timp ce mă priveşte în ochi şi zâmbeşte timid. Sunt atât de fericită. Îi privesc pe toţi. Stai,sunt ciudaţi. Ochii lor,urechile, ghearele...sunt vârcolaci.  Vreau să mă ridic, să îmi privesc rana. Stai,de ce nu mai simt nimic sub mine?  Unde sunt pietrele?  Simt cum o forţă mă poartă până afară. Ce mi se întâmplă?
   - Tanise, ce se întâmplă?  Ce e cu mine?
  Alexander a rămas mut de uimire. Plutesc fără explicaţie.
   - Profeţia, e pe cale să se împlinească.
   - Zura, ce e asta? Îmi explică cineva?
   Toţi se pun în şir indian şi mă urmăresc unde sunt dusă de forţa invizibilă. Sunt afară. Luna plină e pe cer,e frig afară. Îmi privesc mâinile, sunt hidoase, cu gheare lungi şi negre. Toţi s-au adunat în jurul meu de parcă ar fi un ritual şi ar trebui să fiu sacrificată.
   - Ce se întâmplă?  Aud paşi în depărtare. Este o haită de vârcolaci. Miros a câini uzi de la o poştă. Stai,în partea dreaptă, vampiri?  Ce caută toţi aici? Sunt nebuni? Dacă se vor întâlni, va fi mare război, vărsare de sânge.
   - Nuuu, Tanise, opreşte-i, te rog!  Va fi urât de tot.
   Tanise mă priveşte şi zâmbeşte ciudat, de parcă ar fi un criminal care e pe cale să îşi sfâşie prada. Ce are de gând?