Cap+24+

4.4K 131 5
                                    

Închide ușa cu un picior și se concentrează mai bine când mă pune pe pat și se urca pe mine.

Inima mea o ia la fuga.

Limba lui începe să o caute pe a mea până o găsește. Un mic gemut îmi iese prin gura atunci când o mână de a lui Mattia mă atinge ușor pe piciorul stâng. Daca nu se oprește că acum , am sa ies din control.

Îmi mușcă buza de jos al naibii de ușor în cât încep să simt cum am fluturi in stomac.

Mă despart puțin din sărut și îi prind fața in palme. Privirea lui este plina de dorința, că și a mea.

- Daca nu te oprești am sa turbez aici , ține cont că nu suntem singuri. Spun și îi sărut nasul.

Fața lui lasă o expresie perversă.

Că și cum nu m ar fii ascultat. Incepe sa mă sărute pe gat , fin și ușor. Îmi închid ochii de plăcerea pe care o face să nască în mine. Îmi musca gâtul iar apoi se oprește.

- Îți este frica că am să te fac sa tipi numele prin toată casa , micuțo?

Îi arunc o privire urâtă dar apoi incep sa rad și reușesc să scap din strânsoarea lui , mă ridic din pat și mă așez pe scaunul meu.

- Ce voiai să-mi spui?

Se ridică de pe pat și vine in fața mea , apucă mâinile de la scaun și îl trage spre el până ce ajunge sa stea el pe pat și eu pe scaun. Lipiți.

- Pai , am vorbit cu James și mi-a zis că avem nevoie de o mica vacanță , să-i spunem așa , și să mergem toți patru în Los Angeles.

Fac ochii mari , inima începe să-mi bată de o mii e de ori mai bine.

Zâmbesc și îl trag în brațe.

- Crezi că a-și putea spune nu?

Îl aud cum chicotește apoi mă sărută pe creștetul capului.

- Și când plecăm? Spun in ce timp îmi ridic capul și îl privesc.

- Poimâine. Am luat deja bilete de avion.

Nu pot sa nu zâmbesc.

~•~

După ce am vorbit cu mattia , ne am așezat în pat și am adormit. Pot sa zic că după mulți ani , am dormit bine și gata frica , m-am simțit în siguranță cu el dormind.

Simt că mă îndrăgostesc de el..mult mai mult de cât sunt , din prima data când l am văzut inima mea a reacționat altfel. Corpul meu reacționează altfel la atingerile lui. Cu el mă simt în siguranță de fiecare dată când el este langa mine.

Mă uit prin camera , cum soarele intra și își face apariția pe față lui Mattia , îl iluminează ușor..are fața fina , buzele lui sunt mari și roze iar ochii , ochii sunt ce-i mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată.

Cred că stau aproape de 15 minute și mă tot uit la el , pur și simplu nu pot sa nu mă uit la el , când el este...ceva special.

Îmi mut privirea la buzele lui , mână mea stânga fuge pe abdomenul lui dezbrăcat. Incep să mă joc in cerculețe..dar nu a-și vrea să îl trezesc , așa că îmi iau mână înapoi dar o voce ușor răgușită îmi oprește orice reacție.

- Pune mâna înapoi micuțo. Spune cu ochii închiși.

Mă topesc deja. Mână îmi fuge direct acolo unde era acum câteva secunde și încep să mă joc iar.

- Nu știam că te-ai trezit.. Spun puțin rușinată.

Nu are cum să-și de a seama , că faptul că l am trezit din cauză că nu m am putut abține să nu îl ating mă rușinat.

- Știi ce îmi place mie la tine foarte mult?

Vocea lui mă scoate din gânduri.

Îmi mut privirea la el și îl fixez cu ochii. Ochii lui de dimineață sunt de culoare a unui verde închis combinat cu maro. Ador.

- Ce? Reușesc să spun.

- Că te rușinezi repede. Fac ochii mari la spusele lui.

Cum poate să-și de a seama? Atât de bine mă cunoaște?..

- Cum..

- Te simt Lys.

Incep sa zâmbesc , apoi îl sărut pe nas și îmi bag capul și scobitura dintre gâtul și umărul lui. Mâinile lui ajung pe soldurile mele și începe să maseze pe unde trece cu mâna.

Senzația asta...mă omora.

Îmi ridic capul și îl sărut direct pe buze fără să îl mai las sa reacționeze sau sa facă ceva. Limba lui o găsește repede pe a mea. Se ridică puțin în fund , apoi mă ridica și mă pune in poala lui , se întinde la loc și mâinile lui încep să se joace cu fundul meu.

Îl mușcă ușor de buza și simt prin sărut cum incepe să zâmbească.

- Vrei sa te joci micuțo? Spune pe un ton răgușit.

Îmi despart buzele de ale lui , apoi îi ling buza de jos și o mușc iar.

- Vreau sa mă joc murdar. Reușesc să spun.

Dintr-o mișcă , mă ajung eu dedesubt și el sus.

- Crede-mă , că dacă ajung să intru în tine , nu ai mai putea merge câteva zile.

Înghit in sec. Ochii lui sclipesc de dorința.

- Bine , dar daca te provoc nu este vina mea. Spun și îi fac cu ochiul , nu înainte să mă ridic din pat.

Fug direct in baie și încep să îmi fac rutină de dimineață.

După ce îmi fac rutina de dimineață , merg in camera și îmi caut câteva camere. Dar observ că mattia nu mai este pe pat și este pe scaunul meu cu o țigară in mână. Mă apropii ușor de el și il sărut scurt pe buze. Merg spre dulap și îl deschid.

- Azi am decis sa merg la sala! Sunt dintr-o dată.

Îl aud puznind.

- Sala? Ce sa cauți tu la sala micuțo? Ești perfecta așa cum ești.

Îmi dau ochii peste.

- Bine bine..

Mă aplec puțin să caut mai bine haine. Reușesc să scot niste pantaloni lungi verzi și un hanorac negru.

Mă îmbrac apoi i-au pieptănul de pe măsuța de lângă oglinda și mă pieptăn puțin.

-Mergem?

- Hai.

Ieșim amândoi din camera și mergem direct spre bucătărie unde îi găsim pe James și Antonella.

~ Iubire ilegală ~ Finalizată ✔️Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum