Seria ,,Destin sau coincidență" - Ascultă-ți inima 🔞 vol.3

Capitolul 16- Prezent

Christobal

Ajunsesem de la muncă destul de obosit, dar având mâine o prezentare a noului proiect la care lucram de mai bine de două luni, tata ne pusese să schițăm ideile esențiale . Nu înțeleg de ce, dar e prea multă liniște în casă. Cred că, pentru fiecare membru al familiei, întâlnirea cu Jennifer a adus o umbră tumultoasă din trecutul meu, pe care îl vreau dat uitării .
       Totul trebuie să decurgă perfect mâine, bătălia fiind între firma familiei mele și cea a lui Chad Davies. Chiar dacă este mai mic cu doi ani decât mine, între noi doi există o rivalitate încă de la grădiniță. Sora lui era de aceeași vârstă cu mine, Max și Patrick, dar a dispărut împreună cu o altă fată acum mulți ani. Familia Davies a căutat-o ani la rând, dar în zadar. Doamna Helen a deschis o fundație prin care ajută copiii abandonați, sperând că poate într-o bună zi își va găsi fiica dispărută . Rosé a fost prima mea iubire. Cred că de mic m-au atras roșcatele, asemănarea dintre ea și Jenny fiind izbitoare . Ne petreceam timpul împreună, fiind mult mai atașată de mine, decât de propriul ei frate. De aici a pornit și ura lui Chad, care nici acum nu s-a diminuat cu trecerea timpului .
      Zgomotul produs de stiloul tatei mă face să mă trezesc din reverie .
      - Voi sunteți multumiți de cea ieșit ?
De mult nu l-am văzut pe tata atât de nervos. Tot chipul îi este negru de supărare, iar jocul de picior îmi dă de înțeles că nici mama nu-l va putea îmbuna.
Toți plecăm capul, conștientizând că proiectul nostru are nevoie de mari modificări, pentru a se ridica la rangul stabilit de firma noastră.
      - Chiar dacă nu spune-ți nimic , citesc pe chipurile voastre dezamagire. Nu știu cum facem, dar trebuie să reușim să vorbim cu Jennifer. Ea este singura care ne poate scoate din situația aceasta deplorabilă. Decât să mergem să ne umilim, mai bine abandonăm.
       - Tată cum să abandonăm?
       - Iubitule, Eve are dreptate ! Niciodată nu am abandonat niciun proiect și mai ales acum când este în joc stima firmei noastre.
       - Atunci haideți cu idei!
Fiecare membru al familiei își creionează câteva ideii, apoi ne vom așeza la masa din living și le vom pune cap la cap.
Sunetul soneriei este cel care mă oprește din desenat, chiar când ideea unui loc de joacă pentru copiii, ar fi fost una din soluțiile care ar fi îmbunătățit proiectul.
- Christobal du-te tu să deschizi! Ești cel mai aproape de ușă!
- Dar mamă...
- Niciun ,,dar" ! Ascultați mama, fiule!
Mă ridic fără tragere de inimă, înjurând în gând pe cel care este în spatele ușii.
Deschid ușa, rămâne blocat de chipul femeii mele ce mă așteaptă în prag. Atât reușesc să articulez, un simplu : Jennifer .
Ne privim în ochii, citindu-se și pe chipul ei uimirea. Cred că din greșeală a ajuns la ușa mea. Daisy sare în brațele mele, punându-și mâinile în jurul gâtului meu.
- Unchiule Chris, unchiule Chris ! Tati a uitat să vină să mă ia de la grădiniță, dar mama noului meu coleg , Liam, m-a adus acasă .
Ochii mei se îndreaptă către puștiul, care nu are mai mult se cinci ani. Ochii, gura, nasul, chiar și stilul vestimentar, toate se aseamănă cu ale mele. Încerc să-mi rețin lacrimile, gândindu-mă că poate aceste lucruri sunt doar în mintea mea.
Jennifer dă să plece, dar îi cuprind mâna , înainte de a face un pas înapoi.
- Trebuie să vorbim ....
- Chris...
Lacrimile încep să apără pe chipul ei frumos și nu știu dacă să mă bucur sau să îmi blestem zilele.
- Mami, cine este acest domn?
Auuu, Jenny, Jenny ! Dacă nu îmi dai o cauza plauzibilă, vei plăti că mi-i interzis să fac parte din viața fiului nostru . Nu am nici cea mai mică îndoială că nu este copilul meu.
      - Liam, mami îți va explica când vom ajunge acasă !
Micuțul dă afirmativ din cap, făcându-mi inima să bată tot mai tare.
      -Jenny, hai înăuntru să vorbim! Merit măcar o explicație !
      - Doar dacă promiți că mă asculți până la capăt !
       -Liam vrei să vii la mine în brațe ?
Băiatul își privește mama, înțelegându-se doar din priviri. Se vede că este atașat de ea. O iau pe Jennifer de mână și pășim înăuntrul casei.
       Sărmanul Max este apostrofat de cumnata mea. Cum naiba a uitat să o ia pe Daisy de la grădiniță? Într-un fel îl înțeleg, stresul pentru zis de mâine se resimte .
       -Dracu să te ia , Maximiane! Cum să uiți de fiica noastră?! Ce o să te faci când vor venii pe lume și gemenele?
       - Le pun brățări cu cip, prin care le localizeze orice mișcare !
       - Nu te juca cu nervii mei, că îți  vei face somnul pe canapeaua din living !
- Iubito, hai să ne certăm diseară când toate luminile se sting !
Cumnata mea roșește la față, abținându-se să-i răspundă fratelui meu.
Tata e primul care ne observă, ridicându-se de pe canapea.
-Fiule?
Restul membrilor familiei mele ne privesc, lacrimile mamei nu încetează să apără.
-Bună ziua! Nu vreau să vă deranjez , am venit să o aducem pe Daisy acasă !
Rebecca sare în brațele prietenei sale, mulțumindu-i de câteva ori.
-Mami, Liam e noul meu prieten!
Liam se rușinează și își poziționează capul în scorbura gâtului meu. Chiar dacă nu știe cine sunt, micuțul are încredere în mine.
- Jennifer, haideți de luați loc!
Jenny mă privește cu reticență, mai ales din întâmplarea din sala de ședință dintre ea și mama.
Ne așezăm pe canapea, Liam nedorind să se desprindă din brațele mele.
- Doriți ceva de băut? O cafea, un suc , un ceai?
- Nu vă deranjați! Nu vom sta mult !
Ba chiar vor sta mult! Nu o voi lăsa să plece până nu-mi va spune adevărul.
- Mami, de ce Liam stă numai în brațele unchiul Chris?
Rebecca nu știe ce să răspundă și iau taurul de coarne, înfruntând tot ce mă macină pe dinăuntru . Planurile îmi sunt date peste cap de Jenny.
-Daisy, unchiul Chris este tatăl lui Liam!
Liam mă privește în ochii, apoi își mută privirea către mama lui .
- Mami el e Hero?
- Da , fiule. El este eroul nostru .
- Tati?