Capitolul 8-TRECUT

530 61 34
                                    

Paris, Franța

Allison

Pur și simplu simt că trăiesc când sunt în brațele lui . Atingerile iubitului meu soț sunt cel mai puternic drog, și nici dacă aș vrea nu m-aș lăsa de el.
Viața nu a fost ușoară, dar el a știut cum să o modeleze , să ne fie tot nouă bine. Cu trecerea anilor , iubirea noastră s-a amplificat și chiar dacă nu mai suntem la prima tinerețe , nu e zi să nu ne arătăm iubirea ce ne-o purtăm .
        Mâinile lui cutreieră nestingherite pe corpul meu, care după două nașteri, a căpătat o nouă formă. Bazinul mi s-a mărit , alegând să nasc tot natural gemenii , iar sânii mi s-au lăsat.Nebuna de Kasia , a ales să-și pună implanturi , dar Luc nu a fost de acord. Atunci am avut prima noastră ceartă, dar după problemele pe care le-a avut cumnata mea din cauza lor , i-am înțeles îngrijorarea.
     Toate aceste schimbări au avut un efect negativ asupra psihicului meu. După nașterea gemenilor am suferit o depresie post-natală, confruntându-mă cu un amestec de sentimente : iubire, teamă, anxietate , cât și repulsia propriilor copii.
      Acum, după douăzeci și trei de ani de la prima noastră întâlnire  în clubul Heaven din Londra, pot spune că aceea zi pe care am crezut-o cea mai urâtă din viața mea, acum o consider prima cărămidă care a fost pusă pentru construcție fundației relației noastre.
      Buzele lui le caută nesățioase pe ale mele. Sunt cuprinse într-un sărut pasional
, în care dominatorul este iubitul meu . Numai când mă gândesc ce va urma , zona mea pulsează plină de excitare .  Ce a făcut acest bărbat din mine! Acum , că au crescut copiii , încercam să nu ne comportăm ca doi oameni maturi, dar sincer, nu ne iese. De vină e soțul meu, că el mă ațâță, mai ales când își se îmbracă în costum, lăsându-și cămașa deschisă la doi nasturi . Salivez , numai când mă gândesc .
      Mâna mea coboară încet pe pieptul lui, încă bine lucrat după atâtea ore de sală, ajungând la betelia pantalonilor . Îi desfac catarama curelei, bunul meu prieten, bucurându -se de decizia luată . Îl apuc cu ușurintă, jucându -mă cu el un joc du-te vino.
      Iubitul meu soț zâmbește ștrengărește , dându-mi seama că îi place ceea ce fac. Ador să-i provoc plăcere .Corpurile noastre se cunosc atât de bine, că orice tip de atingere este receptată imediat.
       - Iubito, nu o să mă satur niciodată de tine ! Ahhhhh...Femeie , ce mâini ai! Dacă continui așa nu voi avea șansa să mai intru în tine. De fiecare dată mă faci să mă simt ca un începător .
      - Iubitule, avem timp toată ziua să ne bucurăm unul de celălalt ! Vreauuuu..
Nu reușesc să-mi continui ideea fiind ridicată în sus , poziționându-mă în așa fel, încât contactul dintre privirile noastre este iminent .
Buzele lui îmi cuprind sânul , lingând și mușcând din rozeta mea. Totul corpul îmi vibrează, după provocarea acestor plăceri în numărate rânduri .Primul orgasm mă cuprinde, murmurându-i numele .
-Lucccccc
Tremurul picioarelor mele , avalanșa de spasme, mă însoțesc pe durata lui.
Ca de fiecare data nu se mulțumește provocându-mi doar un singur orgasm , buzele lui coboară mai jos, jucându -se cu clitorisul meu. Bărbatul acesta îmi cunoaște fiecare punct sensibil . Fiecare atingere a lui îmi provoacă plăcere, și trebuie să recunosc . Nu știu voi, dar eu m-am căsătorit cu Zeul Sexului.
Penisul lui coboară înăuntrul meu, penetrându-mă cu delicatețe . Nu facem sex, ci dragoste ! Îmi șoptește cât de mult mă iubește , iar inima crește în mine. Inimile noastre încă bat, cântecul lor inundând camera.
Al doilea orgasm îl trăim în tandem . Sămânța soțului meu alunecă înăuntrul meu, acolo unde îi e locul . La nașterea gemenilor am avut câteva complicații, iar verdictul doctorului a fost că va trebui să mă opresc la numărul trei .
Ca prin vis îi răspund soțului meu , fiind prea extenuată încât să mai gândesc .
- Te iubesc , scumpo !
- Te iubesc, morocănosule!

***

După ce ieșim din duș, unde am avut parte de runda numărul 2, ne-am așezat îmbrățișați în pat, iubindu-ne doar cu privirea.
     - Iubitul meu.... Prima mea iubire și ultima . Singurul lucru bun în viața mea, care a apărut atunci când nu mă așteptam . Două inimii s-au regăsit după căutări neîntrerupte  . Două inimii ce bat ca una , pentru totdeauna . Două inimii care au cunoscut înflorirea , născându-se din ele alte trei inimii. Povestea noastră nu va cunoaște sfârșit . Te iubesc până la stele și înapoi !
      - Frumoasa mea soție ! Nu e zi , în care să nu-i mulțumesc Domnului , că mi te-a scos în cale. Tu mai învățat ce înseamnă iubirea adevărată, răbdarea și sacrificiul . Mi-a dăruit trei minuni , care reprezintă rodul iubirii noastre. Draga mea, Ally. Femeia cu chip rebel , care s-a impus încă de când m-a văzut cum o analizam în lift în prima zi de lucru . Alături de tine am construit cele mai frumoase amintiri, amintiri ce le vom povesti și nepoților .
      - Luc, sper ca fiecare copil al nostru să cunoască o dragoste sinceră și dreaptă! Fiecare om merită să-și trăiască propria poveste de iubire . Nu regret că ți-am dat o a doua șansă. Nu aș fi rezistat să te știu al alteia . Cred că te-am iubit înainte să te cunosc .
Mă năpustesc asupra buzelor lui , dar nu pot să duc la bun sfârșit planul inițial , fiind întrerupți de Max și Chris.
- Mamăăă!!!!!!
- Ooo, doamne ! Numai văd ! Acoperiți-vă și voi! Nu mai există în lume haine?!
- Bătrâne, nu te mai saturi ! Ce-ți mai place....
Soțul meu rânjește la cei doi fii ai noștri, dându-mi seama că în mintea lui se coace ceva. Îmi trag cearșaful tot mai mult , simțindu-mă prea mult expusă.
- Mucoșilor, nu e treaba voastră dacă eu și mama am pus-o de un frățior ! Așa că fuguța fuguța plecați din cameră! Am lucruri mai importante decât să vă ascult cum vă certați !
Sigur obrajii mei sunt roșii ca focul. Nu îmi doresc ca fii mei să mă condamne pentru comportamentul meu. Ahh , Luc! Ce-ți mai place să pui paie pe foc !
- Nu mai vrem frați !
- Nu e treaba voastră ! Vorbim la cină!
- Tată, dacă numai poți , bați în perete ! Îți voi face eu favoarea să mă duc la farmacie pentru o cutie de Viagra.
Nici nu îmi dau seama când perna aterizează în mijlocul ușii. Băieții fug ca nebunii, dar râsul lor colorat îi dă de gol . Sigur se află în spatele ușii concepând un plan prin care să-și enerveze tatăl .
Luc mă privește cu pasiune , și înaintea să fiu luată pe sus îmi șoptește :
- Hai să-ți arăt cum bătrânul te duci pe culmile plăceri din nou ! Runda 3 începe acum , scumpo .....

Seria ,,Destin sau coincidență" - Ascultă-ți inima 🔞 vol.3Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum