Capitolul 12

782 70 10
                                    

     Evelyn

       Nu credeam vreodată că voi ajunge să fiu din nou în brațele omului pe care l-am iubit . Am crezut că va fi o simplă iubire platonică, dar destinul mi-a arătat contrar . Bunicul avea o vorbă Trăiește, zâmbește , iubește , cu gândul , cu sufletul , cu inima. Privește viitorul și lasă trecutul în urmă. Alege cu inima! Ea este singura cheie spre fericire. Zâmbește indiferent de situație .
De când am fost externată, logodnicul meu, mă păzește non-stop. Deja a trecut o lună de la aflarea veștii, dar mie îmi este încontinuu teamă. Pe degetul meu tronează un inel , nu cu orice fel de piatră,  una în formă de floare de magnolie, de un roz pudrat.
      Nedorind să pun în pericol viața copilului meu, am decis să organizăm nunta aici. Părinții viitorului meu m-au înțeles, povestindu-le despre sarcina pierdută.
În câteva săptămânii voi deveni doamna Hernandez.  De când l-am întâlnit prima oară am visat că alături de el voi clădi o familie. Crede în vise! Lângă persoana potrivită , visele devin realitate .
     Iubitul meu se foiește , dând semene că se va trezi cât de curând . Stările de vomă s-au ameliorat, dar nu percep fiecare zi ca pe o povară, ci ca pe o minune . Primul nostru copil mereu va avea un loc în inimile noastre și știu sigur că de acolo de sus se bucură pentru noi.
         -Bună dimineața ,domnișoara Johson, viitoare doamna Hernandez !
       -Bună dimineața , tati!
Mâinile lui mă cuprind într-o îmbrățișare puternica , buzele noastre regăsindu-se după o noapte petrecută solitare .
     -Hmmm, iubitule , vreau să te simt !
      -Știi că nu te pot refuza, dar dacă îl rănim pe bebeluș? Știi că mi-e frică, iubito !
      -Iubitule, avem undă verde de la medic ! Eu îți spun să profiți acum, și îi fac cu ochiul , că peste câteva luni, vei saliva după mine, și nu o să te pot satisface .
      -Iubito, te-am transformat într-o nimfomană!
      -Ești rău , să știi!
      -Lasă că-ți arăt eu ce poate face, răul tău ! Și sper că nu ai uitat că azi vin părinții mei .
    Nu-l mai las să continue cu predicile lui, buzele mele sărutându-i gâtul . Cu o mână îi cuprind prietenul , trezindu-l din somnul cel de veci. Buzele mele îl capturează  , lingându-l și sugându-l. Plăcerea mea este și plăcerea lui!
       -Iubitooooo, mă omori !
   Mâinile lui îmi cuprind sânii , jucându-se cu bulbii mei.
       -Iubito, au început să fie mai mari , mai grei!
      -Sarcina, iubitule ! De-abia e începutul .
Cu o singură mișcare , mă poziționează sub el,
pătrunzând-mă cu mișcări lente . 
       -Iubitule, mai tare ! Dacă nu o să mă satisfac singură!
Am pus punctul pe I , iar acest lucru îl enervează cel mai mult .
       -Niciodată , femeie !
       -Niciodată nu mă voi sătura de tine ! Te iubesc , mi mujer( sp. Femeia mea)
       -Te amo, mi hombre ! ( sp. Te iubesc, bărbatul meu!)
-Ador accentul tău americano-spaniol, iubito!

                                  ***

De când au ajuns viitorii mei socrii , am început pregătirile pentru nuntă. Starea de oboseala s-a agravat , lăsând totul pe seama mamei și Mathildei, a doua mea mamă. Când am strigat-o ,,mamă soacră" s-a supărat atât de rău pe mine, că două zile nu a vorbit cu mine . De atunci am început să o strig madre.( sp. mamă)
      Sunt în bucătăria părinților mei, pregătindu -mi un ceai. Oliver și tata sunt la firmă, demarând ultimele planuri pentru începerea construcție noii fabrici.
      O durere apăsătoare îmi săgetează pântecul . Reușesc să o strig pe mama, venind într-o suflare în bucătarie.
      -Mami, spital acum!
      -Antonio, Mathilde ajutor !
     Viitorul meu socru mă ridică repede în brațe , fugind cu mine spre mașina. Nu mă așteptam să conducă atât de repede . De la el a moștenit Oli adrenalina .
        -Mami, nu din nou! Nu vreau să-l pierd și pe el!
Lacrimile mele șiroiesc , brăzdându-mi chipul.
        -Madre, anunța-l pe Oliver! Vreau să fie lângă mine !
        -No llores , mi hija! (sp. nu plânge , fiica mea! ) Si tienes fe, todo estará binen! (sp. Dacă ai credință , totul va fi bine !)

***

Sunt întinsă pe un pat, așteptând să vină medicul meu ginecolog . Mama e alături de mine, nelăsându-mă singură. Părinții lui Oliver nu au plecat nici ei, fiecare ținându-mă de câte o mână.
Doamna doctor Vanessa Mc.Greg intră în cabinet .
- Ai să vedem cine o supără pe mami !
Cu o tornadă, Oliver și tata intră în cabinet , ambii cu ochii roșii , dând semne că au plâng .
Își face loc printre părinții lui și vine să mă cuprindă într-o îmbrățișare . Acasă ...Asta simt acum .
-Iubito, nu plânge ! Sunt lângă tine !
-Haide-ți să-l cunoaștem mai bine pe micuț !
-Dacă nu e? Nu vreau să mă uit ! Oli , mi-e frică!
Doamna doctor pune un gel pe pântecul meu . Trece o secundă, două, trei până un bum-bum invadează camera .
-Mămico, te-ai speriat degeaba! Stai puțin ?
-Este ceva în neregulă?
- Două inimioare , șoptește încet , doamna doctor .
-Cum ? O să nasc un copil cu două inimii?
-Se vede că o să fiți părinți pentru prima oară ! O să aveți gemeni !
Toți rămânem șocați . Am pierdut un copil, dar am fost răsplătiți cu doi.
-Iubito, acum șase ani, micuțul nostru nu a murit și a preferat să vină acum, simțind că suntem mult mai pregătiți !
După lovituri, peste lovituri, a apărut și soarele pe strada noastră ! Viața mea nu putea fi mai frumoasă! Am lângă mine marea mea iubire , și cum iubirea noastră era mai mare , au mai apărut două minuni . Ei sunt familia mea!

Seria ,,Destin sau coincidență" - Ascultă-ți inima 🔞 vol.3Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum