Seria ,,Destin sau coincidență" - Ascultă-ți inima 🔞 vol.3

Capitolul 9- TRECUT

Paris, Franța

Jennifer

Apăs cu teamă clanța ușii, nedorind să dau peste părinții mei și veșnicul lor interogatoriu . Trebuiau să fie plecați până acum, de aceea am ales să trag de timp, plimbându-mă prin Champ de Mars. Nu am înțeles niciodată comportamentul lor față de mine . Au fost perioade din viața mea când am crezut că sunt adoptată, neavând nici măcar o poză cu mine din primii ani de viață. Când i-am întrebat, mi-au spus că toate pozele arseseră odată cu casa, vechea noastră casă din Manhattan . Nu am vrut să răscolesc trecutul, dar parcă ceva nu îmi miroase bine. Sigur ascund ei ceva, iar acum cred că a venit timpul să aflu cine sunt cu adevărat oamenii pe care îi numesc părinți.  Pare absurd ceea ce gândesc, dar am o vagă bănuială că inima nu mă înșeală , mai ales după ce am citit un articol despre două fete furate în urmă cu 20 de ani  dintr-un cartier din zona bună a orașului Manhattan ,pentru recoltarea organelor lor  la maturitate. Neaparat trebuie să vorbesc cu Rebecca, dar de câteva zile numai dau de ea. Dacă cele două fetițe suntem noi? Ochii uneia  dintre mame mi se păreau atât de cunoscuți.
- E cineva acasă ? Mamă , tată?
Liniște totală. Poate dacă aș fi avut un telefon mobil, aș fi dat de ei mult mai ușor . Niciodată nu m-am întrebat de ce nu am voie să mă uit la televizor sau să am și eu pagini de socializare ca ceilalți colegi ai mei. Ce să mai vorbesc despre mutările frecvente atât în alte orașe , cât și pe alte continente . Adevăratul mă înspăimântă .
Mă duc direct către biroul tatei, unde acesta își ține actele și diferitele lucrări de cercetare .
Intru tiptil tiptil, aprinzând întrerupătorul. Întunericul din acest loc mă înspăimântă . Trag jaluzelele de la fereastră, lumina naturală făcându-și loc . Niciodată nu am intrat aici, locul acesta fiind mereu închis. Astăzi am avut noroc , găsind ușa descuiată.
Încep să răscolesc prin bibliotecă, sertarele fiind încuiate . Nimic... Chiar nimic ? Mă așez pe canapeaua din piele neagră, sperând că vreun lucru din această încăpere îmi va atrage atenția.
Îmi duc mâinele prin păr, jucându -mă cu părul meu . Părul meu ca flăcările Iadului, mă face atât de diferită de părinții mei.
În două zile voi fi liberă ca păsările văzduhului, iar trecutul va fi doar o simplă amintire.
Un tablou, ce întruchipează o fetiță într-un parc, îmi atrage atenție . Rochița roșie cu buline albe, părul roșu ca focul lăsat în vânt , iar cățelușul ce o acompaniază în poză, îmi fac inima să bată cu 100 de bătăi pe minut .
Lolita...
Amintiri vagi îmi inundă mintea. Zâmbetul plin de mândrie al unei femei, fața schimonosită a unui bărbat ce încerca să mă facă să zâmbesc , blițul aparatului de fotografiat . Ce se petrece ?
Mă ridic , îndreptându -mă spre peretele unde se află. O lacrimă mi se prelinge pe față, când o ating . Când o iau din locul ei, rămân stupefiată când observ că aceasta reprezintă un paravan, ce ascunde un seif.
     Ce cod ar fi pus tata?
Încerc zilele lor de naștere, apoi ziua mea, dar totul este un eșec total .
     5MAI
Rotesc această data și poc! Seiful se deschide. Nu înțeleg ce reprezintă această dată, dar știu sigur că a însemnat ceva pentru mine.
     Un plic mare și câteva poze ascunde acest seif. Mă așteptam la cu totul și cu totul altceva. Privesc pozele... Același fetiță cu ochii ca valurile mării și părul de foc. Întorc fotografia , observând numele Rosé Jennifer Davies
Simt că picioarele mi se taie, o stare de leșin mă cuprinde . Îmi umplu repede un pahar cu apă, dându-l peste cap. Citesc toate acele acte și simt că numai pot respira .
Tot ceea ce am aflat e adevărat ! Părinții mei nu sunt părinții mei! Timp de 18 ani am trăit într-o minciună. Cine o fi părinții mei adevărați ? Biata mamă! Acum înțeleg toate amintire ce mă răscolesc când somnul mă cuprinde . Vocea ei caldă, îmbrățișările ei pline de iubire , zâmbetul ei cald . Trebuie să plec imediat de aici ! Sigur Christobal și familia lui mă vor ajuta.
- Ce cauți aici ?
Nu, te rog , nu! Nu se poate ! Te rog , spune-mi că visez și că ei nu s-au întors acasă !
- Te mai întreb odată , ce cauți în biroul meu?
Îmi iau inima în dinți și îi înfrunt .
- Asta caut ! Când aveați de gând să-mi spune-ți că eu nu sunt fiica voastră ! Când ? Nici numai știu de unde am atât de multă putere să țip la ei. Eu în casa asta numai stau !
- Doar moartă vei pleca de aici !
Chiar ar fi în stare să mă omoare ? Doamne , cu ce fel de oameni am locuit ? Cum voi reuși să scap eu din calea furiei ce o transmit ?
- Nu aveți niciun drept să mă obligați să rămân aici ! Nu ne leagă nimic ! Sunt majoră așa că , de azi înainte îmi voi urma propriul drum.
- Taci dracu' din gură! Cine te crezi să ne vorbești așa ! De azi înainte nu vei mai ieși din această cameră! Nimeni nu te va putea scăpa.
Mâna așa zisului meu tată îmi cuprinde părul, măturând cu mine pe jos. După atâția ani petrecuți în chinuri grele, lacrimile sunt inexistente. Nu mă doare fizic, ci sufletește ! Cum voi scapă din mâna Diavolului?
Mă aruncă de pământ , exact ca pe un sac de cartofi , lovindu -mă cu spatele de tăblia patului .
- Să te văd acum împielițat-o dacă vei mai fi atât de tare în gură!
Închide cu putere ușa, cheia învârtindu-se de câteva ori în yală .
Doamne, nu mă lăsa la greu !
Chris al meu... Îl voi revedea vreodată ?