23

507 15 14
                                    

MARABELL'S POV

Se uita la mine cu o privire rece. A făcut o pauza lunga înainte sa înceapă sa imi povestească.

-Când aveam 14 ani, eram un copil foarte timid și îmi era greu sa socializez, asa ca nu aveam prieteni cu care sa îmi omor timpul. Ai mei erau plecați mai mereu, și de fiecare data ajungeam sa stau singur in casa asta imensa, simțindu-ma groaznic. Pana când mama mi-a făcut cunoștiință cu una din prietenele ei, Tabitha , ce locuiește in vecinătate. Era cea mai tânăra prietena a ei, cu 10 ani mai mare decât mine, asa ca mama s-a gândit ca ne putem împrietenii, și asa a și fost. Ne înțelegeam foarte bine, petreceam mult timp la ea acasă. Intr-o noapte venise o furtuna, mama era plecată asa ca m-a sunat și mi-a spus sa ma duc la Tabitha acasă pentru a nu sta singur. Am plecat înainte de a începe ploaia și când am ajuns casa era goală. M-am decis sa o aștept. Pe la miezul nopții și-a făcut și ea apariția. Era foarte beata, abia se mai ținea pe picioare. A venit spre fotoliul in care stăteam, începând sa se miște lasciv pe lângă mine. Eram asa speriat de tot ce se întâmpla. In noaptea aia m-a obligat sa facem sex, tot atunci mi-am pierdut și virginitatea. A profitat de inocenta mea mult timp de atunci, pana când am început sa merg la Hogwarts, spune si ii pot vedea lacrimile in ochi.

-Am rupt orice legătura cu ea pana anul trecut când, de frica de a nu spune ceva și a-i strica reputația, ia spus mamei ca suntem intr-o relație. Ea a fost foarte incantata de asta, pentru ca ii plăcea de Tabitha, ii plăcea de ea la exterior neștiind ce monstru se afla la interior. I-am spus ca nu pot sa continui șarada asta la începutul anului, când ne-am revăzut și mi-am data seama cât de mult te iubesc. Mama a făcut un scandal monstru, putin mi-a pasat.

Rămân tăcută. O lacrima mi se prelinge pe obrazul stâng. Ma întind spre el și il îmbrățișez. Nu m-am gândit la faptul ca Draco a putut trece prin momente atât de neplăcute. Știu ca nu are o relație prea buna cu a lui, dar sa aflu ca a fost abuzat, îmi creeaza fiori pe sirea spinării.

-De ce nu mi-ai spus asta pana acum?! întreb încet.

-Încerc sa uit tot ce are legătura cu ea... Eh acum ca am avut discuția asta, ce zici sa mergem? spune și pornește mașina, plecând spre conac. Urăsc faptul ca tine tot in el. Nu se exteriorizează, vrea sa își mențină imaginea asta de dur fără sentimente și ma doare chestia asta.

Porțile mari din fier se deschid și fac loc masinei sa intre. Acum chiar ma iau emoțiile. Draco parchează mașina, ne luam bagajele și intram in casa. Rămânem in holul principal, care era imens.

-Am ajuns, veniți in hol! striga el.

Pe scările imense de marmura neagră coboară un bărbat de vârsta mijlocie, îmbrăcat intr-un costum ce ii venea impecabil, cu o poziție dreapta și cu o expresie destul de iritată. Bănuiesc ca el e tatăl lui Draco, Lucius. Pe usa din stânga apare o femeie tânăra, scunda cu parul negru, îmbrăcată cu o rochie neagră pana la genunchi, pasind grațios in încăpere. Ea trebuie sa fie Narcissa, mama lui Draco. (Reast in peace Helen😔)

-Mama, tata ea e Marabell, iubita mea! spune Draco după ce aceștia ajung in fata noastră.

-Oh scutește-ma, nu am timp de asa ceva, se răsteste  Lucius in timp ce își da ochii peste cap. Mâine oricum ți-o tragi cu alta! adauga și pleacă.

Ok asta nu a fost prea dragut. Narcissa ma analizează minuțios iar pe mine ma trec fiorii.

-Marabell Wilson, spun zâmbind in timp ce ii întind mâna pentru a face cunoștiință.

-Narcissa, îmi prinde mâna și o mișcă încet. Oh, o alta Wilson, Draco dragule,spune și se îndreaptă spre fiul sau punându-i mâna pe obraz, trebuie sa îți mai extinzi barierele! și cu asta pleacă și ea.

Change// A Draco Malfoy Story {FINALIZATA}Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum