Nu privi înapoi

3. Furie

     - Ce ai zis ?

    - Ești surdă acum ?

    - Ce legătură ai tu cu dispariția copilului ? Spune tot !

    - Nicio legătură.  Dar dacă nu l-ați găsit,  înseamnă că l-a luat cineva!

    - Taci din gură! O să îl găsesc! O să găsesc copilul chiar dacă îmi vând sufletul diavolului !

    - Vorbești și tu prostii ! Cine o sa bage în seamă o ștearsă ca tine ?

    - Halal mamă ești ! Se învârte tata în mormânt când vede cum ai ajuns !

   - Să se învârtă! Din cauza lui am ajuns săraci lipiți pământului!

    Cu ochii in lacrimi, Eva primește o ultimă lovitură din partea cele care i-a dat viață.

   - Nu îndrăzni să spui așa ceva ! Tu ești singură vinovată! Plec, te las singură ! Meriți să zaci în propria mizerie !

    - Ești exact ca  tac-tu! Și el a făcut ce a vrut, doar ce a vrut !

   La auzul acestor cuvinte,  Eva merge grăbită în mica ei cameră,  își împachetează câteva lucruri și pleacă,  fără a mai privi înapoi.  În doar 24 de ore, lumea ei s-a întors cu susul în jos,  fără vreun preaviz.  De la fata muncitoare, care luptă pentru a-și scoate fratele mai mic din sărăcie,  a ajuns să plângă de neputință și de furie.  Copilul e de negăsit,  parcă a intrat în pământ.  Intuiția îi spune că mama ei are legătură cu dispariția acestuia.

    Ajunsă în stația de autobuz,  ia loc pe bancă,  sub privirile celorlalți oameni. În mintea ei se duce o luptă,  nu știe ce va face de acum încolo,  nu are unde să meargă.  Singura persoană la care poate apela în acest moment, este Ana, colega ei de la restaurant,  care este și singura ei prietenă. Neavând telefon, este nevoită să meargă acasă la aceasta pentru a-i cere ajutorul.

   Ana locuiește la câțiva kilometri depărtare,  însă oboseala a pus stăpânire pe trupul firav al Evei,  aceasta nefiind în stare să mai meargă pe jos până la casa Anei. 

   Autobuzul de culoare gri-cenușiu oprește în stație.  În momentul în care ușile glisante se deschid, fata se ridică și urcă.  Mâna ei se prinde de bara din metal și răsuflă greu. Gândul îi zboară la David, nu înțelege cum și de ce a dispărut..

   - Nu privi înapoi,  Eva ! O să fie cumva.. important e să afli ceva despre copil. Își spune în gând și privește pe geam, la clădirile ce rămân în urma ei.

   Privind înapoi,  este tot mai convinsă că a luat cea mai bună decizie când a hotărât să plece. Nu mai putea rămâne în acea casă. 

   După câteva minute,  autobuzul o lasă la destinație.  Coboară și se îndreaptă cu pași lenți spre casa  Anei. În dreptul ei, oprește o mașină de culoare albă, iar o femeie coboară.  Aceasta este îmbrăcată în alb și se apropie de Eva, privind-o în ochi.

   - Eva Manea ? Femeia îi zâmbește în timp ce îi adresează întrebarea.

   - Da ! Dumneavoastră cine sunteți ?

    - Eu sunt Mira! Sper că viitoare prietenă.  Ai câteva minute să vorbim?

    - Despre ? Fata o privește îndoielnică.

    - Despre tine și despre David.

    - Ok. Hai să vorbim !

    - Vrei să urci, te rog, în mașină?

    - Nu ! Nu am încredere în tine. 

     - Of,  uite cum facem. Șoferul va coborî,  îți va da ție cheile și noi vom urca pe bancheta din spate. Vreau să îți demonstrez că ești în siguranță.  Ce zici ?
 
    - E bine așa. 

     - Max, te rog să îi dai cheile Evei și să te îndepărtezi.  Te voi chema eu când va fi nevoie. 

   Bărbatul o aprobă tăcut,  doar printr-o mișcare a capului.

    - Gata. Putem urca, nu ești în pericol.

   Odată urcate în mașină,  Eva o privește tăcută pe femeie. Are atâtea lucruri pe care vrea să o întrebe,  încât nu știe cu ce să înceapă. 

    - Deci, numele meu este Mira Antal și am venit să îți propun ceva. Eu sunt fiica unui prieten de-al tatălui tău,  părinții noștri au fost prieteni, înainte ca tatăl tău să moară.

     - Am înțeles.  Ce știi tu despre David ?

     - Nu vreau să te rănesc mai mult, văd cu ușurință cât suferi din cauza dispariției sale dar... David trăiește,  deocamdată e la Timișoara.  A fost luat de câțiva oameni răi.

    - De unde știi?

     - Fratele meu are câteva cunoștințe care l-au pus în temă cu situația.

    - Și ce vrei de la mine?

    - E greu să îți explic. Nici nu trebuia să fiu aici,  să te caut.. pot avea încredere în tine că nu o să îi spui fratelui meu ?

    - Da.

    - Ochii tăi sunt sinceri, așa că îți voi spune adevărul.  Fratele meu are câteva afaceri mai dubioase,  astfel a ajuns în legătură cu oameni periculoși.  El e un om bun, însă de multe ori procedează greșit.  Nu îți va face rău,  îți promit asta. Tatăl tău a însemnat mult pentru noi, așa că fratele meu încearcă acum să răscumpere copilul, pe David.

   - Mira... cine l-a vândut pe David ? Mama?

    Ochii Mirei o privesc fix, apoi coboară spre mâinile pe care și le frământă,  în poală. 

    - Din păcate,  da. Nu cunosc motiv sau alte detalii,  dar ceea ce spui tu este adevărat! De unde știi?

    - Pur și simplu,  am intuit.  Și eu ce trebuie să fac ?

    - Momentan, să aștepți.  Fratele meu te va contacta,  și îți va propune ceva,  în schimbul răscumpărării lui David. Eu voi fi prin preajmă,  nu o sa permit să ți se întâmple ceva rău. 

    - Mira? O să ajung prostituată?

    -  Nu ! Niciodată! Marc nu se ocupă cu așa ceva. Nu știu detalii. Eu am vrut doar să îți spun, pentru a evita o situație mai neplăcută. 

     - Și eu ce trebuie să fac ?

     - Te vor căuta oamenii lui, iar tu, trebuie să mergi cu ei,  acasă la noi. Acolo vei afla cam tot ce trebuie să știi. 

    - Fie... oricum nu am unde să merg. Am plecat de acasă.

    - Eva, tu și David o să aveți o viață mai bună.  Eu mă voi ocupa de asta. Momentan, nu pot schimba lucrurile,  dar odată ce veți  locui cu noi, o să am grijă de voi.

    - Te cred, dar nu înțeleg de ce vrei să mă ajuți tu. Pari o femeie bogată,  nu văd de ce te-ai implica atât.  Doar pentru că tata v-a fost prieten ?

    - Nu. Pentru că tatăl tău a jucat un rol important în viața familiei mele.  Marc îți va spune la momentul potrivit.  Mă pot baza pe discreția ta ?