Nu privi înapoi

16 - Confruntare

   Motorul oprește. Am ajuns în fața casei. Îmi scot casca cu grijă și trag o gură de aer. Mâinile îmi tremură în timp ce cobor și ating pământul cu picioarele.  Cu mișcări stîngace,  îmi dezbrac geaca și privesc casa.   E neschimbată.  Bineînțeles că este, nu a trecut așa de mult timp de când am plecat de aici. O mână blândă îmi atinge spatele. 

    - Ești pregătită?

    - Mai mult ca niciodată. 

    - Să intrăm atunci.

    Umăr lângă umăr,  intrăm pe poarta casei,  care scoate un sunet asurzitor.  Iarba a crescut mult pe lângă pereți. Nu a fost în stare să îngrijească nici măcar locul unde își trăiește zilele. Hal de femeie!

    Ajunși în fața ușii,  Marc bate de două ori. Două bătăi scurte și alte câteva clipe, apoi ușa se deschide . În fața noastră își face apariția mama. În aceleași haine modeste de altă dată,  însă având ceva diferit. Și-a schimbat culoarea părului.  Acum ceva timp avea părul șaten,  era nuanța ei naturală.  L-a vopsit și e brunetă. 

   - Eva...

   - Ce schimbare... degeaba și-a schimbat lupoaica părul,  năravul i-a rămas același. Mă privește șocată de comportamentul meu, credea oare  că vin să îi cer iertare ?

   - La fel aș putea spune și eu. Intrați...

   Pășim amândoi în casă și ne izbește un miros greu. Nu a pus mâna să facă ordine de ceva timp și a fumat aici.

   - Cine e tânărul? Îl analizează pe Marc în detaliu și nu își dezlipește privirea de la el.

    - Marc Antal,  iubitul Evei.

    - Așadar,  nu ai pierdut timpul deloc.

    - În timp ce tu l-ai pierdut degeaba.

   - Nu mă subestima. David de ce nu e cu voi ?

    - Pentru că e în siguranță ,  departe de tine.

   - Vreau să îl văd.

   - Uită de asta. Nu meriți să îl mai vezi vreodată.

   - O să îl aduc înapoi acasă,  e copilul meu iar tu nu mă poți opri!

   - De fapt... putem ! Și o vom face!

   - Tinere,  nu te băga! Astea sunt probleme de familie!

   - Ce familie ? Te-ai gândit la familie când ți-ai vândut copilul ? Tonul vocii mele urcă pe măsură ce termin de rostit acele cuvinte ce m-au măcinat în tot acest timp.  Iar ea mă privește cu gura deschisă,  șocată că am aflat adevărul.

   - Nu e adevărat!

   - Nu te mai apăra,  o faci degeaba.

   - Doamnă... ajunge cu mascarada asta ieftină.  Totul se sfârșește acum, aici !

    Vocea impunătoare a lui Marc face liniște în casă.  Se aud doar zgomotele produse de circulația de afară. Nervii mei sunt pe cale să explodeze când îi studiez expresia și nu pot citi nimic altceva în afară de dispreț.  Nu regretă nimic. Femeia asta nu regretă nimic din ce a făcut.

    - Bun, acum că v-am atras atenția... aveți aici câteva hârtii.  Și bani. Dacă semnați acele hârtii,  va însemna că renunțați la orice drept asupra copilului. O să vă răsplătesc, deși nu meritați.

    - Unde trebuie să semnez?

   De data asta eu sunt cea șocată.  Nu îmi vine să cred cu câtă ușurință renunță la tot, din nou. Sunt pe cale să mă pierd cu firea și ca un impuls, ies în curte, nu înainte de a lua lucrul cel mai de preț din casă.  Spre bucuria mea, poza cu mine și cu tata încă există și e intactă,  așa că o iau în grabă și ies. Aerul îmi invadează plămânii și dau frâu liber lacrimilor. Plâng în timp ce strâng din dinți și îmi descarc furia și frustrarea acumulată în tot acest timp. Numai Dumnezeu știe ce mi-a pregătit în continuare însă sunt convinsă de un lucru. Nu privesc înapoi și fac tot posibilul ca David să aibă o copilărie cât se poate de normală.  De azi, eu alături de Mira și de Marc, vom fi familia lui. De azi, mama a murit pentru noi.