Nu privi înapoi

17 - Trăiri amestecate

      - Tata îl aprecia mult pe Tiberiu,  era foarte mulțumit de el, ca și angajat.  Colaborau foarte bine și... am ajuns să îl cunosc și eu.. după moartea Ecaterinei, am fost o epavă. Iubito,  îmi e greu dar îți voi spune exact cum a fost în acea seară.

    - M-ai făcut curioasă!

    - Era una din acele zile în care nu făceam nimic altceva numai să plâng.. seara, distrus de durere, m-am urcat în mașină și am pornit la drum, fără a avea vreo destinație anume. Am vrut să îmi iau zilele. Gheara durerii mă sfâșia prea tare și nu vedeam nicio scăpare.  Drumul era liber, așa că am apăsat pedala accelerației până la podea.  Eram hotărât să mă izbesc de primul stâlp și să opresc totul. Și am făcut-o.

   Cu fiecare cuvânt rostit,  trăiește durerea prin care a trecut iar eu îl privesc și sunt ca o stană de piatră.  Nu îmi găsesc cuvintele pentru a alina un om care pare cuprins de remușcări.

   - M-am izbit puternic de un stâlp,  iar destinul a făcut în așa fel încât tatăl tău să fie primul ajuns la locul accidentului.  M-a scos din mașină.  Eva, tatăl tău s-a chinuit de unul singur să mă scoată din mașina aia! De fiecare dată când închid ochii, îi aud vocea.  " Băiete,  rezistă! Nu e timpul ca tu să mori,  nu acum ! ". După ce m-a salvat, a mers înapoi la camion să cheme ajutoare, iar atunci, atunci a fost spulberat de alt camion.  I-a fost fatal impactul...

    - Eu nu știam aceste detalii... mama nu mi-a spus niciodată.  M-a făcut să cred că a adormit la volan pentru că era prea obosit. A dat vina mereu pe șeful lui... zicea că îl exploata..

   - În niciun caz ! Eu sunt singurul vinovat. Dacă eu nu încercam să îmi iau zilele, Tiberiu ar fi trăit.  Era un om precaut, dacă simțea că e obosit, s-ar fi oprit. Tatăl tău a murit din cauza mea! Eu..

   - Nu ! Ajunge ! Da, te-a salvat, dar nu ești tu vinovat. Așa a fost să  fie.

   - Nu mă consideri vinovat ?

   - Nu. M-am împăcat cu ideea că nu mai este și de-a lungul anilor, am ajuns la concluzia că așa a fost să fie. Nu putem evita ceea ce e scris să se întâmple.

   - Știi,  mi-a fost teamă de reacția ta atunci când vei afla adevărul.  Credeam că vei fugi de mine.

   - Marc, nu te mai gândi la asta. Da, l-am iubit pe tata enorm.  Încă îl iubesc și din eroul meu, s-a transformat în îngerul meu păzitor. Dar pe de altă parte, trebuie să recunosc că îmi place tot ce se întâmplă în prezent. Tu l-ai salvat pe David. Și pe mine. Viața mea a fost una grea alături de mama, și tu, împreună cu Mira, sunteți familia mea acum. Te-ai gândit vreo clipă că tata mi te-a scos în cale ?

    - Nu..

    - Eu da.  Nu au rost remușcările acum. Am suferit destul amândoi. 

   - Deci mă ierți?

   - Nu am de ce să te iert pentru că tu nu ești vinovat! Scapă de acest gând,  dacă e să analizăm în detaliu, tata ar fi trebuit să  fie mai atent. Dar așa a fost să fie. Nu privim înapoi...

   - Vorbești exact cum a prezis Mira. M-a bătut la cap să îți spun adevărul, spunându-mi să nu îmi fac filme, că tu ești bună și vei înțelege.  A avut dreptate.

   - Mă cunoaște mai bine ca mine...

   - Și te iubește la fel ca mine!

   Clipesc des și nu îmi vine a crede ce tocmai a spus. Marc mă iubește? Marc mă iubește...